Peste 260.000 de persoane sunt aşteptate la Neversea în cele patru zile de festival/ Sute de forţe de ordine, mobilizate/ Câini pentru depistarea substanţelor interzise, aduşi în zonă/ Intrările şi ieşirile, limitate la două pe zi

Peste 260.000 de persoane sunt aşteptate la Neversea în cele patru zile de festival/ Sute de forţe de ordine, mobilizate/  Câini pentru depistarea substanţelor interzise, aduşi în zonă/ Intrările şi ieşirile, limitate la două pe zi

 

Peste 260.000 de persoane sunt aşteptate la Neversea, în cele patru zile ale festivalului, care debutează, joi, pe o plajă din Constanţa. Sute de forţe de ordine, poliţişti, jandarmi vor veghea la buna desfăşurare a evenimentului, iar cadrele medicale sunt pregătite să intervină dacă participanţilor la festival li se va face rău. Autorităţile anunţă că în zona Festivalului Neversea vor fi aduşi câini care vor descoperi substanţele interzise, iar organizatorii limitează intrările şi ieşirile în festival la două pe zi.

Organizatorii evenimentului muzical şi autorităţile au prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, măsurile care vor fi luate la Festivalul Neversea.
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a declarat că este încântat să vadă cum oraşul a devenit un punct important pe harta festivalurilor. 
“Sunt încântat să văd că oraşul nostru a devenit un punct important pe harta marilor festivaluri de vară nu numai din ţară, dar şi din Europa. Tinerii vin aici să se distreze într-un număr cât mai mare. Este vorba despre capacitatea oraşului de a oferi experienţe plăcute pentru locuitorii săi, care aleg să-l viziteze. Sunt convins că festivalul acesta va fi unul de succes din punct de vedere organizatoric”, a  transmis edilul Constanţei.
El a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de consumul de droguri, considerând că ar fi păcat ca astfel de chestiuni să altereze imaginea festivalului.
“Îi rog pe toţi, dar absolut pe toţi, să fie atenţi asupra consumului de droguri. Ar fi păcat ca evenimente şi chestiuni periferice, care nu au nicio legătură cu arta, cultura să altereze imaginea festivalului”, a transmis Vergil Chiţac.
Şeful Grupării de Jandarmi Mobile “Tomis” Constanţa, Constantin Dima, a anunţat că la eveniment vor fi prezenţi şi jandarmi din Bacău.
“Pentru a ne asigura că toţi participanţii care vor fi prezenţi la festival se vor bucura în siguranţă de muzică, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa vor fi prezente în zona de desfăşurare a evenimentului, dar şi pe traseele de deplasare ale participanţilor. Menţionăm şi sprijinul colegilor noştri din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor fi prezenţi în aceste zile la Constanţa, special pentru acest eveniment, pentru a-i asigura împreună pe toţi participanţii că vor avea parte de zile fără incidente”, a declarat Constantin Dima.
La rândul său, şeful Poliţiei municipiului Constanţa, Liviu Lazăr, a anunţat că 150 de poliţişti vor acţiona zilnic în zona festivalului. 
“600 de lucrători ai Poliţiei Române, o medie de 150 de poliţişti pe zi, vor acţiona pe toate cele trei paliere: ordine publică, unde vom asigura un climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, pe linie de investigaţii criminale, unde vor acţiona pentru combaterea şi prevenierea faptelor antisociale, în special infracţiunilor contra persoanei şi mai ales pe linie de rutieră. Vom acorda o atenţie deosebită deţinerii şi consumului de substanţe interzise. Un dispozitiv constituit din care vor face parte mai mulţi câini special antrenaţi pentru depistarea substanţelor interzise”, a transmis Liviu Lazăr.
Măsurile de prim-ajutor în cadrul Festivalului Neversea au fost prezentante de comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Cristian Amarandei. 
“La nivelul ISU au fost stabilite resursele care sunt alocate pentru festival, am fost sprijiniţi în acest sens şi de unităţi din subordinea Inspectoratului General cu tehnică şi oameni: două autospeciale de intervenţie la accidente colective, două autospeciale de transport personal şi victime multiple şi ofiţeri pentru punctul de comandă şi conducere integrală. La nivelul inspectoratului au fost stabilite resursele pentru fiecare zi în parte. Vom desfăşura activitatea în două intervale orare, de la 8 -18, când vom supraveghea zona şi vom asigura intervenţia pentru ceea ce înseamnă activităţi organizatorice şi administrative, iar de la ora 18 până a doua zi la 8 vor fi alocate resursele suplimentare pentru a asigura prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă sau intervenţia în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe timpul festivalului”, a precizat comandantul ISU Dobrogea.
El a precizat că vor fi amplasate două posturi medicale, unul în zona de sud şi altul în cea de nord a festivalului şi vor mai exista şi trei puncte de prim-ajutor.
Şeful Agenţiei Naţionale Antidrog Constanţa, Cristian Oprişan, a afirmat că în cadrul festivalului vor avea loc acţiuni pe linie antidrog.  
“Avem specialişti detaşaţi din ţară, care alături de echipa de la Constanţa vor fi prezenţi cu activităţi specifice în zona festivalului. Activităţile ţin cont de ameninţările, vulnerabilităţile şi riscurile pe linia consumului de substanţe la astfel de evenimente. Suntem antrenaţi în sesiuni de informare cu tot ce înseamnă personalul angajat şi voluntarii din Festivalul Neversea pe linia cadrului legislativ antidrog”, a precizat Cristian Oprişan.
Directorul de comunicare al Neversea, Edy Chereji, a declarat că va fi o ediţie emoţionantă, fiind prima după pandemie. 
“Va fi o ediţie cu adevărat excepţională, spunem noi, cea mai frumoasă ediţie de până acum pentru că de fiecare dată ediţia care urmează este cea mai frumoasă ediţie pe care noi o facem. Ne străduim de fiecare dată ca acest lucru chiar să se întâmple. Va fi şi o ediţie emoţionantă, fiind prima ediţie post-pandemia. Cu siguranţă, sunt zeci de mii de oameni care abia aşteaptă să ajungă aici la Constanţa, la Neversea. Va fi şi o ediţie care nu va avea restricţii date de pandemie aşa că experienţa va fi similară cu cea din 2019, din 2018”, a anunţat Chereji.
El a menţionat că la fel ca în fiecare an va exista o singură zonă de acces în festival, dinspre Portul Tomis.
Chereji s-a referit şi la siguranţa în cadrul Festivalului Neversea.
“Ca de fiecare dată, ne străduim şi luăm toate măsurile făcute, posibile şi imposibile, care într-un final, trebuie să minimizeze orice fel de riscuri pot să apară la un festival şi de aceea, printre măsurile pe care le luăm noi în fiecare an pentru a minimiza şi pentru a limita, spre exemplu, accesul minorilor la băuturi alcoolice, tutun şi substanţe interzise, minorii care ajung în festival au o brăţară specială, cu o culoare specială, acea brăţară, de asemenea, cipul ei, pe care sunt încărcate datele personale, având anul naşterii trecut, nu îi va permite minorului să achiziţioneze băuturi alcoolice sau tutun de la barurile din festival. Bineînţeles, avem toleranţă zero în ceea ce priveşte consumul de substanţe interzise la orice vârstă. De aceea suntem deschişi, adresăm şi oferim tot suportul autorităţilor locale şi naţionale pentru a implementa toate măsurile care se impun din acest punct de vedere, ca în fiecare an. Cred că avem şi un istoric care ne recomandă, un istoric pozitiv. Iată, Festivalul Neversea va fi la cea de-a patra ediţie şi până acum prin măsurile pe care le-am luat, nu am avut parte de evenimente majore, a explicat directorul de comunicare al festivalului.
De asemenea, o noutate pentru Neversea o reprezintă faptul că intrările şi ieşirile din cadrul festivalului sunt limitate la două pe zi.
“O măsură pe care am implementat-o şi la Cluj încă din 2019 şi o avem şi o implementăm şi aici, la Constanţa, tocmai pentru a reduce orice fel de intenţii ale unor oameni de a introduce sau de a veni în festival cu obiecte sau substanţe nedorite este aceea de a limita accesul în festival la doar două intrări şi două ieşiri pe zi. Şi această măsură este una care trebuie să descurajeze orice fel de intenţii a unor oameni care sunt dornici să încalce legea şi regulile”, a explicat Edy Chereji.
Directorul executiv al festivalului, Bogdan Rădulescu, a anunţat prezenţa a peste 260.000 de persoane la Neversea. 
“Aşteptăm un număr total de peste 260.000 de participanţi pe parcursul celor patru zile. Mai mult decât atât, dintre noutăţi, vorbim de un mainstage nou, Festivalul Neversea va avea scena principală refăcută şi adusă mult din tema anului acesta şi cred că vom surprinde în mod plăcut atât ca şi producţie, dar şi ca şi efecte speciale. Line-up-ul de anul ăsta a fost unul pregătit doi ani. Avem artişti foarte diverşi din întreaga lume şi acest lucru s-a reflectat si se reflectă şi în ponderea mare de participanţi din străinătate”, a mai declarat Bogdan Rădulescu.
Organizatorii au oferit şi câteva detalii tehnice despre Festivalul Neversea. 
Astfel, scena principală va avea peste 450 de metri pătraţi de ecran LED, 23 de metri înălţime, 85 de metri lăţime şi 28 de metri adâncime. Greutatea scenei depăşeşte 285 de tone, iar acoperişul acesteia are o deschidere de 24 de metri. În timpul show-urilor, peste 500 de lumini vor colora cerul peste Neversea. Toată energia utilizată la scena principală provine din surse regenerabile.
Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Danny Avila, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, NERVO, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet şi Tyga sunt câţiva dintre artiştii care vor concerta pe mainstage.
De asemenea, scena The Ark, gazda artiştilor naţionali şi internaţionali din lumea rap, trap, hip-hop, drum&bass, liquid şi dubstep, are o deschidere de 42 de metri pătraţi şi o înălţime de 17 metri, în formă de arcă. Rapperul bbno$ va cânta pentru prima oară în România pe această scenă. Tot aici va fi prezent şi fenomenul românesc de trap cu Ian, AlbertNbn, Arkanian x Arael x Zannidache, Yny Sebi, Oscar, Zo, Phunk B, Rava, Marko Glass ft. Bvcovia, Nane, Connect-R & Johny Romano. De nelipsit vor fi şi DJ Shiver, Borgore, Dirtyphonics, DJ Wicked, Netsky şi mulţi alţi artişti români.
Scena Temple, cu forma ei spectaculoasă de piramidă, are o deschidere de 21 de metri şi o înălţime de 12 metri. Proiecţiile şi luminile care se joacă pe această scenă poartă fanii techno în călătorii muzicale unice alături de premierele festivalului Amelie Lens şi Paul Kalkbrenner Live şi artişti care se întorc pe The Island of Dreams, precum Jamie Jones, Priku, Raresh şi nu numai.
Colorata scenă Daydreaming, cu decoruri florale ce te îndeamnă la visare, are o deschidere de 38 de metri şi o înălţime de 8 metri. Fanii prezenţi aici vor admira marea şi îi vor putea asculta pe Akos, Armen Miran, Audiofly, Christian Loffler, Day Dreamers (Marwan, Woodnote, Dub FX), HVOB Live (Clubset), Hernan Cattaneo, Kerala Dust, Lee Burridge, Oliver Koletzki, Sebastien Leger şi mulţi alţi artişti din lumea house, deep house şi Ambiental.
Totodată, scena Oasis este considerată de către organizatori o adevărată oază de relaxare şi muzică bună de la artişti precum Anna Tur, Claptone, Kasia, Simina Grigoriu Moonsound, Pascal Junior şi mulţi alţii. Scena Oasis este un dome geodezic şi are un diametru de 14 metri şi o înălţime de 5 metri.
Toate echipamentele necesare pentru construcţia festivalului au fost transportate cu peste 400 camioane de 40 de tone şi aproximativ 200 de autovehicule de 7,5 tone. Reţeaua electrică a festivalului însumează 15 kilometri de cablu, iar pentru împrejmuirea zonei de eveniment, organizatorii au folosit 10,5 kilometri de garduri.
Organizatorii şi autorităţile locale au anunţat şi programul pentru transportul public, precum şi restricţiile de circulaţie în perioada Festivalului Neversea.
Liniile cuprinse în programul de transport vor circula după programul normal pe 7 şi 8 iulie, în intervalul 05:15 – 23:00, iar pe 9 şi 10 iulie acestea vor circula între orele 05:45 – 23:00. Excepţie de la acest orar îl fac liniile 42, 48, 44, 51 şi 101, care îşi vor prelungi traseul până în Portul Turistic Tomis, pe toată perioada festivalului, 7-10 iulie.
Cu sprijinul Regiei Autonome de Transport în Comun din Constanţa a fost decisă suplimentarea mijloacelor de transport cu cinci autobuze de linie, linia SHUTTLE Neversea, care vor circula toată noaptea pe următorul traseu:
Staţiunea Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Regina Elisabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis (şi retur), Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Regina Elisabeta, Str. Termele Romane, Str. Traian, Str. Negru Voda, Str Mircea cel Bătrân, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia (Hotel Caraiman).
Linia SHUTTLE Neversea, deviere a liniei CiTy TOUR, va avea prima plecare din CL Caraiman şi Portul Tomis la ora 21:00 şi ultima plecare din CL Caraiman şi Portul Tomis la ora 06:00, la un interval de 16 minute.
În Portul Tomis, în staţia liniei CiTy TOUR, va fi amenajat un dispecerat care va comercializa bilete cu valabilitate de 24 de ore.
Liniile de noapte N2-43, N5-40, N100M şi N102 îşi vor începe programul la ora 23:30 şi vor circula la un interval de 30 de minute.
Festivalul Neversea are loc între 7 şi 10 iulie pe o plajă din Constanţa.