Cântați de mai bine de un an. Ați reușit să vă formați propria bază de fani în acest timp?

Avem o bază de fani, nu foarte numeroasă, dar destul de fidelă. Asta din cauză că majoritatea sunt prieteni de-ai membrilor trupei sau prietenii prietenilor membrilor trupei sau prietenii, prietenilor, prietenilor … cred că se înțelege.

Probabil că multă lume se întreabă ce înseamnă titulatura voastră. Ne puteți lămuri misterul?
Inițial B.A.R.S erau doar inițialele numelor membrilor trupei. Ne-a plăcut că puteam aranja literele astea în așa fel încât să aibă legătură cu muzica (musical bars), dar, în același timp, cuvântul se poate traduce în mai multe feluri, iar câteva dintre traduceri reprezintă ceva pentru trupă. Spre exemplu „baruri”, barurile reprezintă începuturile trupelor, toți încep prin a cânta în baruri, până și greii. Interesant ar mai fi „gratii”, în spatele gratiilor (BARS) încercăm să lăsăm problemele cotidiene și rutina în timp ce noi ne bucurăm de libertatea "actului artistic"…

Ce trupe străine sau autohtone v-au influențat stilul?
Fiecare dintre membrii trupei vine cu influențele lui și asta se reflectă și în muzica noastră. Bogdan (vocal) a crescut cu The Beatles, Simon & Garfunkel și mai recent HIM; Ștefan (chitară bass) tinde spre Led Zeppelin, Nirvana, RHCP, Tool, Urma, Byron; Robert (chitară solo) e mare fan Pink Floyd, Led Zeppelin, Guns n’ Roses, Iron Maiden, Judas Priest; Marius (tobe) are influențe din hip-hop și trupe mai moderne. Ca sound general credem că suntem un mix de pop rock, hard rock si funk.

Ce reprezintă pentru voi participarea la Trofeul Club A?
În primul rand oportunitatea de a cântă pentru prima dată în Club A. În al doilea rând ocazia de a fi ascultați de oameni din afara grupului nostru de fani. În al treilea rând, poate cea mai realistă cuantificare de până acum a nivelului la care se afla în momentul de față B.A.R.S.

About Post Author

Lasă un răspuns