Cap de afis in ultima seara a festivalului Rock The City, Judas Priest a concertat pentru ultima oara in Romania, trupa britanica sustinandu-si in aceasta vara turneul de retragere. Spectacolul a durat mai bine de doua ore si a cuprins piese precum Electric Eye, Painkiller, dar si faimoasa Breaking The Law (ale carei versuri nu au fost cantate insa de solistul trupei). Inaintea celor de la Judas Priest, Whitesnake a cantat pentru a treia oara in fata bucurestenilor melodii ca Love Ain’t No Stranger, Is This Love si Here I Go Again.

Ziua a fost deschisa de formatii precum Metrock (15:50 – 16:15) si Trooper (16:25 – 16:50), pentru ca apoi, vreme de o ora, americanii de la Hatebreed sa aduca stilul hardcore in Piata Constitutiei.

Aflata pentru a treia oara in Romania, Whitesnake a sustinut un spectacol inclus in turneul de promovare a noului album, intitulat "Forevermore", ce a fost lansat in Europa pe data de 25 martie.

Printre piesele interpretate de David Coverdale si colegii sai (timp de o ora si 15 minute) s-au aflat si cateva dintre piesele ce au consacrat trupa: Love Ain’t No Stranger, Is This Love, Here I Go Again, dar si o varianta acapella a celebrei Soldier Of Fortune (cover dupa Deep Purple).

Whitesnake a concertat in Romania in 1997 (la Sala Palatului) si in 2008 (la Romexpo, alaturi de Def Leppard), ambele spectacole fiind deschise de trupa Iris.

Dupa concertul sustinut la Romexpo in 2009, cei de la Judas Priest au revenit in Romania in acest weekend, in calitate de headlineri ai celei de-a treia seri a festivalului Rock The City.

Timp de doua ore si 15 minute, trupa britanica a prezentat un spectacol inclus in ultimul lor turneu mondial, "Epitaph World Tour". Printre piesele interpretate s-au aflat Living After Midnight, Electric Eye, Painkiller, precum si faimoasa Breaking The Law (solistul trupei nu a cantat nici un vers din melodie, lasand toata piesa in seama publicului).

Au fost interpretate si doua coveruri: The Green Manalishi (With the Two-Pronged Crown) (cover dupa Fleetwood Mac), Diamonds And Rust (cover dupa Joan Baez).

Rock The City a inceput vineri, cu recitalurile trupelor Therapy? si The Prodigy.

In cea de-a doua zi, sambata, au urcat pe scena festivalului trupe ca Sabaton si Mike And The Mechanics.

 


Lasă un răspuns