Covid-19 | Campania caritabilă condusă de Elton John a strâns 8 milioane de dolari

 

Campania condusă de Elton John, căruia i s-au alăturat Billie Eilish, Backstreet Boys, Lizzo, Alicia Keys, Mariah Carey, Lady Gaga şi Tim McGraw, cu scopul de a strânge bani pentru stoparea epidemiei de Covid-19 în Statele Unite şi combaterea urmărilor acesteia, a generat donaţii în valoare de 8 milioane de dolari, informeză Reuters,citat de news.ro.

Artiştii au cântat live din casele lor, iar banii strânşi vor ajunge la două organizaţii dedicate americanilor care vor avea de suferit din punct de vedere economic din cauza crizei sanitare şi celor aflaţi în linia întâi în lupta cu boala provocată de coronavirus.

Evenimentul de duminică a fost găzduit de Elton John, din bucătăria lui din Los Angeles, şi a beneficiat de participarea artiştilor Billie Eilish, Backstreet Boys, Lizzo, Alicia Keys, Mariah Carey, Lady Gaga şi Tim McGraw, care au intrat în direct prin diverse platforme.

Fox a transmis show-ul de o oră, intitulat „iHeart Living Room Concert for America”, fără a difuza reclame, iar el a fost urmărit de 8,7 milioane de americani.

Pe lângă cântece, au fost relatate impresii şi poveşti personale ale unor asistente, medici, şoferi şi distribuitori de alimente.

Prin acest concert, transmis şi de iHeart Radio, ascultătorii au fost îndemnaţi să doneze pentru Feeding America şi First Responders Children’s Foundation.

Până luni seară, programul a strâns aproximativ 8 milioane de dolari.

YouTube, care a făcut de asemenea o donaţie pentru sprijinirea cauzei, va continua să difuzeze concertul caritabil până miercuri, pe canalul iHeart Radio.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului la finalul anului trecut în China, au fost înregistrate oficial peste 787.000 de cazuri de îmbolnăvire şi 37.828 de decese. Aproximativ 165.000 de oameni au fost vindecaţi.

Concert în scop caritabil | Elton John, Mariah Carey, Billie Eilish, Alicia Keys şi Backstreet Boys, printre artiştii care se filmează din propria sufragerie

 

Elton John va fi gazda a ceea ce se va numi un „concert în sufragerie”, pentru a bucura oamenii în contextul pandemiei mondiale de coronavirus. Şi alţi artişti de renume participă la spectacolul caritabil difuzat de postul TV american Fox pe 29 martie, printre care Mariah Carey, Alicia Keys, Billie Eilish şi Backstreet Boys.

Denumit iHeart Living Room Concert for America, show-ul va aduce un omagiu cadrelor medicale care se luptă să salveze vieţi în plină pandemie mondială de coronavirus, iar oamenii vor fi încurajaţi să doneze pentru scopuri caritabile, a relatat rollingstone.com.

Artiştii s-au înregistrat folosind telefoanele personale, camerele video și echipamentele audio proprii, pentru a asigura sănătatea și siguranța tuturor celor implicați. Postul american va transmite specialul simultan pe toate platformele sale, inclusiv în online, iar durata va fi de o oră, fără publicitate.

Chris Martin, Foo Fighters, Beck, Alicia Keys, John Legend şi Usher, tribut Prince la Los Angeles “Let’s Go Crazy: The Grammy Salute to Prince”, şi va avea loc pe 28 ianuarie 2020

 

Beck, Alicia Keys, Chris Martin, Foo Fighters, John Legend şi Usher vor cânta la un eveniment dedicat lui Prince care va avea loc la Los Angeles şi va fi difuzat primăvara acesta, potrivit Rolling Stone.

„Let’s Go Crazy: The Grammy Salute to Prince” va avea loc pe 28 ianuarie, la două zile după gala de decernare a premiilor Grammy şi va fi difuzat în luna aprilie.

Percuţionista Sheila E., obişnuită colaboratoare a lui Prince, va fi director muzical al evenimentului împreună cu Jimmy Man şi Terry Lewis, asociaţi ai regretatului artist.

Pe scenă vor mai urca H.E.R., Common, Earth, Wind & Fire, St. Vincent, Mavis Staples, Gary Clark Jr. şi Juanes dar şi foşti colaboratori ai lui Prince, între care Susanna Hoffs de la Bangles (grup cunoscut pentru piesa „Manic Monday”, compusă de artist) şi Morris Day and the Time.

The Revolution, grupul care îl acompania pe Prince, s-a alăturat proiectului.

Sheila E. şi trupa ei vor acompania invitaţii pe parcursul serii şi vor susţine un scurt recital în care vor interpreta piesele „The Glamorous Life” şi „America”.

Tributul adus lui Prince urmează unor concerte „Grammy Salute” dedicate The Beatles, Bee Gees, Elton John, Stevie Wonder, Motown şi Aretha Franklin.

Prince Rogers Nelson, unul dintre cei mai prolifici muzicieni din toate timpurile, a murit pe 21 aprilie 2016, la vârsta de 57 de ani, ca urmare a unei supradoze accidentale de medicamente.