- Acest eveniment a trecut.
Tango sub Dud @ Gradina la Dud
octombrie 9 @ 22:02
Pasiune, armonie, provocare, senzualitate si arta
Tango: dansul și muzica
Dansul
Tango sub Dud ora 19.00 Gradina la Dud , terasa cu instalatie acoperire pt ploaie, instalatie incalzit Rezervari la: 0752 700 300 langa Piata Rosetti
Tangoul argentinian constă dintr-o varietate de stiluri, care s-au dezvoltat în diverse regiuni și epoci, ca răspuns la aglomerația din locații și stilul vestimentar. Deși stilurile actuale s-au dezvoltat în Argentina și Uruguay, acestea au fost expuse influențelor re-importate din Europa și America de Nord.
Există dovezi cu privire la stilurile de tango din Cuba și Spania din secolul 18 și începutul secolului 19, în timp ce există un tip de tango flamenco care împărtășește un strămoș comun într-un dans european de tip menuet.
Astfel, există o confuzie și o suprapunere semnificativă între stiluri, în modul în care sunt dansate în prezent – iar fuziunile continuă să se dezvolte.
Tango argentinian
Tangoul argentinian se dansează într-o îmbrățișare care variază de la o manieră foarte deschisă, în care leaderul (cel care inițiază mișcările) și followerul (cel care exprimă mișcările) sunt conectați pe toată lungimea brațului, până la o manieră foarte închisă, unde conexiunea este la nivelul pieptului, sau o manieră intermediară.
În esență, tangoul reprezintă un mers cu partenerul pe muzică. Modul corect de a dansa, conform emoției și vitezei, este extrem de important în acest tip de dans. Un dansator bun este cel care transmite partenerului fiorul muzicii. De obicei, dansatorii păstrează contactul cu solul în timp ce dansează, gleznele și genunchii atingându-se ușor când un picior trece pe lângă celălalt.
Tangoul argentinian se bazează în mare masură pe improvizație; deși, de-a lungul anilor, instructorii au codificat o serie de tipare în ceea ce privește mișcările pentru a instrui dansatorii, nu există „o secvență de bază”. Tangoul argentinian este o tendință nouă în dansul pentru cupluri. Tangoul argentinian se dansează în sensul invers al acelor de ceasornic, în jurul exteriorului ringului de dans, iar dansatorii trebuie să respecte celelalte cupluri de pe ringul de dans; lovirea sau simpla înghesuire a celorlalte cupluri sau călcarea pe picioare trebuie evitate. Sunt considerate o lipsă de politețe; de asemenea, pe lângă răniri fizice, pot fi stânjenitoare pentru muzicalitatea unui cuplu.
Dansuri înrudite
Dansatorii de tango argentinian se bucura și de două dansuri înrudite: Vals (Waltz) și Milonga. Muzica pentru vals este în general în ¾ timpi, însă este foarte similară cu ritmul de tango. Dansatorii de tango dansează valsul la fel ca tangoul, însă în ritm de vals. Ceea ce a dat naștere unui stil de dans relaxat, fluent, contrastând cu valsul vienez, unde dansatorii execută 3 pași per măsură și se rotesc în mod constant. Dansatorii experimentați alternează mișcările lente de un pas per măsură cu doi pași per măsură (duble). Valsul se caracterizează prin lipsa de pauze; rotirile continue (giros) în ambele direcții nu sunt executate ca în valsul rapid sportiv, deși uneori rotirile sunt introduse pentru variație.
Sunt voci care afirmă că Milonga este tot tango; diferențele constau în muzică. Ea are un ritm accentuat și un ritm secundar de tip „habanera”. Dansatorii evită pauzele și adesea introduc duble în dans sau rotiri. Milonga folosește elementele de bază din tango, cu accent puternic pe ritm și mișcări care tind să fie mai puțin complexe decât cele dansate în alte tipuri de tango.
Sunt voci care afirmă că Milonga este tot tango; diferențele constau în muzică. Ea are un ritm accentuat și un ritm secundar de tip „habanera”. Dansatorii evită pauzele și adesea introduc duble în dans sau rotiri. Milonga folosește elementele de bază din tango, cu accent puternic pe ritm și mișcări care tind să fie mai puțin complexe decât cele dansate în alte tipuri de tango.
Tango nuevo
Tango nuevo este un stil de predare și de dans care se concentrează pe analiza structurală a dansului. Prin reducerea tangoului la fizica mișcărilor în mod sistematic, instructorii au creat o metodă de analiză a unui set complet de posibilități cu privire la mișcările de tango, definit prin două corpuri și patru picioare care se mișcă sau se rotesc.
Această examinare a furnizat o perspectivă asupra structurii dansului exprimată în mod sistematic.
Din acest mod de predare a reieșit un stil de dans nou și unic, denumit „tango nuevo”. Cei mai celebri dansatori de „tango nuevo” sunt: Gustavo Naveira, Fabián Salas, Sebastian Arce, Chicho Frumboli, și Pablo Verón. Ca fapt divers, acești dansatori au stiluri foarte individualizate care nu pot fi confundate între ele, însă pot fi ușor recunoscute ca fiind tango nuevo. Vizualizează…
Această examinare a furnizat o perspectivă asupra structurii dansului exprimată în mod sistematic.
Din acest mod de predare a reieșit un stil de dans nou și unic, denumit „tango nuevo”. Cei mai celebri dansatori de „tango nuevo” sunt: Gustavo Naveira, Fabián Salas, Sebastian Arce, Chicho Frumboli, și Pablo Verón. Ca fapt divers, acești dansatori au stiluri foarte individualizate care nu pot fi confundate între ele, însă pot fi ușor recunoscute ca fiind tango nuevo. Vizualizează…
Tango nuevo este adesea greșit înțeles și etichetat ca „tango de scenă” datorită unui numar mare de dansatori care au adoptat elemente de tango nuevo în coregrafiile lor.
Muzica
Tango este un stil de muzică sincopat în 2/4 sau 4/4 timpi, avându-și originea în populațiile imigrante europene din Argentina și Uruguay. În mod tradițional, este cântat de un sextet, denumit orquesta típica, care include două viori, pian, bas dublu și două bandoneoane. Formele vechi ale acestei orchestre includeau flaut, clarinet și chitară. Muzica de tango poate fi instrumentală sau poate include un vocalist. Muzica de tango este foarte cunoscută în lumea întreagă, împreună cu dansul asociat.
Deși tipurile actuale s-au dezvoltat în Argentina și Uruguay începând cu secolul 19, există dovezi cu privire la stilurile de tango din Cuba si Spania din secolul 18 și începutul secolului 19, în timp ce există un tip de flamenco care împărtășește un strămoș comun într-un dans european de tip menuet.
Sursele subliniază influența comunităților africane și a ritmului acestora, iar instrumentele și tehnicile aduse de imigranții europeni în cea de-a doua jumătate a secolului 20 au avut un rol important în definirea sa finală, legând-o de stilurile de muzică de salon la care tangoul a contribuit într-o etapă ulterioară.
Primul tango înregistrat vreodată, El Choclo, apartțne lui Angel Villoldo sș a fost cântat de Garda Națională Franceză la Paris. Villoldo a fost nevoit să înregistreze la Paris deoarece, în Argentina, la momentul respectiv nu exista niciun studio de înregistrări.
Garda veche
Tangoul timpuriu a fost cântat de imigranți în Buenos Aires. Prima generație de cântăreți de tango a fost numită „Guardia Vieja” (Garda veche). Până la sfârșitul secolului 19, acest amestec de muzică de salon europeană și africană s-a făcut auzită în tot orașul Buenos Aires metropolitan. A durat o perioadă până la popularizarea în cercuri mai largi: la începutul secolului 20, devenise muzica favorită a interlopilor si gangsterilor care vizitau bordelurile, într-un oraș cu 100.000 de bărbați mai mult decât femei (în 1914).
Dansurile complexe care au luat naștere dintr-o muzică atât de variată reflectau modul în care bărbații practicau dansul în grup, demonstrând sexualitatea masculină și rezultând într-un amestec de emoție și agresivitate. Muzica era cântată cu instrumente portabile: flaut, chitară și triouri de vioară, iar bandoneón-ul a fost introdus la sfârșitul secolului 19.
La fel ca alte forme de muzică populară, tangoul a fost asociat cu păturile sociale de jos, iar argentinienii din clasele superioare au încercat să îi limiteze influența.
Un singur cântec, care a devenit cel mai cunoscut la nivel mondial dintre toate melodiile de tango, datează din această perioadă. Primele două secțiuni din La Cumparsita au fost compuse ca marș instrumental în 1917 de Gerardo Matos Rodríguez din Uruguay, în vârstă de 17 ani.
Epoca de aur
Cântărețul Carlos Gardel a devenit imaginea tranziției de la muzică pentru clasele inferioare la un dans respectabil pentru clasele de mijloc.
Acesta a contribuit la dezvoltarea melodiei de tango (tango-canción) în anii 1920 și a devenit unul dintre cei mai populari artiști de tango din toate timpurile. De asemenea, a fost unul dintre precursorii Epocii de aur ai tangoului.
„Epoca de aur” a muzicii și dansului tango este acceptată în general ca fiind perioada 1935-1952, oarecum contemporană cu epoca big band din Statele Unite.
Printre cele mai populare și influente orchestre s-au numărat orchestrele lui Juan D’Arienzo, Francisco Canaro, și Aníbal Troilo.
Începând cu Epoca de aur și în perioada următoare, orchestrele lui Osvaldo Pugliese și Carlos di Sarli au produs numeroase înregistrări.
Începând cu Epoca de aur și în perioada următoare, orchestrele lui Osvaldo Pugliese și Carlos di Sarli au produs numeroase înregistrări.
Tango Nuevo
Etapa următoare a tangoului a fost dominată de Astor Piazzolla, care, în anii 1950, a încercat în mod constant să producă o formă mai academică, cu sunete noi care rup formele clasice de tango, câștigându-și astfel ironia puritanilor și artiștilor din garda veche. În anii 1970 s-a dezvoltat în Buenos Aires o fuziune între jazz si tango.
Neo-tango
Evoluția tangoului nu s-a oprit aici. Tendințele recente pot fi descrise ca „electro tango” sau „tango fusion”, cu influențe electronice diferite: de la subtil la dominant.
Tanghetto și Carlos Libedinsky sunt exemple elocvente în ceea ce privește folosirea subtilă a elementelor electronice. Muzica își păstrează impresia de tango, ritmicitatea complexă și amestecul melodios care redă unicitatea tangoului.
Gotan Project este un grup cu sediul în Paris a căror muzică prezintă multe elemente electronice asociate genurilor lounge și groove.
Dansatorii de tango din toate colțurile de lume savurează acest tip de muzică și dans, deși dansatorii mai tradiționaliști îl consideră o ruptură definitivă a stilului și tradiției.
Impact
Tangoul a devenit o componentă a repertoriului muzicienilor clasici de excepție. Unul dintre primii interpreți clasici care a făcut această „tranziție” a fost baritonul Jorge Chaminé, cu înregistrările sale de tango cu bandoneonist-ul Olivier Manoury. De atunci, Yo-Yo Ma, Martha Argerich, Daniel Barenboim, Gidon Kremer, Plácido Domingo și Marcelo Alvarez au interpretat și cantat melodii de tango.
Printre compozitorii clasici care au compus tango se numără Isaac Albéniz în Spania (1890), Erik Satie în Le Tango perpétuel (1914), Igor Stravinsky în Histoire du Soldat (1918), și John Cage in Perpetual Tango (1984).
Numeroase cântece populare din Statele Unite au împrumutat melodii din tango: cel mai vechi tango publicat, El Choclo, și-a împrumutat linia melodica hit-ului din anii ’50 „Kiss of Fire”. În mod similar, Adiós Muchachos a devenit „I Get Ideas”, și „Strange Sensation” a avut ca baza La Cumparsita.