Din cauza înfăţişării ei neobişnuite, a fost numită “cea mai urâtă femeie din lume”, “femeia-urs”, “un hibrid între om şi urangutan” ori “femeia-maimuţă”.
Julia Pastrana s-a născut în 1834, într-un sat din Mexic, fiind condamnată încă de la naştere, din cauza aspectului fizic stranui, la o viaţă grea, plină de umilinţe şi batjocură.

Mică de statură – puţin peste 1,3 metri înălţime – avea tot corpul acoperit cu păr, trăsăturile faciale incluzând o mandibulă supradezvoltată, buze şi sprâncene neobişnuit de groase, nas proeminent şi dantură neregulată. Toate acestea i-au atras porecla de “femeia-maimuţă”.

În realitatea, femeia suferea de o afecţiunea congenitală rară, numită sindromul hipertricozei acromegaloide.

Pastrana a stârnit curiozitatea oamenilor, fiind expusă ca o ciudăţenie a naturii, pentru divertismentul publicului; unii oameni de ştiinţă ai vremii o considerau un hibrid între om şi maimuţă.

În spatele apariţiei ei înspăimântătoare se ascundea, însă, un caracter blând, o persoană politicoasă, pasionată de muzică, dans, călătorii, gătit, un poliglot.

Charles Darwin o descria drept “o femeie remarcabilă”, deşi cu “o barbă masculină deasă şi o frunte păroasă”.

Şi-a petrecut copilăria într-un orfelinat, de unde a fost înfiată de către guvernatorul unui stat mexican, la casa căruia a lucrat ca servitoare şi animatoare până la vârsta de 20 de ani.

Drumul său s-a intersectat cu cel al unui celebru showman american, M. Rates, care convins-o să urce pe scenă şi a transformat-o în elementul central al spectacolelor din Stalele Unite şi Europa, drept ceva greu de definit, o minunăţie a lumii .

Tânăra a devenit, în scurt timp, extrem de populară, nu numai în rândul publicului avid de divertisment, ci şi al oamenilor de ştiinţă şi al medicilor care se înghesuiau să o studieze.

În anii 1850, Julia Pastrana sa căsătorit în secret cu managerul său, Theodore Lent. Mulţi erau convinşi că în timp ce ea şi-a pus pirostriile din dragoste, el a făcut acest pas de teamă că ar putea pierde vedeta care îi aducea faimă şi bani.

Totuşi, într-un interviu dat presei, femeia declara că a refuzat peste 20 de cereri în căsătorie din cauza situaţiei materiale precare a pretendenţilor.

L-a ales, însă, tocmai pe bărbatul care a înjosit-o mai mult decât oricine altcineva. Lent a purtat-o prin nenumărate turnee prin SUA şi continentul european, promovând-o fie ca pe un hibrid între om şi maimuţă, fie ca “femeia urs”.

Cu toate acestea, prestaţiile sale dezvăluiau o femeie inteligentă şi talentată, extrem de prietenoasă cu publicul. În 1860, la câteva zile după ce a adus pe lume un băieţel care i-a moştenit trăsăturile, atât Julia şi bebeluşul au murit, ultimele ei cuvinte fiind “Mor fericită.

Ştiu că am fost iubită pentru ceea ce sunt”. Lent şi-a păstrat atitudinea batjocoritoare şi a vândut cadavrele soţiei şi fiului său unui profesor rus de anatomie, care le-a îmbălsămat şi le-a expus pentru public.

Văduvul a cerut înapoi trupurile mumificate şi le-a expus în expoziţii din întreaga lume. Sorţii au făcut să o întâlnească pe Marie Bartel, o femeie care suferea de aceeaşi boală precum Julia şi care, implicit, îi semăna.

Lent a exploatat situaţia, s-a căsătorit cu Bartel, a ascuns cadavrele îmbălsămate şi a prezentat-o pe scenă pe proaspăta consoartă drept Zenora Pastrana, sora nevestei decedate.

După ce şi a doua lui soţie a murit, a continuat să facă bani din expunerea cadavrelor. La un moment dat, însă, ele au dispărut, fiind descoperite în 1921, în Norvegia, fiind păstrate în depozitele Universităţii din Oslo până în anii `90; în 1976, vandalii au reuşit să intre în depozite şi au mutilat mumia copilului.

În ceea ce priveşte cadavrul Juliei, acesta a fost înhumat abia în 2013, la 153 de ani de la moarte, în Mexic.

Please follow and like us: