Sunt Alina Manole și vă invit la un concert de toamnă sub Luna Pătrată! Miercuri, 20 octombrie ora 20:00, în seară cu lună plină, voi susține un concert live, on-line. Am cântece noi pe care vreau să le împart cu voi, cântece vechi pe care le cțnt (prea) rar și cântece pe care le putem cânta împreună.

Voi fi cu fiecare dintre voi în casele voastre, pe canapea, în pat, pe jos, pe scaun. Chiar și în mașină dacă sunteți pe drumuri. E cea mai acceptabilă formă de întâlnire în această perioadă, oriunde v-ați afla. În plus, va fi un concert confortabil dacă ne gândim că puteți mânca, bea, fuma și face…orice în timp ce deschideți linkul de concert.

Important: concertul va avea loc în condiții de studio pentru ca audiția voastră să fie impecabilă și în timpul concertului va fi activ un chat special pentru dialoguri lunatice.
Nu există un număr limitat de bilete disponibile, puteți cumpăra pentru voi și pentru oricare dintre prietenii voștri de la o stradă distanță sau de peste hotare. Da, puteți urmări de oriunde din lume, doar să țineți minte ora 20:00, ora României.

Accesul se face pe bază de bilet în regim “plătește cât vrei”. Sunt 3 categorii de bilete:
Bilet #Simplu: 50 lei
Bilet #Păcătos: 75 lei
Bilet #Lunatic: 150 lei

După cumpărarea biletului, veți primi un email de la iabilet.ro. La ora de începere a evenimentului, dați click pe butoul VEZI ONLINE (apare mare în email) și ajungeți automat pe pagina vSTAGE a concertului și ne bucurăm împreună.

BILETE: aici! 

Ca de fiecare dată, o parte dintre încasări vor susține proiecte caritabile.

Lasă un răspuns