Cirque du Soleil, renumita companie canadiană care produce spectacole acrobatice la nivel mondial, inclusiv în Las Vegas, a solicitat intrarea în faliment după ce a fost nevoită să anuleze spectacolele din cauza pandemiei de coronavirus. Aproximativ 3.500 de angajaţi au fost concediaţi pentru reducerea costurilor, relatează CNN.

Compania din Montreal a atribuit falimentul ”perturbării uriaşe şi anulării forţate a spectacolelor din cauza pandemiei de Covid-1” şi a anunţat că intenţionează să îşi restructureze datoriile cu sprijinul guvernului canadian şi al unor fonduri de investiţii private.

Solicitarea de a intra în faliment a avut loc la trei luni după suspendarea temporară a producţiei spectacolelor, inclusiv a şase spectacole din Las Vegas. Compania mai avea circa 10 spectacole în turneu în jurul lumii, între care “O,” “Michael Jackson One,” şi”The Beatles LOVE.”

Cirque du Soleil a primit o ofertă de investiţii din partea celor mai mari susţinători ai săi, între care un mix de fonduri de investiţii din Statele Unite, China şi Canada, de 420 de milioane de dolari. Oferta va fi un punct de plecare pentru o licitaţie prin care vrea să atragă alţi ofertanţi.

Compania a mai primit fonduri de 300 de milioane de dolari ”pentru susţinerea unui nou început, plata de compensaţii angajaţilor şi partenerilor şi asumarea unor datorii scandente”, se arată într-un comunicat.

Cirque du Soleil are datorii de aproape 1 miliard de dolari, potrivit mai multor informaţii, iar acestea devin tot mai nesustenabile în condiţiile în care spectacolele continuă să rămână suspendate.

Pentru a reduce pierderile, Cirque du Soleil a concediat aproximativ 3.500 de angajaţi.

”În ultimii 36 de ani, Cirque du Soleil a fost o organizaţie de mare succes şi foarte profitabilă. Cu toate acestea, cu venituri zero de la suspendarea forţată a spectacolelor noastre din cauza Covid-19, conducerea a trebuit să ia măsuri hotărâte pentru a proteja viitorul copaniei”, a afirmat într-un comunicat directorul general al Cirque du Soleil Entertainment Group, Daniel Lamarre.

Lasă un răspuns