Într-un an în care piața evenimentelor a fost marcată doar de amânări, anulări și planuri neîmplinite, Electric Castle reușește două premiere în mai puțin de o săptămână. După anunțarea twenty øne piløts, Gorillaz și Deftones ca primi headliners confirmați pentru ediția din iulie 2021, Electric Castle devine primul festival din România cu un documentar prezent pe Netflix, cea mai importantă platformă de streaming din lume.
Filmat și lansat imediat după perioada de carantină care a blocat toate evenimentele programate, documentarul Festival – A Concert for No One. A concert for Everyone. reunește trei dintre cele mai cunoscute trupe românești ale momentului, într-o experiență muzicală inedită. Subcarpați, Vița de Vie și Golan susțin, la castelul Banffy, din Bonțida, un concert fără public, fizic, prezent, dar pentru sutele de mii de fani ai festivalului ce ar fi trebuit să-i vadă live, în acele zile, la cea de-a 8-a ediție a Electric Castle. Artiștii cântă, improvizează și vorbesc despre experiența personală a izolării, ce i-a obligat să stea departe de scenă.
Festival este, înainte de toate, un mesaj de speranță pe care Electric Castle îl transmite către comunitatea sa: distanțarea este doar o sursă de reinventare a actului artistic, creativitatea este mai puternică decât izolarea, iar muzica nu se oprește decât atunci când dispare pasiunea.
„La 6 luni de la lansare, cuvintele și muzica artiștilor sunt mai actuale ca oricând, astfel că prezența documentarului în selecția Netflix ne ajută să le transmitem unui public mult mai larg. Cu acest produs muzical inedit ne dorim să atragem alături de noi o susținere puternică pentru artiștii români. E suficient să asculți sesiunea de improvizație de la final, când trei trupe, din trei registre muzicale diferite își reunesc ideile pentru a crea ceva unic, și înțelegi câte resurse încă neexplorate avem în muzica românească”, spune Renate Roca-Rozenberg, PR Manager Electric Castle.
Tocmai pentru a crea un spațiu care să asigure o continuitate în creația muzicală românească, Electric Castle a inițiat, pe parcursul verii, proiectul EC Creative Camp. Timp de două luni, artiști români din genuri și nivele de notorietate diferite au fost invitați în tabăra de creație de la Tuzla. Aici, li s-a pus la dispoziție spațiul și logistica necesare pentru a putea compune, împreună sau individual, de a schimba idei și de a avea acces la alte zone artistice ce îi pot îmbogăți. Rezultatul? Foarte multă muzică bună care se va regăsi, în curând, într-o colecție de discuri de vynil unicat.
Festival este disponibil, începând cu data de 1 decembrie, pentru toți abonații Netflix din România. Până la o viitoare ediție pentru care mii de fani și-au achiziționat deja abonamente, Electric Castle pregătește noi proiecte ce vor fi lansate începând cu luna ianuarie 2021.