Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal l-a sancţionat, marţi, cu o penalitate sportivă pe finanţatorul stelist Gigi Becali, pentru o serie de afirmaţii jignitoare la adresa patronului CFR Cluj Arpad Paszkany, în primăvara acestui an.
 Amenda este de 13.600 de lei. Potrivit lpf.ro, Becali poate face recurs la această decizie.

Pe de altă parte, jucătorii Iasmin Latovlevici (Steaua), Valentin Creţu (Concordia Chiajna) şi Da Silva Erico Constantino (Universitatea Cluj) au fost suspendaţi câte o etapă şi au primit o penalitate sportivă de 740 de lei.

Tot marţi s-a întrunit şi Comisia pentru soluţionarea litigiilor, care a admis în parte cererea lui Cosmin Vâtcă şi a obligat FC Rapid la plata a 11.000 de euro şi a cheltuielilor de judecată.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

Lasă un răspuns