Cu ocazia aniversării a 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului,  Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează pe 21 Septembrie 2019, în Piața Constituției, cea de-a VI-a ediție a evenimentului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale de 3D video mapping.

Datorită recunoașterii internaționale, începând cu anul acesta, iMapp Bucharest devine Concursul Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor), în urma unui parteneriat semnat cu 6 dintre cele mai importante festivaluri de video mapping din lume: Borealis (S.U.A.), Genius Loci Weimar (Germania), Kyiv Light Festival (Ucraina), 1minute projection mapping competition (Japonia), Zsolnay Light Festival (Ungaria) şi Luz y Vanguardias (Spania). Câștigătorii celor 6 festivaluri, precum şi câștigătorii Premiului Juriului și Premiului Publicului din cadrul ediției iMapp Bucharest 2018, se califică automat  în finala acestui an.

TEMA iMapp Bucharest 2019

Tema ediţiei de anul acesta punctează faptul că iMapp Bucharest evoluează într-o Ligă a  Câștigătorilor de video mapping din întreaga lume, aducând astfel împreună unele dintre cei mai importante festivaluri, artişti şi specialişti în domeniu de pretutindeni, făcând totodată referire şi la aniversarea a 30 de ani de la lansarea serviciului www (World Wide Web), precum şi a posibilităţilor nelimitate pe care acesta ni le-a adus, inclusiv cooperarea şi comunicarea fără graniţe.

O singură hartă. Călătorii diferite.

Descoperiţi lumea video mapping-ului la iMapp Bucharest!

(One Map. Different Journeys

Discover the Video Mapping World at iMapp Bucharest!)

Faţada Palatului Parlamentului din București va deveni pe 21 septembrie harta lumii de  video mapping, fiecare echipă finalistă prezentând propria sa cale de explorare a lumii şi a scenei internaţionale de video mapping.  Fiecare lucrare video va arăta felul în care descoperim aceeaşi lume prin experienţe diferite bazate pe culturile şi percepţiile noastre diferite. Harta lumii rămâne aceeaşi, dar se expandează cu milioanele de feluri în care vedem şi explorăm fiecare continent, regiune, ţară, oraş, colţ, privelişte, rută a lumii. Mai mult, în 2019, se împlinesc 30 de ani de la lansarea serviciului www (World Wide Web). Şi, din moment ce această viziune a conectivităţii universale a făcut posibilă comunicarea fără graniţe, ca de altfel şi călătoria către regiuni diferite şi explorarea culturilor diferite în mediul online şi offline, prima ediţie iMapp Bucharest sub noua denumire de Concurs Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor) va face, de asemenea, referire la acest moment esenţial al istoriei noastre comune, care a schimbat cu adevărat lumea.

JURIUL iMapp Bucharest 2019

Pe 21 septembrie 2019 prestaţia celor 8 echipe finaliste va fi analizată de către un juriu internațional din care fac parte distinşi experţi şi reprezentanți de seamă ai artelor vizuale internaţionale (din domeniul artei, comunicării vizuale, media, film etc.) şi care reprezintă festivalurile partenere. Componenţa juriului va fi anunţată pe site (www.imapp.ro) pe 1 septembrie 2019.

De asemenea, publicul va avea posibilitatea şi în acest an să voteze echipa favorită prin SMS, concursul menţinându-şi şi în acest nou format componenta interactivă esenţială.

 

Faceţi cunoştinţă cu echipele finaliste de la iMapp Bucharest 2019!

1minute projection mapping competition (Japonia)

Câştigător: Antaless Visual Design

Alessio Cassaro, CEO-ul Antaless Visual Design lucrează în domeniul animaţiei grafice de mai bine de 10 ani, specializându-se de câţiva ani în video mapping. Specializarea a început ca un hobby, dar s-a îndrăgostit de acest domeniu şi a făcut o carieră din pasiunea sa. A creat vizualuri pentru multe spectacole şi concerte.

„După absolvire am lucrat în multe teatre ca tehnician de sunet, video sau lumini. Ulterior am lucrat pentru câteva companii de video mapping cunoscute în întreaga lume. În 2013 am fondat Antaless Visual Design din dorinţa de a împărtăşi emoţiile mele cu lumea artei vizuale. Am luat parte la numeroase concursuri internaționale și am câștigat câteva premii importante. Momentan îmi urmez cariera, sperând să-mi îmbunătăţesc practica şi să progresez în domeniu.”

Borealis (S.U.A.)

Câştigător – Premiul Publicului: George Berlin Studios

George Berlin Studios este o echipă câştigătoare a numeroase premii, care abordează o estetică unică şi un stil ieşit din comun. În calitate de geniu creator al studioului, George Berlin îşi conduce colegii prin lumea imaginaţiei de dragul creaţiei şi diseminării acesteia. George Berlin Studios invocă experienţe personalizate artistic pentru public, menite a fermeca, atrage şi încânta. Studioul îmbină lumină, culoare, imagine şi sunet, creând tapiserii animate 3D, care par a aduce la viață, spre delectarea mulţimilor, ţesături arhitecturale, printr-un spectacol nemaipomenit.

Genius Loci Weimar 2018 (Germania)

Câştigător: 404.Zero

404.Zero este un proiect artistic care a luat naștere din încercarea de a stabili o redefinire  a dogmelor şi valorilor convenţionale. În 2016, doi artişti şi-au unit forţele pentru a face proiecte care să provoace înţelesul clarităţii în ceea ce priveşte arta modernă generativă. Echipa 404.Zero a participat la festivaluri şi expoziţii în Rusia, Germania, Indonezia, SUA, Coreea de Sud, Japonia.

Kyiv Light Festival 2018 (Ucraina)

Câştigător: MØjØ STUDIO

MØjØ STUDIO este un duo creativ din Lisabona, Portugalia. „Noi creăm experienţe audio-vizuale cu ajutorul tehnologiei avansate, artei şi design-ului. Un amestec între a visa cu ochii deschiși, aritectură, călătorie în timp, detașare temporală şi nebunie disruptivă, o călătorie prin locurile ascunse ale gândirii colective.”

Luz y Vanguardias 2019 (Spania)

Câştigător: Marco Morgese

Marco Morgese lucrează din 2007 în domeniul artelor vizuale. Şi-a început cariera ca VJ în cluburi şi la evenimente. Din 2011, după ce a deprins abilitățile necesare, s-a decis să se dedice video mapping-ului şi generării de conţinut multimedia. El este inspirat de tot ce ochii lui pot vedea și de tot ce imaginația sa poate concepe. A absolvit în 2019 cursurile de New Art Technologies.

Zsolnay Light Festival 2019 (Ungaria)

Câştigător: Michele Pusceddu

Michele Pusceddu este un artist vizual, programator și performer născut în Cagliari, Italia. Absolvent din 2014 al Conservatorului din Cagliari, secția „Music and New Technologies”, Michele s-a specializat în grafică 3D motion, 3D în timp real şi video mapping. A colaborat cu numeroase companii specializate din acest sector, companii de teatru, producţii video şi live performance-uri. Din 2011 a început să se apropie tot mai mult de arta vizuală, iar din 2016 a început să participe la festivaluri de video mapping. A obţinut câteva premii importante, cum ar fi: locul al III-lea la GlowFestival Mapping din Ostuni (Italia), locul al II-lea la Pescara Mapping și locul al II-lea la Festival of Lights Berlin. La mijlocul anului 2017, a intrat în echipa Antaless Visual Design şi, împreună cu Alessio Cassaro, a câştigat alte câteva premii importante, cum ar fi al II-lea loc la Artvision Contest 2017 din Moscova și premiul I la „1 minute projection mapping comptition” din Japonia. La mijlocul anului 2018 a părăsit echipa, continuându-şi cariera pe cont propriu, participând şi câştigând premii la importante festivaluri de video mapping din întreaga lume.

iMapp Bucharest 2018 (România)

Câştigător – Premiul Juriului: René şi Andrzej

René Te Riele şi Andrzej Krawczyk sunt doi motion graphic designeri din Olanda, respectiv Polonia. „Ca echipă ne-am specializat în projection mapping şi am câștigat mai multe premii în domeniu. Ne concentrăm pe idei puternice din punct de vedere conceptual şi care sunt plăcute din punct de vedere vizual.” În 2018 cei doi artişti video mapping au câştigat Premiul Juriului în concursul iMapp bucharest, pentru studioul Vision Impossible din Amsterdam. Anul aceasta, s-au decis să intre în competiție pe cont propriu.

Câştigător – Premiul Publicului: Mindscape Studio

Mindscape Studio e un studio multimedia şi de tehnologie creativă specializat pe video mapping, design de evenimente şi instalaţii interactive. Rezultatul muncii lor le-a adus premii la festivaluri şi evenimente internaționale, cum ar fi: Premiul Publicului la iMapp Bucharest 2018, locul I la Festivalul Spotlight 2018, premiul pentru cel mai bun Mapping Experimental şi cel mai bun VJ la Premiile Artistului Vizual 2018, Premiul Publicului la iMapp Bucharest 2015 (alături de MotionLab Studio din Bucureşti). Oamenii din spatele Mindscape Studio încearcă întotdeauna să-şi depăşească limitele, reuşind imposibilul. Directorii lor de imagine, motion graphic designerii şi specialiştii în tehnologie vor găsi întotdeauna o cale să împlinească visele tuturor. Toate acestea în numele dragostei pentru imagine, culoare, vibraţie şi bineînţeles tehnologie de ultimă generaţie.

Având în vedere evoluția concursului de video mapping într-o Ligă a Câștigătorilor din întreaga lume, cele 8 echipe prezentate mai sus, câștigătoare ale unor festivaluri internaționale de profil, sunt singurele echipe finaliste participante la iMapp Bucharest 2019; nu vor avea loc open call-uri, având în vedere noul statut al evenimentului – Winners League.

Echipele finaliste vor crea animații 3D video mapping cu durata de 4 minute, încercând să impresioneze cu lucrările lor video, proiectate pe fațada Palatului Parlamentului, pe 21 Septembrie 2019. Intrarea este liberă.

Urmăriți-ne pe:

www.imapp.ro

www.facebook.com/iMappBucharest

Facebook event: https://urlzs.com/6Shje

 

Versiune în limba englezăhttps://urlzs.com/1eu3z

iMapp Bucharest 2019

 

THE INTERNATIONAL VIDEO MAPPING COMPETITION

WINNERS LEAGUE

 

 

THEME and FINALIST TEAMS

– winners of 7 international video mapping festivals –

 

 

Celebrating 560 years since the first documentary attestation of Bucharest, Bucharest City Hall, through creart, organizes on 21st of September 2019, in Constitutiei Square, Bucharest, Romania, the 6th edition of iMapp Bucharest, one of the biggest 3D video mapping international contests.

 

Due to international recognition, starting this year, iMapp Bucharest becomes the International Video Mapping Competition – Winners League, according to a collaboration agreement signed between iMapp Bucharest and 6 important video mapping festivals worldwide: Borealis (U.S.A.), Genius Loci Weimar (Germany), Kyiv Light Festival (Ukraine), 1minute projection mapping competition (Japan), Zsolnay Light Festival (Hungary) and Luz y Vanguardías (Spain). The 1st prize winners of these 6 festivals, as well as the winners of iMapp Bucharest 2018 edition – Jury Award and Public Award – will automatically qualify as finalists of iMapp Bucharest 2019.

 

 

THEME

 

The theme of this year’s edition of iMapp Bucharest marks the fact that the competition becomes the Winners League of the Video Mapping World, connecting by this some of the most important festivals, artists and specialists worldwide, making at the same time a reference to the 30th Anniversary of the World Wide Web (WWW) and the limitless possibilities – including the borderless cooperation and communication – it brought into our life.

 

One Map. Different Journeys

Discover the Video Mapping World at iMapp Bucharest!

 

The façade of the Palace of Parliament in Bucharest will become on 21st of September 2019 the map of the video mapping world, each finalist team revealing its own way of exploring the world and the international video mapping scene. Each video artwork should present the way we discover the same world through different experiences, based on our different cultures and perceptions. The map of the Globe stays the same, but it is enriched by the million ways we see and experience each continent, region, land, city, corner, scenery, route or path of the world.

 

Moreover, in 2019 the whole world celebrates 30 years of the World Wide Web (WWW). And since this vision of universal connectivity made the borderless communication possible, as well as travelling and exploring different cultures and regions in online and offline, the first edition of iMapp Bucharest as the International Video Mapping Competition – Winners League will also make a reference to this significant moment of our common history, that literally changed the world.

 

THE JURY

 

On the 21st of September 2019, the 8 finalist teams will be juried by a professional panel of international judges, who are all distinguished experts and prominent representatives of international visual culture (from the field of arts, visual communications, media, film etc.) and who represent the partner festivals. The jury component will be announced on the website (www.imapp.ro) the latest on 1st of September 2019.

 

Furthermore, the public will have the possibility to choose also this year a favourite team via SMS, the competition maintaining also in this new format its essential interactive component.

 

 

MEET THE FINALIST TEAMS OF IMAPP BUCHAREST 2019!

 

1minute projection mapping competition (Japan)

Winner: Antaless Visual Design

Alessio Cassaro, the Chief Executive Officer of Antaless Visual Design Studio, has been working in the graphical animation field for more than 10 years, specializing himself for some years in the field of video mapping. This specialization began as a hobby, for fun rather than work, but he fell in love with it and decided to make it his profession. He has created the backdrops for many shows and concerts.

 

”After finishing education, I worked in multiple theatres as an audio-video-lighting technician. After this, I worked for several video mapping companies that are known worldwide. In 2013, I founded Antaless Visual Design with the purpose of sharing my emotions to the visual art world. I have taken part in various international competitions and won some prestigious prizes. As of now, I am incessantly pursuing my career and I hope to improve and progress in this fantastic field.”

 

Borealis (U.S.A.)

Public award winner: George Berlin Studios

George Berlin Studios is an award-winning team of truly unique aesthetic and standout style. As chief creative genius of the studio, George Berlin leads his colleagues, igniting a world of whimsy, for the joy of creating and sharing it. George Berlin Studios conjures up artfully crafted audience experiences, which charm, endear and delight. The studio combines light, color, imagery and sound into 3D animated tapestries that seem to bring architectural canvases to life, delighting crowds with a wondrous spectacle.

 

 

Genius Loci Weimar 2018 (Germany)

Winner: 404.Zero

404.Zero conjures a precise and clearly definite understanding of life’s concept. The art project was born in an attempt to establish a definition of the evisceration of conventional dogmas and values. In 2016, two artists joined together to create projects that could push the meaning of clarity to the limits in terms of modern generative art. The 404.Zero team have participated in festivals and exhibitions in Russia, Germany, Indonesia, USA, South Korea, Japan.

 

Kiyv Light Festival 2018 (Ukraine)

Winner: MØJØ STUDIO

MØJØ STUDIO is a creative duo based in Lisbon, Portugal. ”We create audiovisual experiences with enhanced technology, art and design. A mixture of daydreaming with architecture, time travel, temporal dissociation and disruptive madness, a journey through recondite places of the collective mind.”

 

Luz y Vanguardías 2019 (Spain)

Winner: Marco Morgese

Marco Morgese is working in the field of visual art since 2007. He began his artistic career as a VJ in clubs, raves, events. Since 2011, with the acquired skills, he has decided to devote himself to video mapping and the creation of multimedia contents. He is inspired by practically everything his eyes can see and his imagination conceives. He graduated in 2019 in New Art Technologies.

 

Zsolnay Light Festival 2019 (Hungary)

Winner: Michele Pusceddu

Michele Pusceddu is a visual artist, programmer and performer born in Cagliari (Italy). He graduated at the Cagliari Conservatory in 2014 in ”Music and New Technologies”. Michele is specialized in 3D motion graphics, 3D graphics in real time & video mapping. He has collaborated with various companies specialized in this sector, theater companies, video production & live performances. He began to approach visual art in 2011 and since 2016 he started to participate in video mapping festivals. He obtained several important prizes, such as: 3rd place at GlowFestival Mapping at Ostuni (Italy), 2nd prize at the Pescara Mapping, 2nd place at the Festival of Lights in Berlin.

 

In mid-2017, he entered the Antaless Visual Design team and together with Alessio Cassaro he won several other important prizes, such as: 2nd place at the Artvision Contest 2017 in Moscow, 1st prize at ”1minute projection mapping competition” in Japan. In mid-2018 he left the team and successfully continues his career, participating and being awarded at important video mapping festivals worldwide.

 

iMapp Bucharest 2018 (Romania)

 

Jury Award Winner: René and Andrzej

René Te Riele and Andrzej Krawczyk are motion designers from Netherlands and Poland. „As a team we are experienced in projection mapping and won several projection mapping prizes. We focus on conceptual strong ideas that are visually appealing.” In 2018, the two video mapping artists won the iMapp competition – Jury Award – for the Vision Impossible studio from Amsterdam. This year, they decided to enter the competition on their own name.

 

Public Award Winner: Mindscape Studio

Mindscape Studio is a multimedia and creative technology studio specialized in video mapping, event design and interactive installations. The work they have done has received awards at international festivals and events, such as: Public Choice Award at iMapp Bucharest 2018, 1st Place at Spotlight Festival 2018, Best Experimental Mapping and Best VJ Award at Visual Artist Awards 2018, Public Choice Award at iMapp Bucharest 2015 (as a joint venture with the MotionLab Studio in Bucharest).

 

The people behind Mindscape Studio always try to push the limits and accomplish the impossible. Their art directors, motion designers and technology specialists will always find a way to make everybody’s dreams come true. And all of this is in the name of love they have for image, colour, vibration and, most of all, new technology.

 

Given the evolution of the video mapping contest in a worldwide Winners League,  the 8 teams presented above, winners of international video mapping festivals, are the only finalists of iMapp Bucharest 2019, there will be no open calls, taking into consideration the new status of the event – The International Video Mapping Competition – Winners League.

 

The finalist teams will create 4 minute long 3D video mapping animations and will try to amaze with their video art works, projected on the façade of the Palace of Parliament on 21st of September 2019. Free entry.

 

Follow us on:

www.imapp.ro

www.facebook.com/iMappBucharest

Facebook event: https://urlzs.com/6Shje

About Post Author

Lasă un răspuns