Ghost Fest – Chapter 1: muzică, diversitate şi voie bună în decor montan 

 

Pe 13 şi 14 iulie s-a scris la Râşnov primul capitol “Ghost Fest – Return To Nature”. Povestea, gândită ca o evadare de week-end în mijlocul naturii, s-a derulată pe terenul de biatlon de la baza cetăţii şi a avut ca personaje artişti din România, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Grecia, Spania, Italia şi Luxemburg. Aceştia au oferit unui public cald şi receptiv o varietate de genuri muzicale şi modalităţi de exprimare artistică.

 

Ziua de 13 iulie a debutat în acordurile folk ale chitaristului şi intepretului Mihai Moşoi. A continuat cu recitalul inedit de muzică arhaică susţinut de Trei Parale, folkul industrial al celor de la Allerseelen (At), acordurile tămăduitoare ale trupei Leafblade (GB), rockul experimental, cu accente psihedelice si ezoterice al celor de la Sunset In The 12th House (RO), spectacolul plin de  mister oferit de The Moon And The Night Spirit (HU) şi prestaţia plină de energie a trupei (EchO) (IT). Momentul de vârf al serii a fost showul viguros al germanilor de la Secrets Of The Moon, iar incheierea le-a aparţinut braşovenilor de la Laonlyness.

 

Ziua de 14 iulie a început cu progresivul bine pus la punct al celor de la Quantiq şi sonorităţile metalcore ale trupei Wilder (RO). Rockul simfonic animat de vocea feminină şi acordurile de flaut prezentat de trupa Whispering Woods (RO) a rezonat perfect cu superbul cadrul natural de la Râşnov, iar deathul fără compromis al trupei Scarred (LU) a răsunat apoi ca o furtună. Trobar de Morte (ES) a oferit un moment desprins parcă dintr-un basm, cu accente mistice incantaţii răscolitoare şi schimbări de ritm ameţitoare. A urmat o porţie de doom atmosferic cu Shattered Hope (GR), apoi a venit randul blackului cu accente death al celor de la Indian Fall (RO). White Walls (RO) a dinamizat atmosfera cu rockul progresiv plin de ruperi de ritm care îi caracterizează, iar thrashul celor de la Abstract Rapture (LU) a pus punct celei de a doua seri.

 

Manifestarea a fost întregită de cele două expoziţii găzduite chiar în cetate: expoziţia de fotografie ce a adus aproape de ochiul privitorului monumentele istorice din judeţul Ilfov şi expoziţia de pictură şi gravură a tânărului artist Cătălin Achim.

 

La final, unul dintre spectatori, a sintetizat cele două zile de Ghost Fest astfel: “prospeţime la propriu şi la figurat: munte, muzică, diversitate şi voie bună cât cuprinde”.

 

Iar organizatorul evenimentului a spus: “cu această primă ediţie Ghost Fest am făcut încă un pas spre îndeplinirea misiunii noastre declarate: aceea de a aduce în faţa publicului român artişti a căror prestaţie spune ceva, nu doar din punct de vedere muzical, ci şi sub aspect cultural şi estetic.

 

Ghost Fest a fost organizat de Cavalleria Events, în parteneriat cu Primăria Râşnov şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Parimoniu a judeţului Ilfov. 

 

credit foto: Alex Csiki – Art Photo Studio, © Cavalleria Events

Lasă un răspuns