Expoziţie dedicată lui Federico Fellini, concerte şi teatru la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

 

O expoziţie de fotografii realizate de Paul Ronald pe platourile de filmare ale capodoperei „8 ½” a regizorului italian Federico Fellini, concerte şi spectacole de teatru sunt programate la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în august, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Muzeul va găzdui proiecţiile EducaTIFF, pentru copii şi adolescenţi, timp de şapte zile. Pe ecranul din curte, de la ora 10:00, tinerii sunt aşteptaţi să descopere şapte lungmetraje şi un scurtmetraj, fiecare urmat de discuţii libere.

Cinci expoziţii pot fi vizitate la Muzeul de Artă, pe toată perioada festivalului.

În anul centenar Federico Fellini, personalitatea cineastului va fi reflectată la TIFF, pe lângă retrospectiva de filme, de „Lights on! Fellini’s 8 ½”, expoziţia de fotografii inedite din colecţia lui Antonio Maraldi.

Organizată de Centro Cinema Città di Cesena, Regione Emilia Romagna, expoziţia dezvăluie momentele unice din spatele camerei de filmat, cu Marcello Mastroianni şi Claudia Cardinale în prim plan, alături de Fellini.

Pandemia Covid-19 este tema principală a două expoziţii, „Artişti împreună” şi „Jurnal de pandemie”, în care artişti din ţară şi străinătate oferă reflecţii imediate asupra perioadei de criză prin care trecem.

„FAR | 12 Fotografi de Arhitectură din România” propune o incursiune în dimensiunea fotografiei arhitecturale, un domeniu emergent în spaţiul românesc, în timp ce „Călătorie în lumea lui Dem” e şansa (re)descoperirii unui pionier al fimului de animaţie românesc. Mulţumită eforturilor de recuperare a operei sale, iniţiate de platforma Dem Creativ, planşe originale din filmul de animaţie „Capra cu trei iezi”, lucrări de artă plastică, desene, ilustraţii, fotografii pot fi văzute acum de public.

Fragmente din animaţii şi imagini filmate de Dem Demetrescu în perioada 1936-1939 sunt înglobate în „România etnografică. Restituiri Dem Demetrescu”, cine-concertul susţinut de Irina Margareta Nistor & Foley’Ala pe 5 august, de la ora 19:00, în curtea Muzeului de Artă.

Viţa de Vie în corzi Live@Awake, înregistrare din festivalul Awake 2018, când trupa a concertat cu Filarmonica de Stat Târgu Mureş, va fi proiectat pe 4 august. Koszika & The HotShots mixează genuri ca bossa nova cu folclor unguresc, ritmuri de mahala cu swing, într-un concert ce va avea loc pe 5 august. În seara următoare, va concerta trupa jazz Essential Notes, iar Uncut Live, un proiect al Greenpeace şi Isobar România, pe 7 august.

Despre concerte ce nu au mai putut avea loc anul acesta se vorbeşte în „Festival (No Festival)”, documentarul realizat de echipa Electric Castle pentru a marca absenţa festivalului din cauza pandemiei.

Trupa de teatru Reactor va susţine reprezentaţii pe 2 şi pe 6 august. Jucat live, dar transmis pentru public pe ecranul din curtea Muzeului de Artă, „Exeunt”, în regia lui Bobi Pricop, este un videopoem performativ creat în perioada carantinei şi propune o redescoperire a lumii din singurătate. Actorii se vor afla alături de spectatori la final.

Numărul locurilor este limitat la toate evenimentele TIFF, pentru a putea fi respectate măsurile impuse de autorităţi, care vor fi obligatorii pentru public, invitaţi şi echipă.

Programul complet este disponibil pe tiff.ro, iar biletele pot fi achiziţionate de pe tiff.eventbook.ro şi, în curând, de pe TIFF Official App.

About Post Author

Lasă un răspuns