
- Acest eveniment a trecut.
The White Rabbit & The Black Magic
noiembrie 13 @ 9:40
https://www.facebook.com/events/443546322363156/
Cea mai tare petrecere de Halloween din România va avea loc, pe 27 octombrie, la Sala Polivalentă, București.
www.whiterabbitblackmagic.ro
Line-up:
…
• ROCKWELL | UK | Shogun Audio | Drum and Bass
• PHACE & MISANTHROP | DE | Neosignal | Drum and Bass | Dubstep
• MC STRATEGY | UK | Broke’n’£nglish
• COKI (DMZ) | UK | Dubstep
• ȘUIE PAPARUDE | RO | Breakbeat | Dubstep | Electronica
• COMA | RO | Alternative Rock
• FREQAX | RO | Drum and Bass | Dubstep
• CHIMIE | RO | Hip Hop
• SHADOWBOX | RO | Rap | Hip Hop
• TREMOUR | RO | Ghost Town | Drum and Bass | Dubstep
• FLESH RODEO | RO | Alternative Rock | Metal
http://www.whiterabbitblackmagic.ro/line-up
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
• • BILETE • •
Prețul biletelor în avans este de 30 RON.
La intrare, în seara evenimentului, prețul unui bilet achiziționat fiind 45 RON.
Bilete avans:
• Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro, la Casieria Palatul Național al Copiilor București și la Casieria Metrou Unirii 1 București.
link: http://www.bilete.ro/comanda.asp?eveniment=2585
• Cât și pe www.myticket.ro, în rețeaua magazinelor Diverta din țară și în magazinul Ollie Gang Shop (Str. Blănari nr. 12, București).
link: http://myticket.ro/ro/bilete/814/detaliilocatie/halloween-s-the-white-rabbit-the-black-magic.html
Lista oficiilor Poștale semnalizate Bilete.ro:
http://www.bilete.ro/informatii.asp?sectiunea=oficii-postale-partenere
http://www.whiterabbitblackmagic.ro/bilete
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Am pregătit proiecții de film, lumini și decoruri de poveste, alături de unii dintre cei mai titrați artiști autohtoni și de peste hotare.
Anul acesta noaptea de Halloween stă sub semnul Marelui Iepure Alb care are o agendă proprie.
Stați aproape de Yazee și Ghost Town pentru a afla mai multe despre The White Rabbit and The Black Magic.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
• • FILM • •
Noaptea de Halloween începe cu un calup de 14 filme de animație și ficțiune ce însumează o oră și jumătate de proiecție. Filmele vor putea vi vizioante în foaierul Sălii Polivalente începînd cu orele 20.15, pentru ca de la orele 22.00 Sala Polivalentă să își deschidă porțile sălii mari pentru cea mai mare petrecere de Halloween.
Proiecția de filme este realizată cu sprijinul Kinofest.
01. PATHS OF HATE, Damian Nenow (10′ / Poland)
02. DIVINE INTERVENTION, Yen Chi Tseng (3’23″ / Taiwan)
03. FURNICO & FIOFO, Fernando Miller (8′ / Brazil)
04. HEROIC FANTASY, Tun Kai Hsu (6′ / Taiwan)
05. BUCLE, Artiz Moreno ( 3′ / Spain)
06. DEAR SNOW WHITE, Fang Hsin Kai (8’32″ / Taiwan)
07. MAYBE, Pedro Resende, (9’5″ / Portugal / USA)
08. PURE, Olena Potyomkina (9’45″ / Ukraine)
09. EL VAMPIRITO, Pablo Navarro-Rubio (18′ Spain)
10. PIXELS, Patrick Jean (2’34″ / France)
11. COPIA “A”, Pablo Alberto Diaz (5’30″ / Argentina)
12. DIRTY DEEDS – STUPID PEOPLE, Flying V (1’52″ / France)
13. A MORNING STROLL, Grant Orchard (6’47” / UK)
14. OFF SCREEN, Juen Yen Chen, 1’57″ Taiwan
http://www.whiterabbitblackmagic.ro/filme
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
• • LINE-UP • •
ROCKWELL | UK | Shogun Audio | Drum and Bass
De când s-a stabilit la Londra, Rockwell a devenit o figură prolifică într-o perioadă foarte scurtă de timp datorită unei serii de producții puternice, fiecare dintre ele cu o abordare diferită și nouă față de structura clasică de drum and bass.
Cu release-uri pentru unele dintre cele mai mari label-uri ale genului (Digital Soundboy, Critical, Shogun), 2010 a fost anul în care Rockwell a devenit unul dintre producatorii de top din scena DnB. Artistul face parte dintre puținii producători ale cărui producții sunt la fel de potrivite rave-urilor mari cât și evenimentelor mici, mai intime.
Putem spune, fără menajamente, că este unul dintre cei mai talentați, căutați și originali producători / DJ de drum and bass; iar în ceea priveste release-urile sale, acestea apar exclusiv prin renumitul label Shogun Audio.
http://www.facebook.com/rockwelldnb
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
MC Strategy | UK | Broke’n’£nglish
Un important membru al scenei Hip Hop din Anglia, făcând parte din grupul Broke’n’£nglish, Strategy a performat alături de cele mai cunoscute nume – Wu-Tang Clan, Snoop Dogg, Busta Rhymes şi mulţi alţii. Abilitatea lui de a crea rime noi, pe loc, e recunoscută de către toţi freestyle-ii din lume, Strategy fiind considerat unul din cei mai buni rapperi pe care Marea Britanie i-a oferit lumii.
În ultimii ani a evoluat şi s-a adaptat la noile cerinţe si tendinţe ale scenei muzicale din UK iar în scurt timp a ajuns unul dintre cei mai prezenţi MC din Fabric (Londra), nelipsind din line-up-ul celor mai importante evenimente din sfera Drum & Bass – Hospitality, Outlook, Warehouse Project, etc.
Colaborarea care i-a cimentat poziţia de unul din cei mai buni MC din UK a fost cu vechiul prieten Dub Phizix, piesa “Marka” devenind rapid una din cele mai bine vândute melodii Drum & Bass din ultimii ani. Din acest moment, colaborările cu nume grele ale scenei muzicii electronice nu au încetat, devenind rapid un adevărat mentor pentru tinerii MC din Marea Britanie.
http://www.youtube.com/watch?v=OGN0wrRqEfI
http://www.youtube.com/watch?v=-ydQ-qPD324
http://www.facebook.com/MCStrategy
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
COKI (DMZ) | UK | Dubstep
Este un nume obligatoriu din playlistul oricărui fan Dubstep. Parte a prestigiosului colectiv Digital Mystikz (alaturi de Mala, Loefah si Sgt. Pokes), Coki este renumit pentru modul în care aranjează liniile de bass, dovadă fiind piese precum Night (alături de Benga), Spongebob (printre primele “dubstep anthems”), Goblin sau Anti War Dub (piesa apărută in filmul “Children of Men”).
http://www.myspace.com/cokidigital
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
PHACE & MISANTHROP | DE | Neosignal | Drum and Bass | Dubstep
Din anul 2010, cei 2 artisti au început să lanseze single-uri sub numele Phace & Misanthrop iar succesul nu a întârziat să apară. Melodia “Desert Orgy” s-a făcut comodă pe prima poziţie în majoritatea topurilor de specialitate şi rămâne una din piesele lor de referinţă. Apoi au urmat colaborări cu artişti importanţi din această scena, cum ar fi Noisia, Alix Perez sau Spor, cu care au şi lansat seria “Energy EP”.
În 2012 Phace & Misanthrop au pornit proiectul electronic intitulat NEOSIGNAL, remixând artişti precum Noisia (melodia Stigma), Rockwell (Childhood Memories) şi, cel mai recent, Koan Sound (Eastern Thug), aceasta din urmă fiind lansat la label-ul deţinut de Skrillex OWSLA.
În prezent, cei doi se concentrează în jurul numelui de NEOSIGNAL iar în 2013 este aşteptat materialul lor original de debut.
http://neosignal.de/
http://www.facebook.com/phaceneosignal?fref=ts
http://www.facebook.com/Misanthrop.Neosignal?fref=ts
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
ȘUIE PAPARUDE | RO | Breakbeat | Dubstep | Electronica
În toamna anului 1993, are loc lansarea trupei, având 5 membri, printre care un basist (Mihai Dobre – Dobricâ) și un clapetist (Mihai Câmpineanu – Michi), abordând un stil alternativ-new-wave (epoca New Order).
Un an mai târziu, trupa rămâne doar cu Michi și Dobrică. Cei 2 abordând un nou stil, de data asta, “comercial” industrial (vezi influențele Front 242, Laibach, Frontline Assembly). În 1995, Șuie cântă în deschiderea trupei 2 Unlimited, 11 ani mai târziu, Șuie Paparude sunt invitați să cânte pe stadionul Lia Manoliu în deschiderea concertului Depeche Mode (în urma unei selecții riguroase a managementului trupei britanice), în fața a peste 40.000 de spectatori.
La începutul lui 2009, Junkyard părăsește trupa și în locul lui vine Bean (Alexe Marius Andrei).
Ultimul album, cu numărul 7, “E suflet în aparat” (2010), reprezintă o continuare firească a celor precedente, dar cu un feeling mai dark, mai serios. Nu lipsește autoironia, iar hiturile aduc zâmbetul pe buze și energia în picioare.
Sound-uri noi din 2010 încoace: bași care distrug bretele și fac coafuri gratis se îmbină cu piese delicate, pline de emoție și substanță.
http://www.facebook.com/suiepaparude.ro
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
COMA | RO | Alternative Rock
Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România înfiinţată la începutul anilor 2000 din foşti membri ai trupelor Daft Allison şi Ska Burger a impresionat încăde la început. După ce încheie o înţelegere cu cei de la A&A Records, în 2001 apare şi primul album Coma – Somn, susţinut de câteva piese pe placul tuturor.(Nu vreau fetițo casă, În mine în şoaptă, Stai, Bruce Lee vs Vandam), trupa fiind totodată nominalizată pentru “Best Alternative Band” la gala premiilor industriei muzicale româneştiîn anul 2002.
Pe data de 30 noiembrie 2006 a apărut al doilea album al formaţiei « Nerostitele » produs 100% independent, videoclipul ce susţine albumul fiind la piesa « Coboarămă’n Rai » regizată de Marian Crişan, câştigătorul premiului Palme d’Or pentru scurtmetrajul “Megatron” la Cannes.
Pe una din piesele acestui material (Mai presus de cuvinte) invitat special fiind basistul trupei Faith No More – Bill Gould, devenind astfel prima colaborare dintre un artist din România şi un nume mare al scenei rock alternative americane. Pe altă piesă (Urmărirea) alături de cei de la Coma se află bunul lor prieten din scena hip hop – Brugner. Albumul ocupă locul 2 în topul celor mai bune albume alternative ale anului pe site-ul Metalhead.
În anul 2007 apare şi primul DVD al trupei intitulat “At the movies” iar în anul 2008 a adus primul album unplugged “Coma Light” – un album cu piese mai vechi reorchestrate şi reinterpretate, urmat de un turneu de promovare în toată țara şi în Republica Moldova.
Formaţia îi reuneşte în 2011 pe Cătălin Chelemen (voce principală), Răzvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitară), Sorin Petrescu (chitară bas), Răzvan Rădulescu (DJ Hefe-scratchuri,efecte,keys) și Răzvan Năstase (chitară).
http://www.facebook.com/comaband
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
FREQAX | RO | Drum and Bass | Dubstep
Freqax este proiectul născut în 2008 prin combinaţia dintre Adrenalină (C9H13NO3) şi Adrian “Weirdo”, intrând în vizorul publicului autohton cât şi internaţional cu seturi explozive şi producţii exceptionale, acestea fiind lansate la cele mai importante label-uri de profil din Europa, primul single lansat pe vinil fiind la Prspct Recordings în Iulie 2009.
În 2012, Adrenalină decide să se retragă din proiect, numele Freqax fiind purtat mai departe de către Weirdo, cu seturi la fel de bune şi piese din ce în ce mai bune.
http://www.facebook.com/Freqax.Official
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
CHIMIE | RO | Hip Hop
Chimie a aparut în faţa noastră ca membru al celei mai influenţe trupe de Hip Hop din ultimii ani – Specii. După un şir lung de concerte Sold-Out alături de trupă în toată ţara, a venit momentul pentru Chimie de a se reprezenta ca un artist veritabil, în 2012 lansând un album solo, “Mambo Siria”, lansarea fiind onorată de prezenţa mai multor colegi de breaslă (Bean – Subcarpaţi, Afo, Flou’ Rege, Dragonu’, etc.)
Pe 27 Octombrie acesta va cânta alături de trupa Shadowbox.
http://www.facebook.com/chimie.oficial
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
SHADOWBOX | RO | Rap | Hip Hop
Shadowbox este un grup rap format în Bucuresti în anul 2010, care combină instrumentele live cu schimbări de ritm și de flow.
Trupa este formata din Razvan Ristea (Luna Amară) – tobe, Mihai “Biggie” Iordache (ex-Protest Urban, Lazy I) – bas, Silviu Badea (Montgomeryclunk, Contorsionist) – synth și Rares Bartos (ex-Narkoma, Deviant) – voce.
În prezent, crew-ul lucrează la primul material discografic, un Split-Ep, alături de artistul român Chimie.
http://www.facebook.com/shadowboxbandrap
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
TREMOUR | RO | Ghost Town | Drum and Bass | Dubstep
Cu peste 10 ani de experienţă, e întotdeauna pregătit să zdruncine publicul în cel mai ordonat mod, cu seturi mai omogene ca maioneza de casă.
A semnat coloana sonoră a documentarului “Get Brighton Graffiti” – un proiect low-budget ce pune în lumină istoria şi cultura Graffiti din Brighton, UK.
În 2012 a apărut şi prima melodie semnată de Tremour pe CD – un remix creat pentru competiţia Dvořák Remastered, organizat de Centrul Ceh, CD-ul fiind lansat de Local Records.
Tremour a fost invitat să mixeze alături de nume grele ale scenei Drum & Bass si Dubstep (Doctor P, Psychofreud, Balkansky, Konspirator, Ed Solo, Alix Perez, Flux Pavilion, 16 Bit etc.) dar şi alături de artisti polivalenți precum JFB, Beardyman, Krazy Baldhead, DJ Yoda, Mr. Woodnote, Dub FX etc.
În 2012, e aşteptat primul release pe vinyl (Octombrie) în ediţie limitată + la început de 2013, un LP.
http://www.discogs.com/Various-Dvo%C5%99%C3%A1k-Remastered-Remixes-Of-Anton%C3%ADn-Dvo%C5%99%C3%A1ks-Music/release/3391505
http://soundcloud.com/tremour
http://www.facebook.com/pages/Tremour/122895787768200
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
FLESH RODEO | RO | Alternative Rock | Metal
O trupă de metal-alternative cu sediul în Bucureşti, urcă pentru prima oară pe scenă în 2011, după aproape 3 ani de repetiții şi schimbări de membri. Ca şi influențe muzicale, baieții îi menționează pe Tool, Korn, Alice in Chains – nu toate fiind influențe neapărat directe.
http://www.facebook.com/fleshrodeo
“”“La început a fost Nimic-ul. Nesfârșit și amorf, milenar, el își întindea pâsla către infinit. Pe când nici Speranța și nici Lumina nu erau, o scânteie a apărut în mijlocul Nimic-ului. Cum a apărut, de unde a venit și de ce tocmai atunci, încă rămâne subiect de discuție printre uriașele bărbi albe.
Apariția Luminii nu a trezit nicio mișcare în uriașa întindere. Ce la început a fost privit ca o anomalie, a început să crească, să se extindă, trezind interesul și supiciunea Nimic-ului.
Ce era, de unde era, ce vroia, când dispărea? Era deranjantă, se mișca, crea forfotă….
Apariția Luminii a adus cu ea multe necunoscute în uriașul imperiu al Nimic-ului, cele mai de neînțeles fiind Speranța și Viața. Până atunci totul ”exista”, nimic nu ”trăia”. La adăpostul Luminii au apărut primele forme de viață,fiecare cu rolul ei într-un complex mecanism. Lupta cu Nimic-ul avea să înceapă. Este lesne de înțeles că necuprinsul Nimic și-a trimis forțele să extermine pata din imperiul său. Rând pe rând, oști ale Nimic-ului au încercat să intre în aria de lumină, dar fără succes, lumina puternică îi orbea și indiferent ce ar fi încercat, nu puteau ocoli lumina. Oștile Nimic-ului erau conduse de Mare General Întunecat, al cărui unic ordin a fost să adune o oaste cât mai numeroasă și să asedieze anomalia apărută până o va extermina. Cu toate că forțele întunecate curgeau în râuri către Lumină, acestea nu reușeau nici măcar să pună piciorul înăuntru. Erau pur și simplu pulverizați.
În timp ce forțele Nimic-ului erau conduse de Marele General Întunecat trebuie spus că apărarea și orânduirea ordinii în interiorul Luminii erau resposabilitatea Marelui Iepure Alb, care răspundea direct Soarelui, entitatea supremă din Lumină. El era cel care menținea Viața și Speranța, și, prin razele sale, oștile Nimic-ului erau împinse înapoi în abis.
Pentru a rezista în Nimic și pentru a face față pâlcurilor de neoprit ale oștilor întunecate Soarele avea nevoie de energie, de surse continue de energie. Puterea sa fiind dată de energia emanată de tot ceea ce era viu și înfloritor. Nu trebuie să credeți că era lesne să duci o luptă precum cea pe care Soarele o purta. Pe de o parte el trebuia să își estindă razele pentru a mări noua lume și pentru a face loc vieții, iar pe de altă parte de a lupta cu oștile întunecate.
Energia oferită de plante și animale, oricât de diverse ar fi fost ele nu era de ajuns pentru Soare pentru a-și continua misiunea. Astfel, Soarele a găsit de cuviință că e nevoie de o sursă nouă de energie, una care să se perpetueze fără ajutorul său, una al cărei izvor să fie nesecat. Astfel au luat naștere oamenii. Ultima și cea mai complexă creație a luminii. Gândurile lor și dorințele lor reprezintau sursa de energie de care noua lume avea nevoie. Cu fiecare gând pe care îl aveau și cu fiecare dorință pe care și-o puneau oamenii îi dadeau Soarelui o nouă rază.Pentru a fi feriți de orice gând negru sau orice teamă tuturor viețuitaorelor le-a fost interzis să le vorbească oamenilor despre Nimic și despre lupta lor cu acesta. Oamenii trebuiau ținuți departe de astfel probleme astfel încât gândurile lor să fie mereu pure și nealterate de sumbru.
Încă de la început ei au fost privilegiați. Au fost așezați în centru, cel mai aproape de Soare, bucurându-se tot timpul de căldura și prietenia acestuia. Prin dorințe și gânduri oamenii creau, ajutând astfel Soarele. În timp ce oamenii eau mereu la adăpost și ținuți departe de orice problemă a noii lumi, restul viețuitoarelor au trecut pe un plan secundar.Dacă până la apariția Omul-ui fiecare viețuitoare era egală și era tratată și ascultată în mod egal, acum omul era epicentrul. Niciodată un Om nu a fost trimis la granița lumii pentru a păzi sau pentru a se lupta cu forțele Întuneric-ului, niciodată Om-ului nu i se povesteau despre desele asalturi ale oștilor întunecate. El trebuia protejat astfel încât gândurile și dorințele sale să fie din cele mai luminoase.
Odată cu apariția Om-ului o nouă ordine a fost instituită, una ce, în timp a stârnit nemulțumiri în rândul celorlalte viețuitoare, astfel că Marele Iepure Alb a cerut o audiență la Soare în care i s-a plâns de noua orânduire și de faptul că totul gravitează în jurul Om-ului și că acesta este mult prea protejat spre deosebire de celelalte viețuitoare. Blând, ca de obicei, Soarele i-a explicat Marelui Iepure Alb că datorită puterii de creație a Om-ului și a gândurilor și dorințelor acestuia Lumina se răspândește și ei au energie să lupte în continuare. Cu toate acestea Marele Iepure Alb nu considera justă introducerea unei asemena ierarhii în lumină, spunînd chiar, și cu aceasta reușind să mânie însuși Soarele, că se apropie de Întuneric. Mâniindu-se la auzul unor asemenea cuvinte Soarele i-a reamintit Marelui Iepure Alb care îi este locul și l-a trimis înapoi.
Cum necum, Nimic-ul a aflat de această discuție dintre Soare și Iepure și a căutat să stabilească o întâlnire cu Iepurele, la marginea dintre lumi, sub pretextul unui posibil armistițiu. La întâlnire a fost trimis Marele General Întunecat care să discute cu Marele Iepure Alb. După o lungi dispute despre armate, puteri, energie și întâietate, Marele General Întunecat a scos dintr-o pânză un obiect strălucitor, nu foarte mare, de mărimea a patru palme. Iepurele a întrebat ce este acel obiect, iar generalul a răspuns că este un cadou pentru noua creație a Soarelui și că vrea să îl ofere acestora în semn de bună credință, dar că e mai bine să nu îi spună Soarelui despre acesta, poate spune chiar că este din partea lui, a Mareleui Iepure Alb, apropiindu-se în acest mod mai mult de oameni, și, reușind poate, să îl mai induplece pe Soare. Orbit de dorința de a reintra în grațiile Soarelui, dar mânat în același timp de invidie asupra oamenilor, Marele Iepure Alb a acceptat îndată.
Reîntors în Lumină, Marele Iepure Alb nu s-a dus la Soare pentru a-i povesti despre ceea ce a discutat la întâlnire ci s-a dus direct la oameni cărora le-a dat cadoul. În momentul în care Om-ul a dezvelit cadoul în Lumină, imediat în jurul lui s-a făcut întuneric. Cadoul era defapt o Oglindă, făurită chiar de Nimic, în adâncul său atelier. Oglinda reflecta Lumina Soarel-ui și influența acestuia asupra Om-ului. Uitându-se în Oglindă Om-ul a văzut pentru prima dată necuprinsul și nemărginitul Nimic, a văzut oștile nenumărate ale Întuneric-ului. Imediat gândurile sale au fost cuprinse de frică, de neliniște și spaimă. Era deja târziu. Iepurele își dăduse seama ceea ce făcuse și până când a ajuns la Soare, acesta era deja sleit de puteri, căci imediat ce Oglinda a fost dezvelită oștile Marelui general Întunecat au început să atace. Energia Soarelui era mult diminuată de gândurile omului în care s-au înfiripat dorințe din cele mai negre și egoiste. Sursa Soarelui de energie era alterată.
Cu ultimele sale puteri Soarele l-a izgonit pe Marele Iepure Alb la marginea noii Lumi, acolo unde lumina își pierde din putere.Puterea Soarelui a început să scadă odată ce gândurile oamenilor au fost cuprinse unul câte unul de teamă, neîncredere și deșertăciune. Din acel moment Soarele nu a mai putut avea niciodată puterea de răspândi lumina și și-a concentrat întraga forță pentru a menține teritoriul în care deja crease viață. Omul, prin frică, și-a pierdut încrederea în Soare și în puterea acestuia de a-l apăra – gândul despre pieire și căderea în abisul întunecos au pus stăpânire pe el, făcîndu-l astfel efemer.
Prin despăturirea Oglinzii, omul a făcut loc Nimic-ului în Lumină. De atunci Soarele nu a mai putut lumina tot timpul iar ziua a fost parţial acoperită de Întuneric, Om-ul fiind un martor constant al permanentei lupte între Lumină și Întuneric. Mulți au fost cei care au rămas credincioși Soarel-ui continuînd să creadă în el și puterea lui, oferindu-i încă un dram de energie. Cu toate acestea, nu puțini au fost cei ale căror gânduri au fost acoperite de dorințe precum autoconservare, binele propriu, distrugere, preamărire, dorință de putere și altele asemenea. Fără a-și da seama aceștia dădeau energie Nimic-ului, căci Om-ul a rămas, în continuare o sursă de energie.
Aflat la marginea noii lumi, Marele Iepure Alb, era singur și pierdut. Mintea și sufletul lui nutreau de dorința de a se răzbuna pe Om și de a-i arăta Soarelui că a greșit atunci când l-a dat afară din noua lume. Cu asemenea gânduri Marele Iepure Alb a fost atras ușor de Nimic, încredințîndu-i-se misiunea de a atrage câți mai mulți oameni către Întuneric. Nimic-ul a mizat pe faptul că Marele Iepure Alb cunoștea cel mai bine noua Lume și, la origini, el fiind o creatură a Luminii, putea pătrunde acolo.
Astfel Marele Iepure Alb a reușit să deschidă un portal către lumea Om-ului, iar odată pe an el vine și colectează sufletele celor care au dorințe umbrite de întuneric și teamă.”