Sâmbătă, de la ora 10.15, copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, sunt aşteptaţi la o întâlnire cu „Iepuraşul care voia să fugă de acasă” în Sala Multimedia de la parterul Muzeului Antipa.

Năzdrăvanul iepure Peter se duce în grădina domnului McGregor, împotriva sfaturilor mamei sale. Participanţii vor afla prin ce aventuri trece Peter pentru a se reîntoarce acasă din grădină şi despre ce i se poate întâmpla unui iepuraş care vrea să plece de acasă şi ce simte mama lui în acele situaţii.

De la ora 11.30, pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, va fi organizat atelierul Book Antipa – „Aventurile lui Peter Iepuraşul”.

De asemenea, pe 13 aprilie, cei mici îl vor întâlni pe Motanul Pete. Copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani sunt aşteptaţi la atelierul Book Antipa, de la ora 10.15, în Sala Multimedia de la parterul Muzeului Antipa. Ei vor afla alături de Motanul inimos cum e cel mai bine să sărbătoreşti Paştele. Când în coşul său cu bunătăţi de Paşte, Pete descoperă o rugăminte de la Iepuraş decide să îl ajute pe acesta şi porneşte astfel într-o aventură specială.

 

În aceeaşi zi, de la ora 11.30, copiii vor face cunoştinţă cu „Esterhazy – Prinţul Iepure”. Atelierul va avea loc tot în Sala Multimedia şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani.

Pornind de la cartea apărută la editura Pandora M, copiii vor cunoaşte povestea unui iepuraş prinţ, fiul al familiei Esterhazy, care pleacă de acasă pentru a-şi găsi fericirea. Călătorind prin lumea oamenilor în căutarea altor iepuri, prinţul reuşeşte să păstreze şi să urmeze sfaturile tatălui său şi să îşi găsească jumătatea cu care să îşi întemeieze o familie.

Prin exerciţii jucăuşe şi creative, copiii vor descoperi cât de bogată şi de fascinantă este lumea poveştilor, lumea în care poţi experimenta cele mai mari aventuri într-o siguranţă deplină.

Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail info@antipa.ro sau pe formularul de rezervare https://antipa.ro/rezervari/ în limita a 20 de locuri/atelier, iar taxa de participare este de 25 lei/copil.

About Post Author

Lasă un răspuns