În anul 2015, oficialii egipteni şi-au anunţat intenţia de a construi o nouă capitală administrativă şi de afaceri la est de Cairo, cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite, într-un semn de susţinere a Golfului Persic pentru eforturile de relansare economică ale lui Abdel Fattah Al Sisi. 

Pe 14 ianuarie, prim-ministrul egiptean Mostafa Madbouly a inaugurat una dintre construcțiile uimitoare care fac parte din proiectul Green River: moscheea Fattah al-Aleem.

Egiptenii au putut admira cele patru turnuri albe ale moscheii înălțându-se în deșert, la 49 de kilometri la est de Cairo. Lăcașul de cult a costat 501.8 milioane de dolari. 

Noua capitală administrativă (care deocamdată nu are un nume) este mai mare decât Singapore.

Aici s-au construit: un râu în mijlocul deșertului, cel mai mare turn din Africa și cea mai mare operă din Orientul Mijlociu.