Compania Walt Disney a cumparat activele 21st Century Fox pentru suma de 71 miliarde de dolari.

Negocierea a inclus 39% din participaţiile la Sky şi la studiourile de film Fox, a anunţat Disney.

Activele rămase de la Fox care includ Fox News şi Sports vor forma o nouă companie. 

Această afacere încheie peste 50 de ani de extindere în domeniul media a mogulului Rupert Murdoch, în vârstă de 86 de ani, deţinătorul Fox. 

Bob Iger, directorul general de la Disney, a spus că grupul a fost „extrem de emoţionat” cu privire la achiziţie şi că aceasta este „o oportunitate de a extinde francizele simbol”, incluzând „Avatar” şi „Star Wars”.

Murdoch va controla însă News Corp, grupul care s-a desprins din 21st Century Fox în 2013 şi care deţine ziarele The Times şi The Sun.

Acordul, care a fost anunţat joi, va permite ca noua companie, formată din activele care vor fi separate, controlate de familia Murdoch, să închirieze studiouri către Disney, iar angajaţii Fox de la companiile păstrate de aceasta, Fox News, reţeaua de broadcasting Fox şi canalul de sport FS1, vor putea să îşi desfăşoare activităţile în aceleaşi sedii.

Portofoliul imobiliar al Fox este vast, incluzând proprietăţi în Statele Unite, America de Sud şi Asia. Chiria pe care o va percepe pentru aceste proprietăţi va contribui la veniturile viitoarei companii.

Studioul de filme Fox din Los Angeles are o istorie lungă. Depăşirea bugetului pentru filmul Cleopatra, acum o jumătate de secol, a determinat studioul din Hollywood să vândă o parte din proprietate, care formează în prezent districtul de afaceri Century City.

About Post Author

Lasă un răspuns