Epidemia de coronavirus declanşată de curând în Italia a stârnit apetitul comercianţilor, unii dintre ei văzând în aceasta o oportunitate de a se îmbogăţi peste noapte: preţul măştilor chirurgicale a explodat în doar câteva ore.

Epidemia de coronavirus din Italia, unde există cea mai mare comunitate de români din afara ţării, este exploatat de comercianţi.

Preţul măştilor de protecţie cu trei straturi, care se vindeau duminică seară pe eMag cu 178,50 lei – un set de 50 de bucăţi, de culoare albastră sau verde -, cu promisiunea de livrare în trei zile, au ajuns luni, la orele amiezii, să se vândă cu un preţ mai mare cu 100 de lei.

Luni seară, la 20.00, eMag afişa un preţ de 500 de lei la un set de 50 de măşti!

În captura de mai jos se vede preţul măştilor duminică, 23 februarie, puţin după ora 19.00.

Luni, 24 februarie, la ora 15,46, eMag vindea setul de 50 de bucăţi de măşti chirurgicale faciale cu 285,60 lei. De asemenea, şi termenul de livrare e crescut, de la 3 la 8 zile.

15 minute mai târziu, acelaşi set de 50 de bucăţi nu mai putea fi livrat în trei zile,decât în schimbul sumei de 416,50 lei.

Pentru mai puţini bani, „doar” 309,80 lei, eMag se angaja să le livreze în… 8 zile.   Luni la 20.00: preţul apare redus la 500 de lei de la 595!

Spre comparaţie, în farmacii, cele mai ieftine măşti faciale costă circa 0,50 – 0,70 de lei bucata, stocurile fiind însă epuizate în multe unităţi.

CUMPARA de: AICI!

Lasă un răspuns