A doua ediţie a Flight Film Festival: Science, Fiction, Technology, Music va avea loc la Timişoara, în perioada 30 august-1 septembrie. Evenimentul prezintă 3×3 William Eubank, o integrală cu filmele unuia dintre puţinii regizori dedicaţi strict filmelor SF.

William Eubank este un exemplu al îmbinării dintre tehnologia (numerică) a cinematografului şi pasiunea pentru fanatastic a unui fan SF. Cineastul are doar 38 de ani şi a realizat în ultimul deceniu trei filme de gen care vor fi proiectate la Julius Garden şi pe terasa D’Arc pe malul Begăi, în Timişoara.

Şcolit ca operator la UCLA, unde s-a înscris la cursuri de cosmologie pe care mai târziu le va aminti ca o influenţă asupra ideilor sale de filme, Eubank s-a ocupat de filmat şi de regizat de la vârsta de 18 ani, având şi experienţă în scenografie. Dar a renunţat la cursuri şi s-a angajat temporar ca tehnician digital şi de reparaţii la Panavision. A participat la Sundance din partea lor, visând să fie într-o zi invitat acolo ca regizor. A fost trimis pe platourile de filmare ale “Collateral” şi “Superman Returns” de unde îşi lua notiţe despre poziţionarea luminilor şi mişcările de aparat ale operatorilor pe care mai apoi le compara cu rezultatul final al proiecţiei din cinematograf. În cadrul companiei a avut acces la noile aparaturi, pe unele chiar inovându-le, şi a folosit tehnologia emergentă pentru a crea imagini perfect organizate estetic şi surprinzător de texturate şi poetice.

În 2007, Tom DeLonge, solistul trupei de rock alternativ Angels & Airwaves l-a contactat pentru o colaborare, iar Eubank a regizat o serie de materiale pentru ei, printre care şi videoclipul pentru single-ul “Surrender”.

Tot Angels & Airwaves i-au cerut să facă şi primul său lungmetraj SF, “Love”, cu care a debutat în 2011, un film ultra-independent. Inspirat de filmul “The Thin Red Line”, “Love” este un SF tupeist care plasează un astronaut în spaţiu pentru a formula câteva observaţii poetice despre ce însemnă să fii om, despre singurătate şi curaj, demenţă şi perseverenţă.

Eubank a petrecut 4 ani lucrând la acest film, fiind scenograf şi construind chiar el atât Staţia Spaţională Internaţională, cât şi câmpul de luptă al Războiului Civil în curtea din spate a părinţilor săi pe parcursul a 9 luni. Filmarea era frecvent întreruptă de vreme, de sunetul broaştelor, dar şi de cositoarea vecinilor. Filmul a avut premiera la Festivalul Internaţional de la Santa Barbara, fiind ulterior prezent în peste 11 festivaluri internaţionale, incluzând festivalul de la Atena, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun regizor.

În timp ce “Love” era în procesul de post-producţie, Eubank a început să lucreze alături de fratele său şi David Frigerio la scenariul următorului său lungmetraj, “The Signal”. Înainte ca producţia filmului să înceapă, Eubank a lucrat pentru Regency Enterprises, la filmul “Broken City”. “The Signal” îi are în distribuţie pe Laurence Fishburne, Brenton Thwaites, Olivia Cooke, Beau Knap.

“The Signal” este “un film despre a fi prins, dezorientat, şi manipulat, care respectă abilitatea genului de a te uimi şi a te tulbura” scrie Sight&Sound.

Pe de altă parte, “Underwater” este filmul cu cel mai mare buget realizat de cineast şi ultimul din filmele hollywoodiene care au mai apucat să fie difuzate în săli înainte de pandemie, fiind lansat în cinema pe 10 ianuarie.

“Underwater” urmăreşte aventura unui echipaj de cercetători marini care explorează adâncurile şi care trebuie să navigheze de partea cealaltă a fundului oceanului după ce staţia lor este distrusă. Sight & Sound  scrie că “deşi este mult mai zgomotos decât “Alien”, “Underwater” reţine multe dintre dinamicile filmului din ’79 ale lui Ridley Scott…

Flight Film Festival: Science, Fiction, Technology, Music este noul eveniment cinematografic din Timişoara şi împrejurimi, care explorează prin film diferite tematici din domeniile ştiinţei, ficţiunii, tehnologiei şi muzicii.

Organizat de Flight Festival în colaborare cu Asociatia Cinemascop, Flight Film Festival: Science, Fiction, Technology, Music îşi propune să ofere oraşului şi zonei posibilitatea de a fi la curent cu cele mai captivante filme de cinema reunite sub aceste categorii şi de a participa la evenimente, dezbateri şi activităţi interactive.

Ediţia din 2020 este gândită ca o călătorie cu mai multe escale, destinaţia finală fiind Aerodromul Cioca.

Din 28 august, evenimentele vor avea loc la Bastionul Theresia, Gradina de Vară a Filarmonicii Banatul, D’arc pe mal, Piaţa Sf. Gheorghe, Iulius Town şi Aerodromul Cioca.

Carla’s Dreams, Irina Rimes, Roxen, Grimus, Toulouse Lautrec, Shiver, K-lu, Phaser, R.U.A, Persona, Allover, Kings are overrated, Dragoş Moldovan, Amalia Gaiţă şi mulţi alţii sunt artiştii care vor urca pe scena de la Aerodromul Cioca.

Flight Festival a luat naştere în 2019 şi este un festival de muzică, artă și tehnologie dezvoltat de organizatori în contextul în care orașul Timișoara va găzdui Capitala Culturală a Europei, şi al cărui obiectiv este de a introduce cât mai mulți participanți în fascinanta lume a fenomenului cultural și de a poziționa orașul Timișoara pe harta festivalurilor relevante din Europa. În contextul pandemiei, Flight Festival este singurul festival de avengură, din România, care nu se anulează şi nu se amână, ci se reinventează.

viewscnt

Lasă un răspuns