Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va avea loc în perioada 31 august – 22 septembrie 2019 în mai multe locuri din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului și Teatrul Excelsior.
Pentru această ediție, organizatorii au ales ca temă centrală „Lumea în armonie”. Directorul artistic al Festivalului Enescu este Vladimir Jurowski.Festivalul aduce publicului mai multe premiere, atât din perspectiva prezențelor artistice, cât și din cea a spectacolelor propuse și a organizării. 

Printre noii artiști, care completează galeria de vedete internaționale, se află actrița de Oscar Marion Cotillard, care o interpretează pe Jeanne d’Arc pe scena Ateneului Român, în opera omonimă, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch. I se alătură nume precum Mitsuko Uchida, Rene Jacobs, Kirill Petrenko, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazón și Julia Fischer.

În festival vor fi interpretate 32 de lucrări de George Enescu. În total, festivalul va cuprinde 84 de concerte și recitaluri numai în sălile de concert din București, cu un estimat de peste 2500 de artiști din cele mai diverse colțuri ale lumii, 50 de naționalități lucrând împreună.

Laureații ediției 2018 a Concursului Internațional George Enescu vor susține concerte în programul Festivalului Enescu 2019.

În seriile Muzica Secolului XXI și Forumul Internațional al Compozitorilor, participarea este din ce în ce mai puternică, mari compozitori contemporani acceptând invitația la această ediție a Festivalului: de la Michael Nyman, la Usuk Chin, compozitorul polonez Krzysztof Penderecki, pianista și compozitoarea de origine rusă stabilită în America, Lera Auerbach.

BILETE:  AICI!

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI GEORGE ENESCU 2019

sâmbătă, Sala Palatului

About Post Author

Lasă un răspuns