Trupa alternative Urma va concerta pe 17 octombrie în clubul Control din Bucureşti, iar ţambalistul Anatol Cazanoi va fi invitatul special.

Concertul, intitulat „Wild Wild East”, va începe la 20.30, iar biletele – disponibile prin Eventbook.ro – costă 40 de lei.

Urma, înfiinţat în martie 2003 de Mani Gutău, s-a remarcat prin amestecul de sonorităţi alternative şi instrumente precum fluierul, saxofonul şi trompeta, dar şi prin implicarea în numeroase proiecte sociale.

Împreună cu Anatol Cazanoi, virtuoz al unui instrument specific spaţiului balcanic – ţambalul -, grupul propune un setlist adaptat.

Urma a lansat patru albume – „Nomad Rhymes” (2004), „Anger as a Gift” (2005), „Trend Off” (2007) şi „Lost End Found” (2013) – şi pregăteşte un disc intitulat „inima!ism”.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns