Duminică, celebra artistă va susține primul concert în România.

     Pentru ca totul să meargă conform planului, Rihanna și-a trimis cu luni înainte lista de pretenții, iar organizatorii s-au dat peste cap să-i îndeplinească toate dorințele.

     Aflată în turneul de promovare al albumuui ”Anti”, artista originară din Barbados va poposi duminică în Piața Constituției.

     Rihanna va veni însoțită de un staff de 100 de persoane, dintre care 47 fac parte din echipa tehnică, 11 sunt dansatori și 10 instrumentiști.

     La numărătoare intră și bucătarul personal al divei, fără care nu pleacă la drum.

 


     

     Dedicat în totalitate stilului alimentar al Rihannei, acesta le-a transmis organizatorilor români lista de cumpărături, dezvăluind astfel meniul celebrei cântărețe.

     Acesta va avea în bucătărie piept de pui, aripi de pui, vită, cotlete de miel, creveți, biban, cartofi, condimente si verdeturi, spanac, baby morcovi, broccoli, avocado, Cheddar Cheese, parmesan și mozzarella, ca ingrediente principale ale meselor Rihannei.

 


     

     Reprezentanții Rihannei s-au asigurat și că artista va beneficia de tot confortul pe perioada șederii în România și, ținând cont de mofturile divei au întocmit o nouă listă de solicitări cu privire la acomodare.

     Astfel, camera în care va sta va fi amenajată în culorile alb, negru, argintiu și violet, va avea covoare, canapele și fotolii cu perne decorative în aceleași nuanțe, iluminare relaxată cu veioze și lampadare, dar și lumânări parfumate aparținând unui anume brand.

     De asemenea, au fost cerute arananjamente de trandafiri cu cozi lungi și cozi scurte, fără parfum, proaspăt tăiați, în vaze din sticlă transparentă.

 

 

sursa: Libertatea.ro

About Post Author

Lasă un răspuns