În perioada 21-26 decembrie, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.035.000 de persoane, din care 635.000 pe sensul intrare în din ţară şi 400.000 pe sensul de ieşire din ţară şi de 250.000 mijloace de transport, 154.000 pe sensul de intrare şi 95.000 pe sensul de ieşire, fiind înregistrată o creştere cu 10% faţă de acelaşi interval de timp de anul trecut. 

Ca în fiecare an, cele mai mari valori de trafic, într-un timp scurt, au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România însă, în urma gestionării situaţiei prin dispunerea unor măsuri imediate de fluidizare, media timpilor de aşteptare la frontieră rareori a depăşit 30 de minute, precizează Poliţia de frontieră. 

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 450.000 persoane, cele aeroportuare – 260.000 persoane, dar şi cele de la frontiera cu R. Moldova – 159.000 persoane şi cu R. Bulgaria – 68.800 persoane. 

Dintre punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Nădlac II cu peste 178.000 persoane, urmat de P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 168.800 persoane, P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 93.700 persoane, P.T.F. Albiţa cu 66.000 de persoane şi P.T.F. Giurgiu cu peste 31.300 de persoane.   

Deoarece urmează minivacanţa de Anul Nou, în continuare vor fi menţinute măsurile dispuse pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere ale frontierei, astfel că peste 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. 

În continuare, va fi folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. 

Deoarece în perioada imediat următoare mulţi cetăţeni români vor merge să-şi petreacă Revelionul în afara graniţelor, se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport în special la frontiera cu Bulgaria, dar şi la cea cu Ungaria, fapt pentru care Poliţia de Frontieră Română recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere ale frontierei.

 La frontiera româno-bulgară sunt deschise traficului internaţional 10 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 16/15 de benzi de control pe sens. 

La frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, poliţiştii recomandă utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest.

De exemplu, în apropierea P.T.F. Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac.

De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop P.T.F. Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă P.T.F. Borş, sunt deschise permanent P.T.F. Salonta şi Valea lui Mihai. 

Participanţii la trafic se pot informa cu privire la timpul mediu de aşteptare in punctele de frontiera, consultând aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. 

Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.

About Post Author

Lasă un răspuns