Sting şi-a vândut catalogul muzical către Universal Music Publishing

 

Universal Music Publishing a achiziţionat catalogul muzical al lui Sting, câştigător de 17 ori Grammy, scrie Variety.

Termenii acordului nu au fost dezvăluiţi, dar în ultimele luni s-a vehiculat suma de aproximativ 350 de milioane de dolari.

Sting se alătură lui Bob Dylan, al cărui catalog a fost achiziţionat de UMPG pentru aproape 400 de milioane de dolari la sfârşitul anului 2020.

Acordul global cuprinde drepturile asupra veniturilor şi redevenţelor privind integralitatea atât a înregistrărilor solo ale lui Sting, cât şi a celor cu formaţia The Police, inclusiv pentru: „Roxanne”, „Every Breath You Take”, „Shape Of My Heart”, „If I Ever Lose My Faith In You”, „Fields Of Gold”, „Desert Rose”, „Message in a Bottle”, „Englishman in New York” şi „Every Little Thing She Does Is Magic”, printre nenumăratele alte hituri.

Muzicianul britanic, compozitor şi actor, a vândut peste 100 de milioane de albume de-a lungul carierei. The Police a lansat cinci albume între 1978-1983. Formaţia a fost inclusă în The Rock and Roll Hall of Fame în 2003. El a lansat 15 albume solo de la cel de debut în 1985 „The Dream of Blue Turtles” şi cel mai recent, „The Bridge”, apărut în noiembrie 2021.

Sting a primit 11 premii Grammy pentru activitatea solo, trei Brit Awards, inclusiv prestigiosul Outstanding Contribution to Music Award în 2003, un Glob de Aur şi un Emmy. A fost inclus în Songwriters Hall of Fame în 2002 şi are o stea pe Walk of Fame de la Hollywood din 2000.

About Post Author

Lasă un răspuns