Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight, unul dintre cele mai spectaculoase și de impact evenimente ale Bucureștiului va avea loc în perioada 18-21 aprilie, între orele 20:00 și 23:55.

În deschidere, joi, 18 aprilie, ora 21:00, celebrul artist francez Bob Sinclar va susține un concert în Piața „George Enescu”, precedat de un warm-up cu Dj Andi, de la ora 20:30.

SPOTLIGHT este cel mai mare festival din România dedicat luminii și tehnologiilor din acest domeniu și include anual o serie de instalații de lumină, proiecții video, proiecte de iluminat arhitectural sau instalații artistice interactive ale artiștilor locali și internaționali.

La fel ca în anii anteriori, traseul principal al Festivalului Spotlight este Calea Victoriei, completat de spațiile din Strada Lipscani și din Piața Universității, care vor găzdui instalații interactive, sesiuni de video-mapping și multe altele, într-o atmosferă ce va transforma Bucureștiul într-un adevărat Oraș al Luminilor, în care clădiri emblematice, încărcate de istorie, vor spune povestea modernă a spațiului urban.

Ediția a cincea a Festivalului Spotlight marchează două evenimente majore ale anului: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București, care se vor reflecta în tema aleasă: EuropeLights.

Pe parcursul celor patru luni de desfășurare a Sezonului în România, programul va cuprinde peste patru sute de activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate de instituții partenere din cele două țări. Proiectele prioritare ale Sezonului sunt colaborările dintre operatori culturali publici și privați, instituții, școli, universități, companii, creatori români și francezi etc.

Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii deschide Sezonul România-Franța 2019 la București, pe 18 aprilie, colaborarea dintre cele două țări concretizându-se în cadrul festivalului și prin numirea directorului și producătorului Fête des Lumières –
Lyon, Jean-François Zurawik, ca director artistic al ediției din 2019 a Spotlight, dar și prin alegerea unui artist francez, Bob Sinclar, pentru concertul de deschidere.

Intrarea este liberă.

Eveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

******************

BOB SINCLAIR IN THE OPENING OF THE INTERNATIONAL LIGHT FESTIVAL – SPOTLIGHT

The International Light Festival – Spotlight, one of the most spectacular and impactful events in Bucharest will be organized between the 18th and the 21st of April, between 8 p. m. and 11.55 p.m.

In the opening, on Thursday, the 18th of April, at 9 p.m., famous French artist Bob Sinclair will hold a concert in George Enescu Square, preceded by a warm-up with DJ ANDI, at 8.30 p.m.

SPOTLIGHT – The International Light Festival is the most important Romanian festival dedicated to light and to light-based technologies and every year it includes a series of light installations, video-mapping projects, and architectural lighting projects of local and international artists.

Just like in the prior editions, SPOTLIGHT will take place on Victoriei Avenue, as well as on Lipscani Street and the University Square, which will host interactive installations, video-mapping sessions and much more, in an atmosphere that will turn Bucharest into a genuine City of Lights where emblematic buildings, loaded with history, will tell the modern story of the urban space.

The fifth edition of the festival will mark two major events of the year: The Romanian Presidency of the Council of the European Union and the opening of the Romania-France Season in Bucharest, events which will be reflected in the theme of the 2019 edition: EuropeLights.

Throughout the four months of the Season in Romania, the program will consist in more than four hundred artistic, cultural, scientific, and educational activities, organized by partner institutions in the two countries. The main projects of the Season are the collaborations between public and private cultural operators, institutions, schools, universities, companies, Romanian and French creators, etc.

SPOTLIGHT- the International Light Festival is the event which will open the 2019 Romania-France Season on the 18th of April. The collaboration between the two countries has concretized through the appointment of director and producer of Fête des Lumières – Lyon, Jean-François Zurawik as artistic director of the 2019 edition of Spotlight, as well as through the choice of a French artist, Bob Sinclair, for the opening concert.

Free access.

Event organized by the City Hall of Bucharest, via ARCUB.

About Post Author

Lasă un răspuns