Rockerul Marilyn Manson, în vârstă de 41 de ani, şi actriţa Evan Rachel Wood, în vârstă de 22 de ani, care s-au logodit în urmă cu şapte luni, au pus capăt relaţiei lor, care a început în urmă cu patru ani şi a fost marcată de numeroase despărţiri şi împăcări, informează accesshollywood.com.

Marilyn Manson a fost văzut luând cina cu câţiva prieteni, printre care se afla şi Colleen Shannon, una dintre starletele Playboy, la restaurantul STK din Los Angeles, sâmbătă seară. Apoi, Manson şi grupul său de prieteni şi-au petrecut noaptea în clubul Boudoir.

"Au rupt logodna, iar el a avut nevoie să petreacă o noapte alături de prietenii săi", a declarat o sursă pentru revista People.

""

Marilyn Manson şi Evan Rachel Wood şi-au început relaţia în 2006, după ce Dita Von Teese, soţia de atunci a rockerului american, a depus actele de divorţ.

Manson şi Wood s-au despărţit prima dată în 2008. "Manson şi cu mine am convenit să ne despărţim pentru o vreme, pentru a putea să ne concentrăm asupra profesiilor noastre", declara Evan Rachel Wood pentru revista People, în 2008, după prima despărţire a cuplului.

La puţin timp după aceea, în presa americană au apărut o serie de informaţii despre presupusele relaţii pe care Evan Rachel Wood le-ar fi avut cu Alexander Skarsgard, colegul ei din serialul "True Blood", şi cu Shane West, alături de care a jucat în "Niciodată nu e prea târziu!/ Once and Again".

După despărţirea lor din 2008, Marilyn Manson şi Evan Rachel Wood s-au împăcat, pentru o perioadă scurtă de timp, după care s-au despărţit din nou.

Cei doi artişti au început să se întâlnească din nou în 2009, iar rockerul a cerut-o în căsătorie pe iubita lui în ianuarie anul acesta, în timpul unui concert pe care îl susţinea la Paris.

Evan Rachel Wood, în vârstă de 22 de ani, şi-a început cariera de actriţă la sfârşitul anilor ’90, jucând în mai multe seriale de televiziune. Debutul într-un rol principal l-a avut în 2002, în filmul "Little Secrets", şi a fost ulterior distribuită în lungmetrajele "Luptătorul/ The Wrestler" şi "Un cântec străbate lumea/ Across the Universe". Evan Rachel Wood va putea fi văzută în curând pe micile ecrane în serialul "Mildred Pierce", produs de HBO, în care va interpreta rolul fiicei personajului jucat de Kate Winslet.

Marilyn Manson este un cântăreţ controversat, graţie apariţiilor sale din concerte şi videoclipurilor în care poartă machiaje stridente şi afişează o alură androgină. Printre hiturile sale se numără "Irresponsible Hate Anthem", "Sweet Dreams (Are Made Of This)", "Tainted Love" şi "Beautiful People". În 2007, Marilyn Manson a concertat şi la Bucureşti, la prima ediţie a festivalului B’estfest.

About Post Author

Lasă un răspuns