Festivalul Internațional "Mihail Sebastian" (ediția a V-a) va avea loc în perioada 2-4 noiembrie la Brăila, fiind organizat de Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

    Potrivit organizatorilor, va fi mult mai amplu și mai complex decât în anii trecuți, evenimentul fiind unul internațional, cu participanți din Argentina, Canada, Franța, Germania, Israel, Republica Moldova, România.

    La deschiderea oficială, care va avea loc joi în foaierul "Mihail Sebastian" al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, și-au anunțat prezența ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, președintele FCER-CM, dr. Aurel Vainer, primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, directorul Muzeului Brăilei "Carol I", prof. univ. dr. Ionel Cândea, președintele Comunității Evreilor din Brăila, Nadia Ustinescu, a informat un comunicat al Departamentului Cultură, Artă, Media al FCER.

    Manifestarea va începe cu proiecția filmului documentar "Mihail Sebastian", de Mihai Vișinescu, urmată de recitalul extraordinar "Amistad", susținut de Berti Barbera (România) și Mariano Castro (Argentina), precum și de spectacolul teatral ‘Neranțula’, de Panait Istrati, în interpretarea trupei Teatrului ‘Maria Filotti’.

    A doua zi, la Biblioteca județeană ‘Panait Istrati’, va fi lansat volumul ‘Mihail Sebastian.

    Bucuriile muzicii’, conținând articole de critică muzicală semnate în presa vremii de autor, selectate de scriitorul Geo Șerban.

    Vor urma comunicări științifice pe teme precum "Mihail Sebastian într-o vizită inedită la Luvru", de cercetător Petruș Costea, ‘Mihail Sebastian și provincia’, de prof. Ioan Munteanu, și un microrecital de muzică clasică interpretată la pian de cantorul Emanuel Pusztai.

    Lucrările vor continua la sala de conferințe a Muzeului Brăilei ‘Carol I’, unde Carmen Iovițu, director la Muzeul de Istorie al Evreilor din România, și dr. Alexandru Măciucă vor prezenta pinacoteca FCER.

    Elena Dumitrescu — Nentwig (Germania) își va lansa cartea ‘Credinciosul meu dușman’, în prezența unor personalități precum dr. Viorel Coman, Delia Voicu, Ovidiu Șimonca, dr. Valentin Popa.

    Directorul Muzeului Brăilei ‘Carol I’, prof. univ. dr. Ionel Cândea, va susține o prelegere pe tema "Mihail Sebastian — unele aspecte ale învățământului liceal interbelic’.

    George Custură (Teatrul "Sică Alexandrescu’ Brașov) și Claudia Motea (Uniunea Artiștilor Plastici) vor prezenta un solilocviu dramatic la Sala Mare a Teatrului "Maria Filotti’, unde va avea loc și spectacolul după nuvela lui Mihail Sebastian ‘Deschiderea stagiunii’, susținut de Andrei Sochircă, de la Teatrul Național ‘Eugen Ionesco’ din Chișinău (Republica Moldova).

    Întâmpinarea serii de Șabat va avea loc la Templul Coral.

    Ultima zi a Festivalului va avea loc la Muzeul Brăilei și la Teatrul ‘Maria Filotti’.

    Lucrările se vor deschide cu masa rotundă intitulată ‘Mihail Sebastian — dramaturgul’, la care vor lua parte președintele FCER, dr. Aurel Vainer, criticul literar Daniel Cristea Enache, directorul Teatrului "Maria Filotti’, Lucian Sabados, urmată de comunicarea științifică "Steaua fără nume — drama unei comedii’, susținută de conf. univ. dr. Zamfir Bălan, director adjunct la Muzeul Brăilei "Carol I’ și de intervenția nepoatei autorului brăilean, Michele Hechter (Franța), intitulată ‘Povești despre unchiul meu’.

    Vor avea loc apoi spectacolele "Dus șpil als ferien — urloib’ ("Jocul de-a vacanța" în idiș), cu actorii Geni Brenda (TES) și Carol Feldman (Israel), precum și "Un drum de vis de la Nopți fără lună și Potopul la Steaua fără nume’, o dramatizare și prelucrare de Mihail Sebastian după John Steinbeck și S. Berger, interpretată de Teatrul ‘Karov’, Tel Aviv (Israel), condus de Nico Nitay.

    Momentele de muzică tradițională evreiască vor fi prezentate de corul "Macabi" al Comunității Evreiești din Brăila, dirijor Bogdan Lifșin, Monica Wardimon (Yiddishpiel — The Yiddish Theater) din Israel și Maia Morgenstern (TES), împreună cu Bucharest Klezmer Band, dirijor Bogdan Lifșin.

    Un recital extraordinar intitulat "Lirismul în culori de toamnă" va fi susținut de soprana Irina Iordăchescu (Opera Națională din București) și tenorul Mario Vasiliu, acompaniați la pian de Ieronim Buga.

    Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Culturii și Identității Naționale, JDC, Fundația Caritatea, Comunitatea Evreilor din Brăila, Teatrul ‘Maria Filotti’, Muzeul Brăilei ‘Carol I’, Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila, Biblioteca Județeană ‘Panait Istrati’.

 


About Post Author

Lasă un răspuns