Mult aşteptatul film “The Batman”, cu Robert Pattinson în rol principal, va avea un spin-off.

În prezent, în pregătire la HBO Max, serialul va prezenta acelaşi univers precum lungmetrajul dedicat lui Bruce Wayne, anunţă Indi Wire.

Matt Reeves, regizorul lungmetrajului “The Batman”, va fi şi de data aceasta realizator. Scenariul i-a fost încredinţat lui Terence Winter, creatorul “Broadwalk Empire” şi al filmului “The Wolf of Wall Street” şi “The Sopranos”.

Acest nou proiect al DC Comics va fi centrat pe serviciul de Poliţie al Gotham City.

“Este o oportunitate incredibilă, nu doar de dezvoltare a viziunii lumii pe care am creat-o pentru film, dar şi de a o explora cu detalii şi profunzime pe care doar un format lung îl permite”, a spus Matt Reeves într-un comunicat.

Amânat din cauza pandemiei de coronavirus, “The Batman” urmează să intre în cinematografe în octombrie 2021.

Colin Farrell îl interpretează pe Pinguin, Zoë Kravitz va fi Catwoman şi Andy Serkis – Alfred. Imagini cu Batmobile-ul au fost deja dezvăluite.

Lasă un răspuns