Helmuth Duckadam şi Cornel Dinu se simt bine şi ar putea fi externaţi la sfârşitul acestei săptămâni de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse medicale.Potrivit surselor citate, atât Helmuth Duckadam, care în 25 septembrie a fost operat pentru eliminarea unui anevrism arterial, cât şi Cornel Dinu, internat din 30 septembrie, după ce i s-a făcut rău întrucât şi-a neglijat tratamentul administrat după operaţia de by-pass coronarian la care a fost supus în urmă cu un an, s-au recuperat bine, starea lor este bună şi cel mai probabil vor fi externaţi la sfârşitul acestei săptămâni.

În 2 octombrie, Helmuth Duckadam a fost transferat de la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a stat după intervenţia chiurgicală, în acelaşi salon cu Cornel Dinu, "ca să-ţi ţină de urât unul altuia", declarau pentru MEDIAFAX surse medicale.

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat, în 30 septembrie, la Spitalul Floreasca, pentru investigaţii şi reechilibrare, întrucât de mai multe zile nu îşi mai luase tratamentul. Dinu şi-a neglijat tratamentul prescris de medici, s-a deshidratat şi a acuzat stare de leşin. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală şi internat în Clinica de chirurgie cardiovasculară, după ce a acuzat o stare de rău şi a sunat la ambulanţă.

 

Cititi mai mult pe : http://www.mediafax.ro/social/helmuth-duckadam-si-cornel-dinu-ar-putea-fi-externati-la-sfarsitul-acestei-saptamani-10186572

Sursa : http://www.mediafax.ro

 

 

About Post Author

Lasă un răspuns