O serie de invitați locali și internaționali vor vorbi la Creative Talks & Matchmaking Fair, eveniment organizat de Primăria Municipiului Timișoara, în 27 și 28 mai 2022. Aceștia vor discuta cu publicul timișorean despre dezvoltarea și evoluția industriilor culturale și creative, în contextul în care ne apropiem de 2023, an în care orașul va fi Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul este gratuit, se desfășoară la Centrul de Proiecte și va avea un format hibrid, atât cu participare în sală, cât și online.

Reprezentanți ai industriilor culturale și creative din Timișoara vor vorbi despre experiența lor din ultimii ani și modul în care au reușit să se adapteze la schimbare. De asemenea, invitați internaționali vor prezenta, la Creative Talks & Matchmaking Fair, modul în care deținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii a influențat sectorul industriilor culturale și creative din orașele și regiunile lor.Participanții la eveniment se vor putea implica activ în discuții cu invitații, atât din sală, cât și în mediul online.

Printre invitații internaționali se va afla, în calitate de key note speaker, Paolo Montemurro, Director Materahub, entitate care, prin proiectele pe care le dezvoltă, susține industriile culturale și creative. Paolo se implică activ în dezvoltarea relațiilor internaționale, la nivel european, ale reprezentanților din industriile culturale și creative. Printre multe alte proiecte pe care le dezvoltă și susține, din 2016, este responsabil cu includerea Materahub în rețelele europene dedicate domeniului, printre care amintim European Creative Business Network, Creative Business Cup Network și European Creative Hubs Network. În această ultim menționată rețea a colaborat cu EC Science HUB JRC la un proiect pilot, pentru a descoperi modul în care centrele creative (hub-uri) pot deveni spații potrivite pentru dezvoltarea unor politici și programe care sprijină angajarea tinerilor prin intermediul sectorului cultural și creativ.

Evenimentul Creative Talks & Matchmaking Fair include două zile de discuții constructive despre industriile culturale și creative, dar și posibilitatea de socializare cu reprezentanții din domeniu.

Program

Vineri, 27 mai 2022

15:00 Check-in și Coffee Break

15:30 Cuvânt de bun-venit din partea reprezentanților Primăriei Municipiului Timișoara

16.00 Secțiunea 1: Câștigurile și neajunsurile Capitalei Europene a Culturii pentru industriile culturale și creative

Invitați:
Paolo Montemurro, Materahub, Matera – Italia

Gisa Schosswohl, Creative Region, Linz – Austria (online)

Josephine Hage, Kreatives Sachsen, Chemnitz – Germania (online)

Q&A și dezbatere facilitată de către Raluca Cibu-Buzac

18:30 Networking în curtea Centrului de Proiecte Timișoara

Sâmbătă, 28 mai 2022

10:30 Check-in și Coffee Break

11:00 Secțiunea 2: De ce și cum pot industriile culturale și creative să dezvolte noi procese, servicii, conținut și practici pentru a putea oferi mai multă valoare în societatea actuală

Invitați:

Livia Coloji, Gruni

Laura Chiriță, KIRIZZA (online)

Nicoleta Ciocov & Elisabeta Varga-Piatek, Timișoara la cutie

Ioana Petruțiu, Space Artisan

Mona Szucsik, SZALT

Raluca Selejan, Librăria ”La DoBufnițe”

Oana Monoran, Monoton

Alexandra Irimia, Timișoara Tour Guide

Q&A și dezbatere facilitată de către Raluca Cibu-Buzac

13.00 Pauză de prânz

15.00 Secțiunea 3: Instrumente concrete și de impact lansate de terți sau intermediari pentru sprijinirea antreprenoriatului și dobândirea abilităților specifice sectorului industriilor culturale și creative

Invitați:

Flavia Buzgar, building.a.community by AMBASADA

Silviu Vert, ID/IFR and e-Learning Centre (CeL), Universitatea Politehnica Timișoara

Q&A și dezbatere facilitată de către Raluca Cibu-Buzac

17.00 Secțiunea 4: Vor supraviețui sau vor prospera industriile culturale și creative sub presiunea tot mai crescută a globalizării și inovației tehnologice?

Invitați:

Paulo Montemurro, Materahub, Matera – Italia

Silviu Vert, ID/IFR and e-Learning Centre (CeL), UPT

Corina Bucea, Echipa Curatorială Timișoara 2023

17.45 Cuvânt de încheiere: Lavinia Simion, Consilier, Coordonator Proiect ECoC-SME, Municipiul Timișoara

În ambele zile, în curtea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, va avea loc un târg special – Matchmaking Fair – care va prezenta o parte din actorii industriilor culturale și creative locale. Participanții se vor putea bucura de exponate din zonele de fashion, design de produs, muzică și industrii conexe, foto și video, accesorii și produse hand-made, obiecte de artă lucrate manual și altele.

Formatul evenimentului Creative Talks & Matchmaking Fair va fi unul hibrid, participarea la eveniment fiind posibilă atât în sala Centrului de Proiecte, cât și online, pe pagina de Facebook a evenimentului. Toate prezentările din cadrul conferințelor și sesiunile de discuții se desfășoară în limba engleză.

Înscrierea la Creative Talks & Matchmaking Fair se va face prin înregistrare gratuită, accesând acest link https://bit.ly/creativetalkstimisoara, în limita locurilor disponibile.

____________________________________________________________________________Creative Talks and Matchmaking Fair reprezintă Acțiunea 2din cadrul planului de acțiune dezvoltat în proiectul Interreg Europe ECoC-SME: Actions for inducing SME growth and innovation via the ECoC event and legacy / Acţiuni de stimulare a creşterii şi inovării IMM-urilor, prin evenimentul Capitală Europeană a Culturii şi moştenirea acestuia, care oferă experiențe de învățare și networking pentru o mai bună colaborare între industriile menționate, tech și de afaceri între orașe foste, actuale și viitoare Capitale Europene ale Culturii.

Partenerii proiectului:

Universitatea Finlandei de Est – Institutul Karelian, Finlanda – Lider de proiect

Municipiul Leeuwarden, Olanda – Partener de proiect

Fundaţia Incubator, Leeuwarden, Olanda – Partener de proiect

MateraHub Industrii Culturale şi Creative, Matera, Italia – Partener de proiect

Municipiul Rijeka, Croaţia – Partener de proiect

Municipiul Timişoara, România – Partener de proiect

Universitatea Vytautas Magnus, Centrul pentru practici de afaceri, Kaunas, Lituania – Partener de proiect

About Post Author

Lasă un răspuns