Netflix va lansa, pe 17 aprilie, programul special „Homecoming”, despre care Billboard spune că va cuprinde concertele susţinute de Beyoncé la Coachella Valley Music and Arts Festival 2018.

Serviciul de streaming a publicat duminică, pe conturile sale social media, anunţul simplu „Homecoming – 17 aprilie”, pe fundal galben.

Fanii şi publicaţia americană Billboard, care a cerut mai multe detalii, au concluzionat – datorită fontului folosit pentru scris şi a culorii – că este vorba despre apariţia ei de la festivalul de anul trecut.

În plus, artista a lansat în 2018 programul de burse Homecoming Scholars Award.

Este cunoscută discreţia care înconjoară mereu proiectele lui Beyoncé. În 2016, nu au fost oferite detalii nici înainte de programul special „Lemonade” (HBO).

About Post Author

Lasă un răspuns