UNTOLD este o organizație responsabilă, care pune întotdeauna siguranța fanilor săi pe primul loc. Așa cum am obișnuit și până acum, prin colaborările pe care le avem cu toate autoritățile, oferim un exemplu de siguranță a evenimentelor în lume.

Este important să înțelegem și susținem pe deplin decizia autorităților de a lua măsurile ce se impun, pe termen scurt. Prevenția este esențială în această perioadă. Organizăm cele mai importante evenimente din an, știm cât de așteptate sunt de către fanii noștri, iar pentru a ne putea bucura de o vară plină de evenimente trebuie să tratăm situația obiectiv, cu calm și responsabilitate. În momentul de față, siguranța populației este cel mai important aspect, iar în acest sens ne manifestăm toată deschiderea și suportul nostru de a susține în orice fel eforturile autorităților.

Suntem în legătură permanentă cu autoritățile și urmărim evoluția situației cu responsabilitate. Din acest motiv îi sfătuim pe toți tinerii și nu numai, să se informeze corect, din surse credibile și autorizate, să urmeze recomandările autorităților și să țină cont de toate măsurile de prevenție instituite de acestea, menite să ducă la stoparea răspândirii virusului.

Totodată, vrem să asigurăm fanii că pregătirile noastre pentru cele mai așteptate festivaluri din an, NEVERSEA și UNTOLD, merg înainte.

Privim cu optimism și muncim la fel de intens în următoarele 4, respectiv 5 luni, la fel cum am făcut-o și până acum, pentru a aduce bucurie oamenilor în lunile de vară, respectiv în iulie și august, când vor avea loc evenimentele.

Suntem încrezători că măsurile luate atât la nivel internațional cât și la nivel național de către reprezentanții autorităților competente în domeniu, coroborate cu conștientizarea fiecărei persoane de a respecta normele de protecție și prevenție atât pentru siguranța proprie cât și pentru cei din jur, vor avea ca efect o evoluție pozitivă în lunile care urmează” a declarat Edy Chereji, Director de Comunicare UNTOLD & NEVERSEA„, au transmis organizatorii festivalurilor UNTOLD şi NEVERSEA.

About Post Author

Lasă un răspuns