Filmul de aventuri „Drumul unui câine către casă/ A Dog’s Way Home”, inspirat de cartea omonimă a lui W. Bruce Cameron şi regizat de Charles Martin Smith, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend. 

Lungmetrajul, din distribuţia căruia face parte Ashley Judd, a generat încasări de 602.305 lei şi a fost vizionat de 31.268 de spectatori, potrivit cifrelor comunicate News.ro de Cinemagia.

Filmul o are în centru pe Bella, o căţeluşă care călătoreşte sute de kilometri prin Colorado, în căutarea stăpânului ei. 

Locul secund în topul românesc a fost ocupat de „Glass”, în coborâre o poziţie, după al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 498.382 de lei. Din distribuţia filmului fac parte James McAvoy, Bruce Willis şi Samuel L. Jackson.

După al şaselea weekend de la premieră, „Aquaman”, cu Jason Momoa şi Amber Heard în distribuţie, a coborât un loc, până pe trei, cu încasări de 345.134 de lei şi 14.365 de spectatori.

Comedia „Familie de-a gata/ Instant Family”, cu Mark Wahlberg şi Rose Byrne în distribuţie, s-a clasat, după al doilea weekend de la premieră, pe locul al patrulea, în coborâre o poziţie, după ce a generat încasări de 344.398 de lei şi a fost vizionată de 16.343 de spectatori.

Filmul de acţiune „Capcana/ Destroyer”, cu Nicole Kidman şi Sebastian Stan în distribuţie, a debutat pe locul al cincilea, cu încasări de 323.396 de lei şi 15.261 de spectatori.

Pelicula spune povestea unei femei detectiv de poliţie care reia legătura cu echipa cu care a lucrat în trecut într-o acţiune sub acoperire pentru a face pace.

Drama istorică „Mary regina Scoţiei/ Mary Queen of Scots”, cu Saoirse Ronan şi Margot Robbie în distribuţie, a debutat pe locul al şaselea, cu încasări de 215.882 de lei şi 9.946 de spectatori.

Drama cu accente de thriller „Papillon”, cu Charlie Hunnam şi Rami Malek în distribuţie, a coborât trei locuri, până pe şapte, după ce – în al doilea weekend de la premieră – a generat încasări de 204.624 de lei şi a fost vizionată de 9.212 spectatori.

Animaţia „Ralph rupe netu’/ Ralph Breaks the Internet” a mai coborât trei locuri, după al patrulea weekend de la lansare, clasându-se pe opt, cu încasări de 172.575 de lei.

Tot trei locuri a coborât, după al doilea weeekend de la premieră, filmul de animaţie „Asterix: Secretul poţiunii magice/ Astérix: Le secret de la potion magique”. El s-a clasat pe locul al nouălea, cu încasări de 137.886 de lei şi 7.325 de spectatori.

În al treilea weekend de la premieră, filmul de animaţie „Crăiasa zăpezii: Ţinutul oglinzilor/ The Snow Queen: Mirrorlands” a coborât trei locuri, până pe zece, cu încasări de 123.299 de lei şi 6.312 spectatori.

RECOMANDARI: „Frizerul de câini/ Dogman” şi „Valurile/ Las Olas”, au debutat pe marile ecrane româneşti weekendul trecut. 

Frizerul de câini a fost nominalizat pe 9 ianuarie la premiile BAFTA pentru Cel mai bun film într-o limbă străină, aflându-se din nou în competiție cu filme precum Cold War (Războiul Rece), Roma, Shoplifters (O afacere de familie) și Capharnaüm

Filmele lui Garrone se evidențiază prin tematica realistă, preferinţa de a lucra cu actori non-profesionişti şi amprenta vizuală puternică. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile care i-au adus comparaţii cu neorealiştii italieni ai anilor ‘60.

Sinopsis:

 Într-o lume unde dreptatea aparține celor puternici, Marcello, un simpatic și caraghios frizer de patrupede, își completează veniturile de la salonul canin la care lucrează vânzând și ceva droguri– doar din când în când!

Când Simoncino, client fidel de al lui Marcello și fost boxer, e eliberat din pușcarie, cartierul ia foc – iar Marcello se vede nevoit să îi sară în ajutor.

Gândind că poate ține bestia în frâu, Marcello se alătură violentului său tovarăș cu devotamentul unui câine credincios care își urmează orbește stapânul.

Hotărât să-și ia revanșa după ani îndelungi de umilințe și frustrări – Marcello își face un plan de răzbunare care îl ia până și pe el prin surprindere. Rating: N15

Facebook: https://goo.gl/mpfRrp și Instagram: https://goo.gl/RqFEpF

Website: https://voodoofilms.ro/

Cinematografele din țară unde va fi distribuit filmul, aici.

Un articol: NIGHTNEWS.ro

About Post Author

Lasă un răspuns