Cântăreţul italian Eros Ramazzotti va concerta în premieră la Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, pe 24 septembrie, în cadrul turneului de promovare "Perfetto 2015", informează organizatorii evenimentului. Eros Ramazzotti a început să înveţe să cânte la chitara la vârsta de 7 ani şi a încercat să-şi croiască un drum pe platourile de filmare, iniţial ca figurant. Familia l-a încurajat, iar tânărul Eros şi-a scris primele cântece în colaborare cu tatăl său, Rodolfo, muncitor în construcţii pe timp de zi şi muzician noaptea. În 1981, a luat parte la concursul muzical "Nuove di Castrocaro" şi a ajuns în finală cu compoziţia proprie "Rock ’80", prinzând astfel şi primul său contract cu o casă de discuri. În 1982, a lansat primul single, "Ad un Amico", şi a lucrat cu compozitorul Renato Brioschi, mentorul său în drumul spre victoria din 1984, la Sanremo, unde a câştigat la categoria debutanţi. A lansat primul său album, "Cuori Agitati", atât în italiană, cât şi în spaniolă. Single-ul "Una Storia Importante" a vândut milioane de copii în Franţa şi a devenit un hit în restul Europei, iar Eros Ramazzotti a ajuns să fie cunoscut pe plan internaţional. În vara anului 1995, a luat parte la Festivalul European Estival de Muzică, împreună cu Rod Stewart, Elton John şi Joe Cocker. Apoi, în 1996, a lansat "Dove c’e Musica", un succes incredibil – şapte milioane de discuri vândute la nivel mondial. În 2007, albumul "E2" a ajuns bestseller atât în Italia, cât şi la nivel internaţional. În 2011, Eros Ramazzotti a fost numit "cel mai bun artist internaţional", la festivalul anual "Die Goldene Kamera film & TV". Anul 2012 aduce un nou album, "Noi", şi un nou contract de înregistrare cu Universal Music. Născut sub o stea norocoasă, "Noi" ajunge rapid primul în clasamentul iTunes în 17 ţări şi se vinde în peste 700.000 de exemplare. În iunie 2014, Eros Ramazzotti s-a căsătorit cu actriţa Marica Pellegrinelli, prietena lui de cinci ani, iar, pe 14 martie 2015, s-a născut primul băieţel al cuplului. Pe 12 mai, s-a lansat cel de-al 13 album de studio al superstarului italian, "Perfetto". În funcţie de distanţa faţă de scenă şi de tipul locului (în picioare sau pe scaun), biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca au preţuri cuprinse între 99 de lei şi 495 de lei. Acestea se pot cumpăra online, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti, hipermarketurile Carrefour şi benzinăriile OMV). Concertul pe care Erros Ramazzotti îl va susţine la Cluj-Napoca este organizat de Events în colaborare cu Nu Coast.

Lasă un răspuns