Cântăreaţa şi actriţa Gloria Estefan, cunoscută pentru piese precum „Conga” şi „Rhythm is Gonna Get You” şi de trei ori premiată cu Grammy, a dezvăluit că a fost abuzată sexual la vârsta de 9 ani de un membru al familiei ei, potrivit BBC.
„93% dintre copiii abuzaţi îi cunosc şi au încredere în agresorii lor. Şi ştiu asta pentru că am fost unul dintre ei”, a declarat ea într-un show Facebook Watch, în care apar fiica şi nepoata ei.
Este prima dată când Gloria Estefan vorbeşte despre această problemă.
În episodul „Red Table Talk: The Estefans” a apărut şi vedeta de televiziune Clare Crawley, care a vorbit de asemenea despre cum a fost abuzată de un preot.
Crawley a dezvăluit că a fost abuzată de un consilier pe când se afla la şcoala catolică şi că a fost „victimă a unui atacator”.
„Am vrut să abordez acest subiect pentru că este atât de important să încercăm să prevenim. Nu am vrut să stau tăcută în timp ce voi împărtăşiţi şi sunteţi curajoase”, i-a spus Estefan.
Cântăreaţa a spus că o rudă îndepărtată a profitat de încrederea mamei ei pentru a o molesta. „Ai aşteptat pentru acest moment mult timp”, i-a spus nepoata Lili, în vârstă de 54 de ani. „Am aşteptat”, a răspuns Estefan.
„El era din familie, dar nu rudă apropiată. Era într-o poziţie de putere pentru că mama mea m-a dat la şcoala lui de muzică şi el a început imediat să îi spună cât de talentată eram şi că aveam nevoie de atenţie specială, iar ea s-a simţit norocoasă pentru că el îşi concentra atenţia asupra mea”, a povestit vedeta.
Gloria Estefan, născută în Cuba şi mutată cu familia în Miami în copilărie, a spus că abuzul „a început treptat, apoi s-a accelerat”. Ea a mai spus că era conştientă că se afla într-o situaţie periculoasă, dar nu îl putea îndepărta pe bărbat.
„I-am spus «asta nu se poate întâmpla, nu poţi face asta», iar el mi-a zis: «Tatăl tău e în Vietnam, mama ta este singură şi o voi omorî dacă îi spui». Ştiam că omul este nebun şi de asta am crezut că ar putea chiar să îi facă rău mamei”.
Anxietatea provocată a dus la pierderea unei importante părţi din păr, a mai povestit Estefan care, într-un final, i-a explicat mamei ei ce se întâmpla. Deşi mama ei a informat poliţia, a fost sfătuită să nu depună plângere pentru că va trece printr-o traumă mai mare fiind nevoită să depună mărturie în faţa unui tribunal.