
- Acest eveniment a trecut.
”Orfani” de Dennis Kelly || Regia: Elena Morar
noiembrie 12 @ 8:54
Cu: Simona Cuciurianu, Ionuț Grama, Laurențiu Bănescu
Regia: Elena Morar
Scenografia și afișul: Tudor Prodan
Traducerea: Deea Avram
Un thriller psihologic despre realitatea contemporană
Cât de departe poți merge pentru a-i proteja pe cei dragi?
Helen (Simona Cuciurianu) și Danny (Ionuț Grama) iau cina în apartamentul confortabil situat într-un cartier rău famat dintr-un oraș britanic. Dar seara le este dată peste cap de Liam (Laurențiu Bănescu), fratele lui Helen, care apare brusc la ușă într-o ipostază surprinzătoare, însoțită de explicații pe măsură. Urmează o noapte de dezvăluiri și decizii care amenință să destrame, încetul cu încetul, lumea liniștită a cuplului.
Asociația ProDrama prezintă în premieră în România piesa „ORFANI” de Dennis Kelly într-un spectacol care promite să țină publicul cu sufletul la gură, ridicând simultan probleme morale și sociale relevante – loialitatea față de familie, responsabilitatea morală față de comunitate, răspunderea în fața legii, discriminarea și violența în mediul urban.
Autorul Dennis Kelly este unul dintre cei mai interesanti dramaturgi contemporani din Marea Britanie, cunoscut pentru piesele sale „Love and Money“, „DNA“, „Orphans“, dar mai ales pentru scenariul sitcomului „Pulling“ (BBC) care a caştigat British Comedy Award in 2008. Recent premiat cu un Tony Award, autorul spune: „Intotdeauna vreau ca piesele mele sa aiba tensiune, este la latitudinea publicului sa iubeasca sau sa urasca asta, dar nu vreau niciodata ca ei sa se plictiseasca”.
Spectacol produs de Asociația ProDrama cu sprijinul Godot Cafe-Teatru și Doctor’s Studio.
*Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!
Durata: 1h 35
Preț bilet: 30 lei
Trailer spectacol:
https://www.youtube.com/watch?v=I4vgnBYNQUs&feature=youtu.be
Presă:
„efectul pe care îl are asupra spectatorilor e un cocktail Molotov de suspans, jenă şi teroare…” – Sabina Balan, Agenda LiterNet
„Personajele lui Kelly sunt asumate valoros, cu un cult pentru cuvânt, gest şi privire cum nu vedem prea des pe scenele de la noi. […] Spectacolele bune nasc spectatori buni. Te laşi stăpânit de senzaţia agreabilă de întoarcere în sine…” – Răzvana Niţă, PORT.ro
„Spectacolul este rezultatul unei echipe: o distribuţie pliată perfect pe roluri, fără stridenţe sau exagerări, o expunere regizorală clară, cu logică, suspans şi umor. O întrebare îţi stă pe buze, plecând de la spectacolul Elenei Morar: oare cel mai rău lucru pe lumea asta sunt oamenii?” – Anca Mocanu, Teatrul azi
„Un whodunnit cu semne de întrebare greu de prevăzut şi o comedie totodată, în care râsetele sunt subţiate cu fiori, căci realizăm că refugierea conspirativă se trage dintr-o lipsă de siguranţă resimţită la nivel global. Că suntem, deci, cu toţii Orfani.” – Ioanina Pavel, Igloo
” Orfani este unul dintre spectacolele care a intrat direct pe lista mea “de revăzut” pentru că are toate ingredientele unui eveniment teatral de calitate: text, regie, scenografie foarte bune şi prestaţii actoriceşti de excepţie.” – Ileana Andrei, ileanaandrei.ro