Autoritățile germane au decis să suspende testările gratuite pentru persoanele nevaccinate

Testarea anti-COVID nu mai este gratuită în Germania. Autoritățile explică decizia prin faptul că cetățenii au la dispoziție vaccinul.

Excepție de la această regulă fac persoanele care nu se pot imuniza din motive medicale.

Până la sfârșitul anului mai beneficiază de teste gratuite femeile însărcinate și copiii cu vârstă între 12 și 17 ani.

VIDEO | Primul trailer pentru „Scream 5” a fost lansat azi de Paramount

 

Paramount a lansat marţi primul trailer pentru al cincilea lungmetraj din franciza „Scream”, regizat de Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett.

Noul „Scream”, despre care companiile de producţie au spus că va fi o relansare a seriei meta-horror, a fost scris de James Vanderbilt („Zodiac”, „Murder Mystery” şi Guy Busick („Ready or Not”).

David Arquette, Courteney Cox, Neve Campbell şi Marley Shelton şi-au reluat rolurile interpretate în anterioarele lungmetraje din franciză, iar distribuţiei s-au alăturat Jack Quaid („The Boys”), Melissa Barrera („In The Heights”) şi Sonia Ammar.

Kevin Williamson, care a scris primul, al doilea şi al patrula film „Scream”, este producător executiv împreună cu Vanderbilt (pentru Project X Entertainment) şi Radio Silence.

Lungmetrajul „Scream” a fost un succes de box office, cu peste 173 de milioane de dolari încasări la nivel global, după ce a fost lansat în preajma Crăciunului din 1996. Eroina principală, interpretată de Neve Campbell, era ţinta unui criminal ce adoptase o înfăţişare inspirată de tabloul lui Edvard Munch „Ţipătul/ The Scream”. Filmul a fost urmat de trei producţii, lansate în 1997, 2000 şi 2011. Wes Craven, care a murit în 2015, a regizat toate cele patru filme.

Cel de-al cincilea lungmetraj este programat să fie lansat pe 14 ianuarie 2022.

VIDEO | Tears For Fears anunţă un nou album pentru 2022

 

Grupul britanic new wave Tears For Fears va lansa albumul “The Tipping Point” pe 25 februarie, o premieră de la “Everybody Loves A Happy Ending” din 2004.

Un prim extras, care dă titlul noului album, este deja disponibil.

Curt Smith şi Roland Orzabal, cei doi membri fondatori, vorbeau despre posibilitatea unui nou album în 2016. Cei doi au lucrat cu unii dintre “cei mai buni compozitori ai momentului”, fără a preciza numele lor. Dar aceste sesiuni au fost “un dezastru epic”, aşa cum au explicat ei pentru Rolling Stone.

 

“Am trecut prin acest proces şi am strâns numeroase tentative de single-uri cu succes. Mi-am plăcut mult asta dar, odată incluse în album, era obositor să le asculţi. Nu exista artă, dinamică, personalitate la aceste album”, a precizat Smith.

Cei doi prieteni au revenit la chitarele acustice şi au început să scrie aşa cum obişnuiau la început. Rezultatul este un album cu 13 cântece, care îmbină piese din prima sesiune abandonată cu cele în care au folosit chitara acustică.

“Aş spune că viaţa şi geografia au intervenit în planurile noastre”, a justificat Curt Smith pentru revista americană lunga lor absenţă. De la ultimul lor album, cei doi muzicieni au continuat să susţină câteva concerte, dar şi-au dorit mai mult timp cu copiii lor, departe de interminabilele sesiuni de înregistrări şi de turnee. Moartea din 2017 a lui Caroline, soţia lui Roland Orzabal, a afectat mult grupul.

Format în 1981 la Bath, Tears For Fears a cunsocut succesul în  special cu “Everybody Wants To Rule The World” în 1985. Cu doar trei discuri, ei au vândut mai mult de 20 de milioane de albume în toată lumea. De la “Raoul And The King Of Spain” din 1995, grupul s-a retras până în 2004.

Anul trecut, Tears For Fears a lansat single-ul „Rhythm of Life” din 1986, primul extras din colecţia „Seeds of Love”. Al treilea album al grupului a fost realizat în patru ani, iar „Rhythm of Life” este una dintre cele 22 de piese nelansate până în 2020.

Cursurile online Lingua TranScript | Cursuri de limbă engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, română. 26 ședințe, 90 de minute fiecare

 

Ne dorim o țară ca afară, o carieră strălucitoare, dar ce facem pentru asta? Să continuăm să investim în propria persoană, să studiem în continuare și să câștigăm noi cunoștințe este calea. O limba străină este la ora actuală o cerință pentru mare parte din angajatori. Așadar nu subestimați necesitatea de a stăpâni și o a doua limbă. Aprofundați cunoștințele apelând la cursurile online Lingua TranScript.

Ca o adaptare la vremurile actuale, cursurile online vin cu o serie de avantaje. Este mai simplu, practic și comod pentru cursanți să țină pasul cu orarul cursurilor. Mențin această activitate în siguranță și pot avea acces la cursuri de oriunde se află. Online-ul face deci ca bariera de timp să nu fie condiție care să ne împiedice să urmăm un curs de limbă străină.

https://www.facebook.com/LinguaTranScript/videos/642771859986640

Learning is fun, la orice vârstă

Despre limba engleză știm că este una din cele mai cunoscute limbi străine. Introdusă și în programa elevilor ca limbă străină studiată încă de la vârste fragede, poate chiar din etapa preșcolară, engleza este mult iubită. Este de asemenea și ceva mai ușor de învățat față de alte limbi străine.

Concret, engleza este și limba oficială în peste 53 de țări din lume. Vorbită de 400 de milioane de oameni din lume. Și dacă analizăm puțin viața de zi cu zi ne întâlnim cu limba engleză la tot pasul.

Pe cât este de populară, pe atât de ușor de studiat. Față de alte limbi, engleza se bazează pe un alfabet simplu, ce poate fi deprins ușor și rapid. Desigur, mai rămâne ca și profesorul să aibă drag de ceea ce face, să pună pasiune și reușească să demonstreze că stăpânește arta de a preda.

Lingua TranScript, cu pagina oficială LinguaTranscript.ro, vine în întâmpinarea publicului cu o oferta atractivă privind cursurile de limbă străină desfășurate online. Acestea se adresează atât cursanților adulți, cât și elevilor, implicit companiilor.

Ce trebuie să știți despre cursurile disponibile la Lingua TranScript

Totul se va desfășura online. Cu acces la internet și un device bun care să vă mențină conectați la curs totul va fi practic și comod. Profesorul care susține cursul poate răspunde cursanților, așadar nu este genul de curs monolog sau înregistrare vizionată. Este curs interactiv.

Din portofoliul Lingua TranScript pot fi alese nu doar cursurile de limba engleză, ci și curs de limbă germană, franceză, italiană, spaniolă, română. Fiecare curs este structurat pe nivel diferit de cunoștințe. Ședințele sunt în număr total de 26 și au o durată de 90 de minute fiecare.

Nu știți care este nivelul cunoștințelor? La cursurile de grup va fi organizată și o testare, gratuită, pentru ca fiecare cursant să stie la ce nivel de cunoștințe de limbă străină se încadrează.

Limba engleză, necesară zi de zi

Bariera lingvistică poate impune piedici. Sunt șanse atât în viața personală, cât și în cea profesională de a vă baza pe cunoștințele de limbă engleză și a avansa, a descoperi noi contexte și oportunități. Companiile sunt tot mai alerte acum în a selecta candidații care au cunoștințe de limbă străină. Aceștia pot deveni pioni importanți în relațiile cu partenerii străini și pot contribui, deci, la dezvoltarea companiei.

Înțelegem pe deplin ce rol important pot avea cunoștințele de limbă străină. Optați pentru cursuri limba engleza Bucuresti și nu veți regreta investiția într-un curs de acest tip, ce va aduce multiple avantaje pe termen lung. Lingua TranScript, centrul de limbi străine, vă întâmpină cu o varietate de cursuri acreditate. 90 de minute, în 26 de sesiuni înseamnă acces la un bagaj de cunoștințe care vă inițiază în această lume sau vă ajută să aprofundați cunoștințele de limbă engleză.

Contact:

office@linguatranscript.ro

0722333081

Lingua TranScript a fost înființat în 2006 de către antreprenoarea Manuela Meleandră (https://ro.linkedin.com/in/manuelameleandra). Tot ea este cea care se ocupă și de managerierea centrului de limbi străine.

Scopul Centrului de limbi străine Lingua TranScript este satisfacerea cerinţelor clienţilorpromovarea şi construirea culturii calităţii privind serviciile oferite în domeniul limbilor străine şi al traducerilor.

Ca şi centru de limbi străine şi traduceriLingua TranScript doreşte să devină o companie model privind dezvoltarea competenţelor de comunicare lingvistică, promovând relaţii reciproc avantajoase la toate nivelurile.

Calitatea serviciilor, experienţa, competenţa personalului şi dorinţa de a oferi clienţilor satisfacţia obţinerii unor rezultate profesionale remarcabile sunt factorii dezvoltării rapide a companiei noastre.

Nou de la Facebook | Live Audio Rooms, pe Facebook în secţiunea Audio din cadrul Facebook Watch

 

Facebook va grupa într-o singură secţiune dedicată toate formele de conţinut audio pe care le găzduieşte.

Tot ce înseamnă conţinut audio, de la podcast-uri, la clipurile scurte şi continuând cu Live Audio Rooms, se va găsi pe Facebook în secţiunea Audio din cadrul Facebook Watch.

Facebook spune că noua secţiune va ajuta atât utilizatorii, care vor descoperi mai uşor conţinutul audio, cât şi creatorii de conţinut, din exact acelaşi motiv.

La fel ca alte secţiuni ale reţelei sociale, la Audio utilizatorul va găsi conţinutul creatorilor pe care deja îi urmăreşte, alături de recomandări personalizate şi alte creaţii populare.

Deocamdată, noua secţiune va fi vizibilă doar utilizatorilor din Statele Unite.

Cu aceeaşi ocazie, disponibilitatea replicii la Clubhouse, Live Audio Rooms, este extinsă. Acest format poate fi acum folosit şi de persoanele publice din afara Statelor Unite şi nu doar pe iOS, ci şi pe Android, mai nou.

În fine, formatul scurt de audio, pe care Facebook îl numeşte Soundbites, va fi şi el disponibil unui număr mai mare de utilizatori, însă, doar în Statele Unite şi tot sub formă de test.

Studiu realizat de compania de cercetare MusicWatch | Două treimi dintre persoanele care obişnuiesc să meargă la concerte sunt în favoarea impunerii vaccinării şi a purtării măştii

 

Două treimi dintre persoanele care obişnuiesc să meargă la concerte sunt în favoarea impunerii vaccinării şi a purtării măştii pentru a participa la show-uri, arată un studiu realizat de compania de cercetare MusicWatch.

Raportul MusicWatch, citat de NME, a dezvăluit că 67% dintre respondenţi cred că sălile de concerte ar trebui să impună purtarea măştii şi dovada vaccinării faţă de Covid-19.

Din total, 70% au spus că au primit deja două doze de vaccin, în timp ce 80% dintre ei au participat la un concert începând cu 2019.

Dintre cei nevaccinaţi, 29% au răspuns că nu vor participa la evenimente în sălile care cer imunizare, iar 27% dintre ei cred că implementarea unor astfel de planuri reprezintă o idee bună.

În total, 20% dintre cei chestionaţi de MusicWatch au spus că nu au fost vaccinaţi împotriva Covid-19.

Dintre cele 753 de persoane incluse în studiu, doar 6% au spus că nu vor merge la o anumită sală din cauza cerinţelor legat de Covid-19, în timp ce 15% au fost de acord că fanii trebuie să dea dovadă de bun simt privitor la vaccinare şi purtarea măştii la concerte.

Zeci de mii de locuri de muncă au fost pierdute în industria muzicală de la începutul pandemiei, iar autorităţile şi reprezentanţii companiilor organizatoare de concerte încearcă să pună în aplicare diverse scheme pentru ca industria să îşi revină după numeroase perioade de carantină şi limitări.

VIDEO | Squid Game ist der größte Debüthit von Netflix und erreicht weltweit 111 Millionen Zuschauer | Tintenfisch-Spiel

 

Das dystopische südkoreanische Drama Squid Game ist zur beliebtesten Netflix-Serie aller Zeiten geworden und hat seit seinem Debüt vor weniger als vier Wochen 111 Millionen Fans angezogen, teilte der Streaming-Dienst am Dienstag mit.

Der beispiellose globale virale Hit stellt sich eine makabre Welt vor, in der marginalisierte Menschen in traditionellen Kinderspielen gegeneinander ausgespielt werden. Während der Sieger Millionen in bar verdienen kann, werden verlierende Spieler getötet.

Squid Game verbreitete sich weltweit durch Mundpropaganda, insbesondere über soziale Medien, und hat die Netflix-Charts in mehr als 80 Ländern angeführt.

„Squid Game hat offiziell 111 Millionen Fans erreicht – und ist damit unser größter Serienstart aller Zeiten!“ twitterte Netflix.

Im Vergleich dazu erreichte Regency Toben Bridgerton beim Debüt 82 Millionen Haushalte, wobei die interne Metrik von Netflix verwendet wurde, die alle Konten umfasst, die eine Episode mindestens zwei Minuten lang angesehen haben.

 

Der Erfolg von Squid Game verstärkt Südkoreas immer größer werdenden Einfluss auf die globale Popkultur, nach der K-Pop-Band BTS und dem Oscar-prämierten Film Parasite.

Es ist auch der jüngste Erfolg für Netflix’s Bestreben, mehr internationale und nicht englischsprachige Inhalte zu produzieren. Das dritthäufigste Seriendebüt des Streamers zum Beispiel ist das französischsprachige Lupin.

Netflix bietet Squid Game sowohl in synchronisierten als auch in untertitelten Versionen in mehreren Sprachen an und erweitert damit sein potenzielles Publikum.

Im Februar kündigte die weltweit beliebteste Streaming-Plattform an, allein in diesem Jahr 500 Millionen US-Dollar für in Südkorea produzierte Serien und Filme auszugeben.