Veşti bune vin de la echipele de salvare din Thailanda, care duminică dimineaţă au intrat în peştera în care se află blocaţi cei 12 copii şi a antrenorului lor. Scafandrii şi medici au pătruns printre galariile inundate pentru a-i ajuta pe adolescenţi să iasă la suprafaţă. Copiii şi antrenorul lor se află acolo din 23 iunie, când apa a inundat peştera.

Update: Misiunea a fost oprită pentru 10 ore deoarece au nevoie să se pregătească. Operațiunea va continua luni dimineață, 9 iulie. Cei sase copii salvați au fost transportați la spital și sunt în afara oricăror pericole.

Update: Al saselea copil a fost salvat.

Update: În timp ce agenția Reuters a declarat că șase dintre copii au fost salvați, echipajele de salvare implicate în misiune au informat faptul că doar trei dintre aceștia au ajuns la suprafață.

Update: Conform unui jurnalist thailandez, Florian Witulski, un medic australian a decis să îi scoată pe cei mai slăbiţi dintre cei 12 copii. El a mai dezvăluit că a durat mai puţin ca cei mici să fie scoşi din peşteră pentru că nivelul apei e mai scăzut şi a fost mai uşor să parcurgă distanţa, conform bbc.com. Doi alţi băieţi ar trebui să iasă în curând, mai ales că se preconiza că toţi cei patru vor ieşi în jurul orei 16, ora României.

Update: Doi copii au fost salvaţi deja, spun oficialii. Ei au fost duşi la spitalul de campanie.

Echipele de salvatori au intrat în peşteră la ora locală 10:00 (3:00 GMT), conform coordonatorului operaţiunii, Narongsak Osottanakorn. Tot personalul neesenţial pentru operaţiune a fost îndepărtat de la intrarea în peşteră, rămânând pe poziţii doar echipele de scafandri, medicii şi forţele de securitate.

Cel mai devreme, primul copil ar putea fi scos la suprafaţă duminică la ora locală 21:00 (16:00 GMT), a anunţat un oficial, care a adăugat că atât grupul de copii, cât şi familiile lor au fost informaţi în legătură cu acest plan.

În misiunea de salvare au fost cooptaţi implicaţi 13 scafandri străini şi alţi cinci din cadrul Marinei Thailandeze.

About Post Author

Lasă un răspuns