Eşecul liderilor din Statele Unite şi Europa de a-şi rezolva problemele fiscale ameninţă o recuperare a economiei mondiale deja lentă şi aflată în dificultate, a avertizat Fondul Monetar Internaţional (FMI).Fondul a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei mondiale în anul următor şi a oferit argumente criticilor austerităţii, afirmând că guvernele au subestimat sistematic impactul creşterilor de taxe şi reduceilor de cheltuieli asupra avansului economic, potrivit Financial Times.

Instituţia internaţională se aşteaptă acum ca economia să crească cu 3,6% anul următor, după ce în iulie anticipa 3,9%. Această prognoză presupune, însă, că Statele Unite vor lua măsuri pentru a împiedica un proces automat de renunţare la reduceri de taxe şi de introduceri de tăieri ale cheltuielilor, în timp ce în zona euro statele vor urma planul Băncii Centrale Europene privind achiziţia de obligaţiuni şi se vor angaja la reforme economice şi integrare mai strânsă.

  "O problemă cheie este dacă economia mondială loveşte un nou val de turbulenţe într-o recuperare despre care se anticipa că va fi lentă şi dificilă sau dacă actuala încetinire are o componentă de durată mai lungă. Răspunsul depinde de capacitatea liderilor din SUA şi Europa de a face faţă provocărilor economice pe termen scurt", se arată în raportul Prognoza Economică Mondială a FMI.

Incertitudinile economice vor continua să afecteze activitatea atât în economiile emergente cât şi în cele avansate, afirmă Fondul, care rămâne, însă, mai optimist în privinţa Chinei.

Estimările de creştere economică pentru China au fost înrăutăţite cu câte 0,2 puncte procentuale pentru acest an şi pentru 2013, la 7,8%, respectiv 8,2%.

Potrivit Fondului, noi analize arată că presupunerile guvernelor privind impactul consolidării fiscale asupra creşterii au fost prea optimiste, iar reducerile vor avea un impact mai puternic asupra PIB decât au luat în calcul estimările economice ale acestora.

Dovezi din 28 de ţări arată că multiplicatorii fiscali, folosiţi de guverne pentru a evalua efectul reducerilor de cheltuieli asupra creşterii, au subestimat impactul asupra economiei, afirmă FMI.

"Multiplicatorii folosiţi la generarea prognozelor de creştere au fost sistematic prea reduşi încă de la începutul marii recesiuni", arată FMI. Un multiplicator mai mic indică un impact mai redus al consolidării fiscale.

  Analiza a influenţat politicile recomandate de Fond pentru ţările cu programe FMI, a indicat economistul şef al Fondului, Olivier Blanchard. Oficialul a citat relaxarea recentă, de către Troika creditorilor externi, a ţintelor de deficit bugetar pentru Portugalia.

 

Cititi mai mult pe : http://www.mediafax.ro/economic/fmi-inrautateste-prognoza-pentru-cresterea-economiei-mondiale-10180608

Sursa : http://www.mediafax.ro

Lasă un răspuns