Biletele din categoria 3 pentru spectacolul extraordinar de Paşte care îi va reuni pe scena Ateneului Român pe DIVNA LJUBOJEVIC & DAN PURIC deja s-au epuizat.

 

Organizatorii informează: “DIVNA, voce îngerilor, este o prezenţă foarte aşteptată la noi în ţară, iar evenimentul din 28 aprilie va însemna prezenţa artistei, în premieră la Bucureşti. Interesul publicului pentru acest eveniment, ce îi aduce pe aceeaşi scenă pe DIVNA şi DAN PURIC intr-un spectacol cu înaltă rezonanţă spirituală este foarte mare, astfel că estimăm şi epuizarea biletelor din categoria 2, în câteva zile.

 

Pe 28 aprilie la Ateneul Român două nume de prestigiu, , se întâlnesc pentru a celebra prin actul artistic cel mai mare eveniment al Ortodoxiei, Învierea lui Hristos.

 

DIVNA LJUBOJEVIC, supranumită şi vocea îngerilor, este un simbol al Serbiei, ţară în care a cunoscut consacrarea în postura de solist, dirijor şi pedagog, iar ca soprană este apreciată la nivel mondial. Alături de corul Melodi, pe care l-a fondat în 1991 şi care o va însoţi în România, Divna abordează un repertoriu de inspiraţie sacră şi spirituală, ce variază de la pasaje din lucrări antice, la compoziţii contemporane. În această formulă Divna a susţinut reprezentaţii în lumea întreagă. 

 

DIVNA este cunoscută în lumea întreagă pentru abordarea muzicală de o puritate desăvârşită, pentru claritatea tonalităţii şi pentru coloratura vocală ieşită din comun.  

 

Cariera DIVNEI este presărată cu elemente notabile: născută în 1970, DIVNA s-a lăsat de mică furată de tainele muziicii sârbeşti, ruseşti şi original bizantine. Şi-a desăvârşit pregătirea la Colegiului de Muzică Mokranjac din Belgrad, devenind apoi licenţiat al Academiei de Muzica din Novi Sad. A dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad şi s-a remarcat în postura de cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale – formaţiunea corală cu cea mai îndelungată istorie din spaţiul sârbesc. Divna Ljubojevic este în prezent dirijor al Ansamblului Melodi.

 

Calităţile vocale deosebite îi permit DIVNEI să îşi asume postura de solist, atât în piese bisericeşti cât şi în pasaje de operă. Iar nu în ultimul rand, artista se remarcă şi ca pedagog, predând solfegiu şi cântare corală în cadrul Academiei de Muzica Amilly din Franţa, Olanda şi Marea Britanie.

 

La rândul său, DAN PURIC este un nume prestigios al scenei româneşti. Actor şi regizor îndrăgit, DAN PURIC a iniţiat Conferinţele încă din anul 2009, pentru a veni în sprijinul unor demersuri caritabile şi pentru a aduce mai aproape de publicul său morala creştină.

 

Spectacolele sale, Toujours l’amour, Made in Romania, Costumele şi Don Quijote, au fost reprezentate în mai multe ţări, iar reprezentaţiile de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC, Belfast Royal College, 3 SAT Frankfurt şi RTL Luxemburg.

 

 

Pentru spectacolul extraordinar de Paşte susţinut de DIVNA şi Dan Puric mai sunt în vânzare 2 categorii de bilete:

 

Categoria I – 250 RON

Categoria II – 200 RON

 

 

Biletele pentru concertul extraordinar găzduit de Ateneul Român sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi Cinema Patria. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro.  www.blt.ro,  www.bilete.rowww.myticket.ro

 

Lasă un răspuns