DIMMU BORGIR, unul dintre icon-urile scenei internaționale de black metal, vine la Rockstadt Extreme Fest 2019, trupa alegând festivalul de la Râșnov ca parte a turului care marchează simbolic aniversarea a 25 de ani de carieră.  

Dimmu Borgir va aduce pe scena de la poalele cetății Râșnov un show deosebit, care va include și piese de pe cel mai nou material discografic, „Eonian”, o continuare a călătoriei de explorare muzicală întreruptă în urmă cu 8 ani, după „Abrahadabra”.   

„Eonian”, lansat anul trecut și bine primit de fani și de critica de specialitate, este considerat de trupă drept unul dintre cele mai bune albume.

Este un material pentru care s-au retras vreme îndelungată din dorința de a cerceta în liniște adâncimile și colțurile cele mai întunecate ale sufletului uman și pentru a lucra cu atenție la fiecare aspect inclus pe acest album menit să sfideze trecerea timpului, să vorbească prin sunet și cuvânt despre evoluția Dimmu Borgir și aducă totodată un omagiu istoriei black metal-ului norvegian.  

La nivel muzical, „Eonian” este rezultatul unui efort susținut de explorare a unor direcții de expresie cu totul noi pentru trupă, reușind să reunească unele dintre mai întunecate pasaje de black metal din cariera formației (ex: „Lightbringer”), cu segmente ce împing la cote maxime complexitatea și profunzimea genului simfonic (ca în „Interdimensional Summit”) sau să exploreze subgenuri neașteptate pentru Dimmu Borgir, cum e cazul „Council of Wolves And Snakes”, piesă cu încărcătură folclorică.  

Linia lirică a melodiilor de pe noul album este fidelă unui concept filozofic ce tratează subiecte profunde precum „iluzia timpului” și „codurile luciferice”.

Spre exemplu, așa cum explică Silenoz, „dacă putem să ieșim din paradigma de gândire cu care am fost obișnuiți de societate și dacă putem să nu ne gândim la «timp» ca la constructul ideatic prin care am fost educați să-l interpretăm, atunci ne dăm seama că timpul este o iluzie, în esență. Există doar un permanent «aici și acum»”, așa cum și titlul albumul dorește să sugereze.

În călătoria noastră între lumi văzute și nevăzute, percepția timpului încetează să mai existe, nu mai are niciun rol.

Energia noastră este singura forță și busolă care ne arată direcția, după ce reușim să trecem dincolo de vălul lucrurilor aparente, dincolo de iluzie.

Albumul ascunde multe alte teme de reflecție ce așteaptă să fie descoperite de ascultători, materialele discografice semnate de Dimmu Borgir fiind mereu deschise interpretărilor și având întotdeauna un rol similar cu cel al camerei obscure (fotografie) – o cameră întunecată în care pătrunzi pentru a descoperi, prin ascultare și prelucrare în propria minte, semnificațiile versurilor și ale pasajelor muzicale, întocmai cum, în trecut, pelicula fotografică dezvăluia privirii lucrurile surprinse de aparat în urma scufundării filmului în substanțele de developare.

Show-ul oferit la Rockstadt Extreme Fest 2019 promite să fie și el diferit, inclusiv la nivel de imagine, fiind gândit să se plieze pe conceptul „Eonian”, așa cum au făcut și în trecut pentru concertele dedicate promovării „Abrahadabra”.  

Înființată în 1993, la Oslo, de Stian „Shagrath” Thoresen, Sven „Silenoz” Kopperud și de Kenneth „Tjodalv” Åkesson, trupa s-a făcut rapid remarcată prin îmbinarea curajoasă a sound-ului dur al black metal-ului tradițional cu complexitatea și subtilitățile genului simfonic. Curând după apariție, abordările îndrăznețe și dorința continuă de urmare a unor căi încă neexplorate muzical au făcut ca numele Dimmu Borgir să devină sinonim cu pionieratul în zona black metal și să fie recunoscut drept numele unuia dintre cele mai prolifice grupuri ale acestui gen. De altfel, de-a lungul carierei sale, formația a reușit să aducă la suprafață materiale ce au devenit adevărate puncte de referință în discografia internațională, precum: „Enthrone Darkness Triumphant” (1997), „Spiritual Black Dimensions” (1999) or „Death Cult Armageddon” (2003). 

Așa cum și numele trupei o spune, muzica Dimmu Borgir reprezintă o poartă către alte lumi, „Dimmu Borgir” provenind de la formațiunea vulcanică onomină din Islanda (”Dimmuborgir”), considerată a fi poarta spre Iad, conform legendelor locale. 

Pe scena de la poalele Cetății Râșnov, Dimmu Borgir (Norvegia), vor cânta alături de Bloodbath (Suedia), Clawfinger (Suedia), 1349 (Norvegia), Mortem (Norvegia), Bölzer (Elveția), Mgła (Polonia), Candlemass (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Unearth (SUA), Adept (Suedia), Schammasch (Elveția), Ektomorf (Ungaria) și de Korpiklaani (Finlanda). Noi nume consacrate în industria muzicală internațională vor fi anunțate în curând.

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:

  • Pre-sale 4: include 1.000 de abonamente cu prețul de 300 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 20 ianuarie 2019;
  • Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 330 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
  • Pre-sale 6: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov – terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent

About Post Author

Lasă un răspuns