Queen va publica pe YouTube „The Freddie Mercury Tribute Concert” online pentru o perioadă limitată de 48 de ore, pentru a sprijini activitatea World Health Organization de combatere a COVID-19

 

 

Queen va publica pe YouTube concertul din 1992 susținut de trupă în memoria lui Freddie Mercury, show legendar la care au participat cele mai mari nume din industria muzicală, inclusiv David Bowie, Robert Plant, Axl Rose și James Hetfield, printre alții.

Concertul va rămîne disponibil online pentru o perioadă limitată de 48 de ore.

The Freddie Mercury Tribute Concert for AIDS Awareness, ce a avut loc pe 20 aprilie 1992 pe Stadionul Wembley, va putea fi urmărit integral online.

Queen îl va publica pe canalul de YouTube al formației vinerea aceasta, putînd fi urmărit începînd cu ora 21:00.

La acest concert, desfășurat în memoria lui Freddie Mercury, au participat peste 72.000 de persoane, membrii rămași în viață ai trupei Queen – Brian May, Roger Taylor și John Deacon – aducînd pe scenă cei mai înzestrați vocaliști ai vremii.

Alături de muzicieni ca Axl Rose, Robert Plant, David Bowie, Elton John, Zucchero, George Michael, James Hetfield și Seal, trupa a pus într-o cu totul altă lumină toate hiturile Queen, oferind publicului un repertoriu regesc.

În cadrul acestui show au fost încorporate și alte recitaluri, în afara sferei muzicale Queen, oferite de Metallica, U2, Def Leppard, Guns N’ Roses și Spinal Tap.

Încasările obținute din vînzările de bilete ale acelui concert au susținut lansarea Fondului Mercury Phoenix, prin intermediul căruia au fost donate peste 20 de milioane de dolari către nenumărate proiecte, din 57 de țări, în scopul combaterii SIDA.

Live stream-ul de pe YouTube are și el un scop umanitar, Queen invitînd publicul să doneze în memoria lui Freddie Mercury pentru a sprijini activitatea World Health Organization de combatere a COVID-19.

Concertul va putea fi vizionat vreme de 48 de ore, iar pentru fiecare dolar donat în perioada streaming-ului găzduit de YouTube, Google va face o donație de 2 dolari, ca parte a unei colectări de fonduri a Google / YouTube, ce se află în curs de desfășurare. Tot în scopul combaterii COVID-19, Queen a înregistrat împreună cu Adam Lambert o nouă versiune a piesei „We Are The Champions”.

 

 

Materiale nedifuzate anterior ale lui George Michael vor apărea în filmul „Last Christmas”, regizat de Paul Feig

Piese nedifuzate anterior ale lui George Michael vor apărea în „Last Christmas”, un nou film de Paul Feig, a confirmat un reprezentant al muzicianului, scrie The Guardian.

Emma Thompson şi actorul Bryony Kimmings scriu scenariul pentru Universal Pictures, proiect care va cuprinde şi clasica piesă a grupului Wham! din 1984 cu acelaşi titlu.

Programat să fie lansat pe 15 noiembrie 2019, filmul îi va include în distribuţie pe Emilia Clarke („Game of Thrones”) şi Henry Golding („Crazy Rich Asians”).

Feig va produce pentru Feigco Entertainment alături de Jessie Henderson. David Livingstone, câştigător al unui premiu Bafta, şi Emma Thompson vor fi şi ei producători. Vice-preşedintele executiv al producţiei, Erik Baiers, va supraveghea proiectul pentru Universal.

Filmul o urmăreşte pe Kate (interpretată de Emilia Clarke), care trăieşte în Londra şi care ia decizii proaste printre care şi o slujbă de elf într-un magazin înainte de Crăciun. Tom (Henry Golding) pare prea bun ca să fie adevărat când intră în viaţa ei şi vede dincolo de atâtea bariere ridicate de Kate. Pe măsură ce Londra se transformă, în cea mai frumoasă perioadă a anului, pare că nimic nu funcţionează pentru cei doi.

Filmul va cuprinde şi materiale muzicale nedifuzate ale artistului premiat cu Grammy, care a vândut peste 115 milioane de copii şi a înregistrat 10 single-uri Numărul 1 de-a lungul carierei. George Michael a murit de Crăciun, în 2016, la vârsta de 53 de ani.