Vineri, 12 aprilie 2013, începând cu ora 22:00, Jaya the Cat va susţine un concert în Club Fabrica din Bucureşti. Concertul face parte din turneul de promovare al celui de al 4-lea album al trupei “The New International Sound Of Hedonism”.Alături de Jaya the Cat, pe scenă vor mai urca şi cei de la Astero. 

Jaya The Cat este un amestec original de reggae, ska şi punk-rock, cu doze de dub şi beat-uri dance hall, toate într-un amestec muzical ce seamănă cu o coloană sonoră menită a aminti de poveşti pline de răsărituri de soare, beţii, escapade, poveşti de dragoste, deziluzie politică şi ochelari optimist ridicaţi prin baruri înfloritoare, parade de carnaval şi plimbări târzii în noapte.

 

 

Deşi preferă să susţină concerte doar ca headlineri, Jaya The Cat au împărţit scena cu trupe precum Sublime, Beatsteaks şi Less Than Jake- şi au participat la numeroase festivaluri, precum The VANS Warped Tour, Lowlands, Rebellion, Pukkelpop, Ruhrpott Rodeo, Spirit Festival.

Astero este o combinţie proaspătă, originală şi melodioasă de rock alternativ, cu influenţe nu-metal, stoner şi post-grunge. Florin (voce), Alex (bass), Vlad (chitară) şi Claudiu (tobe) au format trupa în 2009 şi au la activ albumul “Voi, noi şi maimuţele” şi  EP-ul “Visele nu mai ajung”.

 

 

Bilete Jaya the Cat la Bucureşti

Biletele pentru concertul Jaya the Cat în Club Fabrica din Bucureşti se pot achiziţiona prin intermediul reţelei Myticket şi online pe www.myticket.ro la preţul de 35 de lei.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns