Ana Maria Essensky (14 ani), elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, este unul dintre adolescenţii geniali ai României. Are un talent înnăscut la desen şi grafică digitală şi visează să ajungă ilustrator pentru marile case de filme şi desene animate din America.
Ana Maria Essensky (14 ani), elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, s-a înscris la profilul Matematică-Informatică pentru a urma tradiţia din familia ei, tatăl şi fratele fiind ingineri, însă o întâmplare i-a deturnat cursul vieţii.
Când avea 10 ani, a început să deseneze din plictiseală mai multe jucării pe care le avea în cameră. Ulterior, colegii şi apoi profesorii i-au spus că are un talent fantastic la ilustrare şi aşa adolescenta s-a apucat de desen la modul serios. Şi-a creat şi un cont pe Instagram în 2015, unde îşi expune lucrările spre vânzare.
”Mi-am deschis contul mai mult din pasiune. După aceea am văzut că pot obţine bani din acest hoby şi am încercat să mă promovez mai bine”, ne povesteşte Ana Maria cum a început totul.
Acum, la doar 14 ani, adolescenta a început să primească din ce în ce mai multe comenzi pentru portrete şi ilustraţii.
Diverse persoane îi trimit o imagine de referinţă, de la care tânara artistă pleacă, punându-şi în practică talentul în arta ilustraţiei. Nu i-a fost uşor, mai ales că nu are studii de profil care să o ajute în ceea ce face, în special când trebuie să realizeze portrete, iar aprecierea dimensiunilor şi contururilor umane îi dau încă bătăi de cap.
Ana Maria desenează şi pictează la fel de bine, iar recent, s-a înscris la cursurile Universităţii ”Junior” din Galaţi pentru a-şi perfecţiona stilul, dar şi pentru a învăţa să facă ilustraţii digitale, să proiecteze şi să modeleze în 3D.
O poveste într-o singură ilustraţie
Adolescenta este decisă acum să devină ilustrator pentru marile case de filme şi desene animate din America şi ne mărturiseşte că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi îndeplini visul.
”Am văzut că sunt tineri care au pornit cu ilustraţiile ca un hobby şi au ajuns apoi să lucreze la studiourile din Statele Unite şi Anglia şi doresc să parcurg şi eu acelaşi drum ca şi ei, să ajung acolo”, ne spune Ana Maria.
Îi plac stilurile de contur şi cum poate manipula liniile, astfel încât acestea să devină mai ascuţite sau, dimpotrivă, rotunjite.
Este atrasă în special de culorile neon, lucru care se reflectă în multe din lucrările sale. ”Merge pe un stil care este des abordat de artiştii care s-au axat pe grafica digitală. Este vorba de culorile neon care sunt aduse în ilustraţiile pentru copii. Ana Maria le foloseşte într-o manieră clasică, la care se adaugă şi o formă aparte de aşezare a personajelor în pagină.
Un lucru extrem de interesant este că lucrările ei se axează mult pe gravură”, ne descrie puţin Ionuţ Mitrofan, profesor la Universitatea ”Junior”, modul cum îşi concepe şi crează lucrările tânăra ilustratoare.
Ana Maria a uimit specialiştii în domeniu prin creaţiile sale digitale şi nu numai, fiind vorba în special de animale fantastice, cărora adolescenta le dă viaţă într-o manieră extrem de convingătoare. Mai mult decât atât, artista are capacitatea de a cuprinde într-o singură ilustraţie o întreagă poveste.
sursa: adevarul