Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti nu a acordat fondurile pe trimestrul IV pentru cumpărarea medicamentelor vitale pacienţilor.

În acest moment, viaţa acestora este susţinută din micile rezerve care, probabil, mai ajung pentru cel mult o lună. De obicei, fondurile ajung după una – două luni. Aşa că în ianuarie şi februarie ar trebui folosite medicamentele din stocurile din decembrie, care vor fi zero!

CASMB susţine că toate spitalele au fonduri până pe 10 decembrie şi nu va fi o criză de medicamente pentru că banii vor ajunge la timp. Asemenea situaţii apar la fiecare sfârşit de an, afirmă CASMB.