Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant delict în timp ce încercau să comercializeze droguri de risc şi de mare risc în incinta unui club din staţiunea Mamaia, potrivit Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa.
Conform sursei citate, cei doi bărbaţi care încercau să comercializeze droguri au fost depistaţi de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce ar fi încercat să comercializeze droguri de risc şi de mare risc în incinta unui club de noapte din staţiunea Mamaia.
„Asupra bărbaţilor au fost descoperite două grindere, un cântar, o pipă, o punguţă cu canabis, 74 de comprimate de ecstasy, un pliculeţ cu cocaină, două fragmente de comprimate ecstasy şi 110 grame de haşiş.
Toate acestea au fost ridicate în vederea continuări cercetărilor” Comunicatul IPJ Constanța: Procurorii DIICOT au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei doi bărbaţi, ulterior fiind emise mandate de arestare preventivă pentru de 30 de zile de către Tribunalul Constanţa, relatează Agerpres.