Comedia românească „Miami Bici”, regizată de Jesús del Cerro, cu Matei Dima şi Codin Maticiuc în distribuţie, s-a clasat, pentru al treilea weekend consecutiv, pe primul loc în box office-ul românesc.

Potrivit cifrelor oferite de Cinemagia, filmul a fost vizionat, în al treilea weekend de la premieră, de 93.391 de spectatori şi a generat încasări de 2.065.019 lei.

Animaţia „Tot înainte/ Onward”, aventura fantastică a doi fraţi adolescenţi, pentru care şi-au împrumutat vocile Tom Holland şi Chris Pratt, a debutat pe poziţia secundă, cu încasări de 594.842 de lei.

Filmul de aventuri „Chemarea străbunilor/ The Call of the Wild”, cu Harrison Ford în rol principal, a coborât un loc, până pe trei, după ce, în al doilea weekend de la debut, a fost vizionat de 16.676 de spectatori şi a generat încasări de 359.919 lei.

Thrillerul „Omul invizibil/ The Invisible Man”, cu Elizabeth Moss, a coborât tot un loc în clasamentul românesc, până pe patru. În al doilea weekend de la premieră, el a fost vizionat de 13.116 spectatori şi a generat încasări de 281.138 de lei.

„Sonic the Hedgehog”, regizat de Jeff Fowler, cu James Marsden, Jim Carrey şi Ben Schwartz în distribuţie, s-a clasat pe cinci, în coborâre un loc, după al treilea weekend de la debut, când a fost vizionat de 10.606 spectatori şi a generat încasări de 207.818 lei.

Comedia „10 zile fără mama/ 10 jours sans maman”, cu Franck Dubosc, Aure Atika şi Alice David în distribuţie, s-a menţinut pe locul al şaselea, cu 7.592 de spectatori şi încasări de 158.200 de lei în al doilea weekend de la debut.

Filmul de acţiune „Băieţi răi pe viaţă/ Bad Boys for Life”, cu Will Smith şi Martin Lawrence în distribuţie, s-a menţinut pe locul al şaptelea, după ce, în al optulea weekend de la premieră a fost vizionat de 4.832 de spectatori şi a generat încasări de 109.950 de lei.

„Gangsteri cu stil/ The Gentlemen”, de Guy Ritchie, a urcat un loc, până pe opt. În al şaselea weekend, filmul de acţiune a fost vizionat de 2.605 spectatori şi a generat încasări de 65.057 de lei.

Lungmetrajul „Păsări de pradă şi fantastica Harley Quinn/ Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn”, cu Margot Robbie în rol principal, a coborât o poziţie, până pe nouă, cu 2.007 spectatori şi 45.256 de lei în al cincilea weekend de la debut.

Locul al zecelea a fost ocupat de filmul horror „Insula fanteziilor/ Fantasy Island”, care a înregistrat, în al patrulea weekend, 1.928 de spectatori şi încasări de 43.457 de lei.

About Post Author

Lasă un răspuns