Când regizoarea americană Kasi Lemmons a început să lucreze la ”Harriet”, primul film important dedicat lui Harriet Tubman, o sclavă din secolul al XIX-lea devenită eroină a mişcării aboliţioniste, a hotărât să se concentreze mai puţin pe brutalitatea sclaviei şi mai mult pe povestea umană, scrie Reuters.
„Am simţit cu adevărat că vreau să vorbesc despre un alt fel de violenţă, aceea a separării unei familii, despre care nu prea am văzut vorbindu-se, dar care este, în mare parte, povestea lui Harriet Tubman şi a lucrurilor care au mobilizat-o”, a spus regizoarea. Lemmons (”The Caveman’s Valentine”, 2001) a scris scenariul împreună cu Gregory Allen Howard, iar ”Harriet” a avut premiera vineri pe ecranele din Statele Unite.
Tubman s-a născut sclavă pe o plantaţie din Maryland la începutul anilor 1880. Despărţindu-se de întreaga familie – părinţi, fraţi, surori, soţ -, tânăra fuge din sclavie alergând aproape 160 de kilometri prin păduri şi câmpuri până în Philadelphia. Riscându-şi viaţa în repetate rânduri, revine în Maryland şi conduce zeci de sclavi către libertate prin Underground Railroad, o reţea de rute secrete folosite de sclavii afro-americani pentru a ajunge în statele libere şi în Canada.
„Imaginea despărţirii de surorile sale, fratele ei care a fost nevoit să-şi părăsească soţia imediat după ce aceasta devine mamă, sora ei care spune ‘nu, nu îmi pot părăsi copiii’. Alegerile pe care oamenii erau nevoiţi să le facă şi faptul că era motivată să se întoarcă ca să-şi salveze familia”, a adăugat Lemmons.
Tubman, care potrivit datelor istorice, era mică de statură, avea doar 1,5 metri înălţime, este interpretată de Cynthia Erivo (32 de ani), o actriţă născută la Londra din părinţi nigerieni, câştigătoarea unui premiu Tony în 2016 pentru rolul principal în relansarea pe Broadway a musicalului ”The Color Purple”. Erivo mai are în palmares premii Grammy şi Emmy, iar câştigarea unui Oscar ar reprezenta biletul de intrare în clubul exclusivist al laureaţilor EGOT (Emmy, Grammy, Oscar, Tony).
Distribuirea unei actriţe britanice în rolul unei femei considerate un simbol al comunităţii afro-americane a declanşat controverse în Statele Unite, dar Lemmons spune că, în opinia sa, povestea lui Tubman ”este destul de importantă pentru a fi împărtăşită”.
Referindu-se la această controversă, Erivo a declarat într-un interviu pentru parade.com: „Este nevoie să ne gândim şi la aspectele practice şi la faptul că nu sunt foarte multe roluri care pun femeile de culoare în centrul poveştii, recunoscându-le pe deplin drept fiinţe umane, femei, lideri puternici de acţiune. Pur şi simplu asta nu se întâmplă”, a subliniat actriţa. „Vorbim despre alte probleme mai nesemnificative, dar există şi marea problemă a ceea ce vedem pe ecran şi cine are şansa de a fi reprezentat, o problemă universală, reprezentarea pe ecran”.
Actriţa mai crede că e posibil ca temele abordate în ”Harriet” să nu fie considerate de toată lumea ca fiind universale, ceea ce ar putea sta la baza controverselor iscate de distribuirea sa în acest rol: ”Nu cred că a avut loc o discuţie prin care să recunoaştem că separarea familiilor, rasismul, inegalitatea, problemele cu care mă confrunt ca femeie de culoare în Marea Britanie sunt similare cu cele prin care trece orice femeie de culoare aici, în America, sau în alte ţări şi pe care le-am văzut cu ochii mei.”
Lemmons spune că, în ceea ce o priveşte pe Erivo, a fost plăcut impresionată de ”statura sa şi de figura ei atletică, de vocea ei şi de acei obraji. Am simţit ‘Ei bine, mă uit la cineva care ar putea să mă facă într-adevăr să cred povestea. Şi cred cu adevărat că exact despre asta este vorba. Cred că cel mai mare serviciu pe care l-aş putea face acestui personaj este să propun, să ajut la propunerea acestei interpretări perfect realiste”.
Erivo spune că a muncit mult pentru a surprinde trăsăturile fizice ale lui Tubman. „Am încercat să-i surprindem trăsăturile feţei”, a spus aceasta. „Am privit fotografii, i-am analizat particularităţile gurii, ochilor, felul în care îi ţinea, ale corpului, unde era tensiunea, încercarea de a-i găsi vocea. Pentru că ştiam că nu voiam să arate ca mine”.
Alături de Cynthia Erivo, din distribuţia filmului mai fac parte Janelle Monáe şi Leslie Odom Jr.