Balkanik Festival – trei zile și nopți de muzică, bucurie și descoperiri la Grădina Uranus, între 9 și 11 septembrie

 

Între 9 și 11 septembrie, Balkanik – World Music Festival, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente din București, se întoarce la Grădina Uranus, cu 3 zile de concerte, târg de meșteșugari, bucătării internaționale, de la preparate la ceaun la delicii libaneze, ateliere, activități pentru copii și multe alte descoperiri. Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte.

Artiștii care vor urca pe scena festivalului în această toamnă sunt ONUKA (Ucraina), BABA ZULA (Turcia), ORANGE BLOSSOM (Franța), BUBLICZKI (Polonia), MESZECSINKA (Ungaria), TARAF FLAMENCO (România-Argentina), SURORILE OSOIANU (Republica Moldova), IARBA FIARELOR (România), și un proiect special, ORIENTAL SESSION (România).

Festivalul își deschide porțile vineri, la ora 16:00, într-o atmosferă de poveste, în natura urbană din centrul Bucureștiului, cu un târg meșteșugăresc, bucătării tradiționale și reinterpretate, ateliere și multe alte bucurii. Sâmbătă și duminică, Grădina Uranus este pregătită să primească publicul începând cu ora 12:00.

Vineri, 9 septembrie:

16:00 – Târg, delicii, ateliere

17:30 – IARBA FIARELOR (România)

19:30 – SURORILE OSOIANU (Republica Moldova)

21:30 – ONUKA (Ucraina)

23:00 – Afterparty lângă Turnul de apă

Sâmbătă, 10 septembrie:

12:00 – Târg, delicii, ateliere

17:15 – ARSEN PETROSYAN QUARTET (Armenia)

19:15 – BUBLICKZI (Polonia)

21:30 – ORANGE BLOSSOM (Franța)

23:00 – Afterparty lângă Turnul de apă

Duminică, 11 septembrie

12:00 – Târg, delicii, ateliere

15:30 – ORIENTAL SESSION (România)

17:15 – TARAF FLAMENCO (România-Argentina)

19:15 – MESZECZINKA (Ungaria)

21:30 – BABA ZULA (Turcia)

Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste, pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare

grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit primele 6 ediții, înainte ca evenimentul să se mute, vreme de doi ani, la Gara Regală Băneasa. Pe lângă concerte, atmosfera va fi completată de un târg meșteșugăresc, bucătării internaționale cu preparate tradiționale și reinterpretate, scenografii la intersecția dintre Est și Vest, urban și rural.

În cadrul târgului meșteșugăresc, activitățile sunt oferite de Vatra de la Bisoca,  Meșteshukar Butiq (atelier de ceramică al designerului Inayeh Khalid), Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu (sculptură, ceramică, pictură, țesut cu păr de capră), Recicleta, Adoptă un copac și mulți alții.

Abonamentele pentru Balkanik Festival sunt acum disponibile la prețul de 75 lei, până pe 1 septembrie, la 23:59. Următorul val de prețuri va aduce abonamente la 125 lei pentru cele trei zile de festival. Acestea pot fi achiziționate din rețelele Iabilet, Entertix, Bilete.ro, Livetickets și Eventbook. Biletele pe zile, în limita disponibilității, vor vor fi disponibile doar la intrarea în festival, la prețul de 75 lei.

Parteneri media: Radio Guerrilla, HIT Music Channel, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, LIFE.ro, Vice, Observator Cultural, Propagarta, CVLTARTES, The Romania Journal, BestMusic, InfoMusic, Utopia Balcanică, Munteanu.

Balkanik Festival este organizat de Asociația Culturală Metropolis și The Fresh, finanțat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”*, co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul, Programului „București afectiv 2022”**, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Institutului Francez, Institutului Goethe, Uniunii Armenilor din România, Institutului Polonez.

* Proiect finanţat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache,  prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2022, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general”.

**„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

55 000 de persoane au participat la Festivalul IntenCity, la Craiova

 

Stadionul Ion Oblemenco din Craiova a fost, în weekend-ul 26-28 august, punctul de întâlnire al festivalierilor din sudul țării, dar și al celor din alte regiuni ale României și de peste hotare. Vreme de trei zile și trei nopți, scena festivalului IntenCity a fost însuflețită de douăzeci și șapte de concerte ale unor artiști emblematici, internaționali și locali, care au atras 55 000 de participanți din generații și cu gusturi muzicale diferite. De la cei pasionați de muzica anilor ’80 și ’90, la publicul doritor de muzică electronică și latino, Festivalul IntenCity a reprezentat o resursă de divertisment pentru toate gusturile și un punct de întâlnire și dialog pentru amatorii diferitelor genuri muzicale.

În prima seară de festival, artiștii anilor ’80 și ’90 au unit publicul într-un singur glas. Participanții la festival au fredonat refrenele celor mai cunoscute melodii ale celor de la Ricchi e Poveri, Sandra, Thomas Anders and The Modern Talking Band, No Mercy, La Bouche, East 17, LayZee aka Mr. President, Nana, C-Block, DJ Conte, Boney M XP, Ice MC, și au dansat împreună cu Luis Fonsi pe hiturile sale care au cucerit o lume întreagă.

Sâmbătă, cei prezenți pe Ion Oblemenco au asistat la un spectacol extraordinar al Orchestrei și Corului Operei Române Craiova, înainte de setul DJ-ilor români DJ Adrian Eftimie & Optick. Seara a continuat în ritmuri de reggaeton cu artiștii Zion & Lennox, urmați de Clean Bandit, grupul britanic de muzică electronică. Paul Van Dyk, unul dintre cei mai celebri artiști de muzică trance, a ținut în priză publicul prezent la festival cu un show de neuitat. Unul dintre cei mai populari DJ ai momentului, Afrojack, a continuat spectacolul cu un set electrizant, iar Chico Rose a oferit un final apoteotic celei de-a doua seri a festivalului.

Ziua de duminică a început în forță cu artistul australian de origine libaneză Faydee și a continuat cu Martin Solveig, un artist emblematic al secolului XXI. Au urmat spectacole memorabile puse în scenă de cei mai cool artiști pop ai generației, Jason Derulo și DJ Snake, urmați de Lost Frequencies și Simon Patterson.

Alice Francis, timișoreanca nominalizată la premiile muzicale din Germania. Pe data de 24 septembrie pregătește un eveniment special la Castelul Nikolici, Rudna, Timis, cu Bucharest Jazz Orchestra dirijată de Simona Strungaru

 

Alice Francis s-a născut în Timișoara, având o mamă care a trăit la Ghiroda și un tată care provine din Tanzania. A părăsit România la vârsta de cinci ani și a îmbrățișat o carieră muzicală, lansând în 2012 albumul de debut, „St. James Ballroom”. De-a lungul anilor, Alice Francis a concertat de mai multe ori în Timișoara, iar în vara acestui an a lansat cel de-al treilea album, „Club Noir”.

Recent, coloana sonoră a serialului german „Eldorado KaDeWe” (unde Alice Francis a interpretat un mini-rol și melodia „Was soll Euch stören”) a fost nominalizată la premiile televiziunii germane, Deutschen Fernsehpreis 2022. Tot recent, artista a fost nominalizată la premiile popNRW Prize din Koln. La sfârșitul lunii septembrie,

Alice Francis va susține un concert extraordinar într-o locație inedită. E vorba de curtea din fața Castelului Nikolici din Rudna, unde artista va fi acompaniată de muzicienii din trupa ei și de Bucharest Jazz Orchestra, evenimentul urmând să se desfășoare în data de 24 septembrie.

În cele ce urmează am realizat un interviu cu Alice Francis, care ne-a povestit amănunte inedite din cariera ei.

– Ai părăsit România la vârsta de cinci ani. Ai amintiri din perioada petrecută aici ca și copil?

– Da, m-am născut la Timișoara și am trăit primii ani la Ghiroda. Îmi amintesc că aveam animale – un cal, vaci și porci și că mă jucam toată ziua afară. Râul Bega era centrul acțiunii, ne spălam acolo, pentru că atunci nu aveam baie ca in ziua de azi, iar iarna mă dădeam cu săniuța pe deal. Îmi amintesc și că așteptam la coadă pentru a cumpăra pâine de la magazin… și că toate rafturile magazinelor erau goale.

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în carieră?

– Mama mea este un mare model pentru mine. Este curajoasă, aventuroasă, ambițioasă și foarte creativă. Cred că am moștenit foarte multe de la ea: pasiunea ei pentru vintage și de a crea ceva din nimic. Când ne-am mutat în Germania, tatăl meu avea un turntable. A avut viniluri cu Shirley Bassey, Michael Jackson și discuri jazz. O ascultam pe Shirley Bassey toată ziua. Mă urcam pe masă și pretindeam că era scena mea și apoi cântam melodiile ei. Întotdeauna am crezut că e cântăreață de operă și de aceea mi-am dorit mereu să devin cântăreață de operă. Dar în mod clar cântecele mele precum Slave & Lord sau Dear Love sunt inspirate de Shirley Bassey și James Bond.

– Ai cântat de mai multe ori în Timișoara. Cum au fost concertele pe care le-ai susținut aici?

– Am cântat de mai multe ori la Ziua Timișoarei, în Piața Operei. A fost întotdeauna frumos și ne-a plăcut mult să venim la Timișoara – orașul meu natal. Oamenii au fost mereu prietenoși și deschiși la minte. Am poze grozave de la acele concerte. Primăria din Timișoara ne-a invitat mereu. După cum știți, primarul orașului s-a schimbat și echipa de evenimente culturale la fel – bănuiesc că nu ne cunosc. Dar dacă cineva va citi asta, ar trebui să știe că ne-ar plăcea să revenim să cântam.

– Ce părere ai despre concursurile de descoperire de talente?

– Am fost invitați la „Vocea României” ca special guest în 2014, cred. A fost o experiență extraordinară. A fost interesant să-i cunosc pe concurenți și juriul. Nu mă uit foarte mult la aceste emisiuni pentru că nu am atât de mult timp și dacă am, prefer să mă uit la altceva. Dar cred că aceste emisiuni sunt foarte distractive pentru public. Ei se pot identifica cu oameni reali și pot merge cu ei prin toate emoțiile. Știu că în Marea Britanie sau în America unii concurenți au cariere grozave după ce au câștigat astfel de spectacole – Jennifer Hudson de exemplu sau Leona Lewis care sunt ambele mari cântărețe. Nu știu despre România, dar cred că dacă vrei să intri în mainstream aceste emisiuni îți pot da un impuls.

– De unde îți vine inspirația și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?

– Inspirația este peste tot. Mai ales în viața de zi cu zi. Am scris albumul actual în timpul pandemiei, care a avut o mare influență și asupra muzicii. Când nu sunt în Rudna (unde stau mult) locuiesc în Berlin, dar studioul nostru este în Köln; așa că în timpul pandemiei am călătorit acolo și după un timp a venit lockdown-ul. Asta însemna că noi, Goldie (partenerul meu muzical) și cu mine, am fost prinși într-o garsonieră de 35 de metri pătrați. Așa că ne-am scufundat adânc în muzica noastră încercând să scăpăm de realitate, așa cum faci atunci când vezi un film.

Am creat și un fel de film – un film muzical cu o poveste întreagă. Până la sfârșit ar trebui să poți detecta criminalul. Am încercat o mulțime de stiluri muzicale în viața mea și într-o zi am întâlnit un tip care a făcut beat-uri Hip Hop cu sample-uri vechi de jazz și swing. Am fost atât de impresionată de asta încât i-am scris instantaneu versuri jazzy. Practic, așa s-a născut Neo swing-ul nostru. Apoi Goldie, a propus să producă. Provocarea a fost să facem jazz, dar așa cum a fost în vremuri când Jazzul era Punk. Nu academic sau prea complicat. Am vrut să facem muzică nu doar pentru ascultătorul obișnuit de jazz, ci și pentru tinerii și oamenii care în mod normal ar putea să nu o asculte. De asemenea, pentru cei care nu au ascultat niciodată swing până acum.

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

– Am fost în turneu din 2012 fără oprire până la pandemie, ceea ce înseamnă că am susținut numeroase concerte în diferite țări. E greu să alegi doar unul. Întotdeauna am avut oameni minunați în jurul nostru și toate concertele au avut ceva unic în ele. Recent, am avut o experiență complet nouă la unul dintre concertele noastre la un festival din Belgia. Am avut cu noi un traducător în limbajul semnelor pe scenă, ceea ce a fost absolut genial. Parcă cânta cu mine, dar cu semne. Și publicului i-a plăcut mult. A fost un concert extraordinar.

– Vinil, CD sau streaming? Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?

– Iubesc vinilul. Are un sunet neted, cald și rotund. Îmi place și conceptul de CD datorită broșurii în care poți să anunți versuri și să creezi și o experiență vizuală.

– Care sunt principalele atu-uri ale unui muzician „bun“? Cât contează teoria și cât contează urechea?

– Nu mă simt în situația de a judeca cine este un muzician bun sau rău. Muzica nu este o competiție pentru mine, nu există bine sau rău. Exista doar fie că îți place pentru că îți satisface gustul, sau nu. Există muzică genială cu doar două sau trei acorduri, există muzică electronică genială sau muzică techno. Nu este nevoie de prea multă teorie și totuși poate mișca inimile. Asta ne dorim, nu vrem să arătăm ceea ce putem, doar să mișcăm oamenii și să-i implicăm, să le spunem poveștile noastre, să-i ducem într-o călătorie muzicală. Ai nevoie de inima și sufletul tău pentru asta. Dar uneori trebuie să o exprimi prin teorie.

– Pe data de 24 septembrie pregătești un eveniment special la Castelul Nikolici. Ce ne poți spune despre asta?

– Ne-am dorit de mult să facem evenimente la Castelul Nikolici. Castelul este un vechi conac și a trecut prin multe distrugeri. Familia mea a cumpărat castelul acum 20 de ani și a renovat jumătate din el. Facem anual un food festival numit Banat Brunch. Delia Barbu, de la biroul de turism din Timișoara – cu care lucrăm pentru festival – mi-a dat ideea pentru concerte. Ea a spus că ar fi frumos să avem o trupă pe scările de la Castel Nikolici și așa am încercat anul trecut. A ieșit grozav. Apoi am visat să fac mai multe evenimente muzicale de genul ăsta. Numele „Jazz & Wine” a venit de la un eveniment la care vom cânta în octombrie în Georgia și care se numește „Jazz and Wine”. Este un nume perfect – oamenii care iubesc jazz-ul mai ales iubesc și vinul. Era firesc ca eu și băieții mei să fim prima trupă care să cânte la evenimentele noastre, dar pentru a face ceva special, ceva de neuitat am invitat și Bucharest Jazz Orchestra dirijată de Simona Strungaru.

Colaborarea noastră cu ei a ănceput în 2015 când am cantat pentru prima dată cu ei la București. Am rămas mereu în contact și am lucrat împreună la noul album. Multe interludii în stilul filmului noir sunt scrise și înregistrate de Simona.

– Ce activitate muzicală ai avut în pandemie și după…, cum ai trecut de această perioadă dificilă?

– Am lucrat la actualul album „Club Noir” și am călătorit cu rulota. Trebuie să spun că muzica m-a ajutat să trec peste această criză dificilă. De asemenea, sunt norocoasă să am o bază în Germania pentru că guvernul german a oferit subvenții muzicienilor și ne-a sprijinit în timpul crizei. – Unde te vezi peste cinci ani, care-s planurile tale de viitor?

– Motto-ul meu este „go with the flow”. Nu știu unde voi fi, cu siguranță vreau să fac mai mult în România. Am început și o colaborare cu o echipă din București. Cu siguranță mi-ar plăcea să cânt în mai multe festivaluri în România.

un Articol PressAlert.ro, scris de Zoltan Varga