Leul a rămas pe apreciere uşoară în prima parte a zilei, ca urmare a intervenţiei indirecte a băncii centrale, astfel că referinţele pentru euro şi dolar publicate de BNR au coborât, la 4,6186 lei/euro, respectiv la 3,8040 lei/dolar, după trei maxime istorice consecutive.
 În şedinţa de marţi, cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar. Astfel, referinţa BNR pentru euro a coborât miercuri cu 2,11 bani, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani.

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinţei, doborând record după record. Sentimentul jucătorilor fiind puternic influenţat de turbulenţele politice din România, care au avut ecouri internaţionale.

Leul a câştigat teren şi în faţa francului, referinţa coborând de la 3,8630 lei/franc la 3,8455 lei/franc. Cotaţia de marţi reprezintă maximul din 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

La deschidere, euro era cotat la 4,6280 – 4,6300 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, de 4,6275 – 4,6300 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare cotaţiile au coborât treptat până la un minim de 4,6130 lei/euro, iar dealerii susţin că evoluţia este determinată de vânzările de valută realizate de banca centrală.

La jumătatea sesiunii, operaţiunile se realizau la 4,6180 – 4,6199 lei/euro.

Leul a început să se aprecieze încă din a doua parte a sesiunii precedente, când cotaţiile au coborât uşor sub 4,63 lei/euro, de la un record istoric pe piaţa interbacară de 4,65 lei/euro.

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi se situau la 4,76 – 5,24%, aproape de nivelul de marţi, de 4,8 – 5,29% pe an. Totodată, randamentele cu scadenţa la o săptămână au stagnat, la 4,86 – 5,34% pe an.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

About Post Author

Lasă un răspuns